Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 668/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 668/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 256/104/2014
Dosar nr._ - fond contencios -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 668/2014
Ședința publică de la 11 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nuți F. O. M.
Grefier D. M. Ș.
Pe rol pronunțarea rezultatului dezbaterilor avute loc asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. N. M. cu domiciliul în Slatina, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O., cu sediul în Slatina, . A, județul O. și C. DE A. DE SĂNĂTATE O., cu sediul în Slatina, .-3, județul O., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 04.06.2014 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 11.06.2014, dată la care s-a pronunțat următoarea soluție.
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata sub nr_ reclamantul D. N. M. a formulat contestatie in contradictoriu cu paratele Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice O. si C. de Asigurari de Sanatate O. solicitând anularea:
- deciziei de impunere nr_/31.05.2012 emisa de C. de Asigurari de sanatate O.,
- deciziei nr 11/30.12.2013 emisa de C. de Asigurari de Sanatate O. prin care s-a solutionat contestatia impotriva deciziei_/31.05.2012,
- deciziei nr 415/3.12.2013 emisa de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. prin care s-a solutionat contestatia impotriva deciziei nr_/1.07.2012
- a deciziei nr 13/14.01.2014 emisa de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. prin care s-a soluționat contestatia impotriva deciziei nr_/31.05.2012.
In motivarea contestatiei reclamantul arată că in data de 18.02.2013 i-a fost comunicat titlul executoriu nr_/7.02.2013 intocmit de A.F.P. Slatina, din care a luat la cunostință faptul că datoreaza suma de 26352lei ca si contributii de asigurari sociale de sanatate rezultate din desfășurarea unor activități independente, iar pentru evidentierea sumei de plata s-a emis documentul nr_/28.02.2012, fără să se arate ce reprezinta acest document, la ce venituri a fost calculat si fara ca acesta sa ii fie comunicat.
Reclamantul mentionează că nu a atacat acest document deoarece nu i-a fost comunicat, luand la cunostinta de existenta acestuia din cuprinsul titlului executoriu.
La solicitarea sa A.F.P. Slatina a emis adresa nr 8593/28.03.2013, care atesta faptul că acesta nu a desfasurat niciodata activitati independente.
Precizează la 7.08.2013 i-a fost comunicat titlul executoriu nr_/31.07.2013, din cuprinsul căruia a aflat că datoreaza contributii de asigurari sociale de sanatate din activitati independente, fiind indicate două decizii de accesorii care nu i-au fost comunicate niciodată, precum si decizia de accesorii nr_/31.12.2012, decizie comunicată si pe care a atacat-o fiind pronuntata sentinta 2979/3.12.2013.
Prin decizia nr 415/3.12.2013 emisa de D.G.R.F.P. C. s-a dispus desfiintarea deciziei_/01.07.2012, dar pentru suma de_ lei ce fusese evidentiata in titlul executoriu, aceasta suma fiind scazuta din debit.
Pentru restul sumei, in valoare de_ lei evidentiata in documentul nr._/28.02.2012, decizia nu face nicio referire.
Sustine reclamantul că nu a desfășurat si nu desfasoara activitati independente.
In ceea ce priveste decizia de impunere_/31.05.2012 emisa de CAS O., aceasta a fost contestata la DGRFP C. fiind emisa decizia nr 13/14.01.2014, iar decizia de impunere_/01.07.2012 a fost contestata tot la DGRFP C., fiind emisa decizia 415/3.12.2013.
Pârâta CAS O. a solutionat contestatia formulata impotriva deciziei nr_/31.05.2012 prin decizia nr. 11/30.12.2013, respingând contestatia, cu motivarea că reclamantul avea obligatia a achita contributia de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2008, potrivit deciziei de impunere comunicata, din obtinerea de venituri din activitati independente.
Reclamantul arata că decizia de impunere nu a fost emisa conform legii deoarece trebuia sa cuprinda, pe langa elementele prev. la art 43 alin 2 si categoria de impozit, taxa contributie sau alta suma datorata bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabila, asa cum prevede art. 87 din Legea 92/2003 Rep., cu modific. si completările ulterioare.
În drept au fost invocate prevederile art. 44 si 85 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală.
Au fost anexate in copie documentele menționate in contestație.
Pârâta A.J.F.P. O., în numele și pentru DGRFP C. a depus la dosar întâmpinare, invocând exceptia lipsei calității procesuale pasive a DGRFP întrucât aceasta nu este emitenta deciziei de impunere nr_/31.05.2012 si a deciziei nr 11/30.12.2013 emise de CAS O. si contestate in cauza de față.
De asemenea, in ceea ce priveste decizia nr 415/3.12.2013 emisa de DGRFP C., se invoca exceptia lipsei de interes juridic in solicitarea de anulare a acesteia, din moment ce prin aceasta decizie a fost desfiintat actul contestatin procedura prealabila, respectiv decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr._/01.07.2012 emisa de fosta A.F.P. Slatina in baza soldului contributiilor stabilite si predate de CAS O. incepand cu 1.07.2012.
Referitor la decizia nr 13/14.01.2014 emisa de DGRFP C. in solutionarea contestatiei administrative formulate impotriva deciziei referitoare la obligatiile de plata accesorii nr_/31.05.2012 emisa de CAS O., apreciaza ca neintemeiata contestatia întrucât prin decizia nr 13/2014 s-a constatat ca nefiind depusa in termenul legal contestatia prin prisma faptului că reclamantul a exercitat calea administrativa de atac la data de 31.10.2013, după un număr de 437 de zile de la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, acesta fiind comunicat la 20.07.2012, prin afișarea anuntului colectiv nr_/4.07.2012, potrivit art 44 alin 3 din Codul de procedură fiscală.
Au fost anexate actele contestate si dovada anuntului colectiv.
In răspunsul la intampinarea pârâtei DGRFP C. reclamantul D. N. M. a arătat că nu se opune la excepțiile invocate, iar in ceea ce priveste respingerea ca tardiva a contestatiei prin decizia nr 13/14.01.2014 emisa de DGRFP C. arata ca in anunutul colectiv nr_/4.07.2012 a fost indicata o alta adresa, respectiv Slatina, ., ., apt. 2, diferita de adresa mentionata in cartea de identitate a reclamantului, astfel încât procedura de comunicare a deciziei de impunere a fost viciata si a anexat copie carte de identitate.
Pârâta CAS O. a depus la dosar note de sedinta solicitand respingerea contestatiei ca neîntemeiata, deoarece CAS O. a emis decizia de impunere nr_/31.05.2012 privind contributia de asigurari sociale de sanatate deoarece reclamantul realizeaza venituri din chirii incepand din data de 01.01.2006, CAS O. a comunicat decizia la adresa indicata de reclamant, nu exista nicio prevedere legala privind obligativitatea plății contributiei la FNUASS in functie de existenta contractului de asigurat, iar titlul de creanta il constituie deciziile emise de CAS O. in baza veniturilor declarate la AFP Slatina.
In consecinta, decizia de impunere poate fi emisa de organul competent al CAS si pe baza informatiilor primite pe baza de protocol de la A.N.A.F. conform art 215 alin 3 si art. 81 din Codul de procedura fiscala, iar contestatorul avea obligatia virarii contributiei la FNUASS .
Conform art 208 alin 3 din legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii pt toti cetatenii romani cu domiciliul sau resedinta in Romania.
A fost anexat in copie Protocolul încheiat intre CNAS si ANAF la 30.10.2007.
Examinand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
In conformitate cu art 248 alin 1 Cod de procedura civila instanta se va pronunta mai întai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea in fond a cauzei.
Referitor la exceptia lipsei de interes juridic invocata de parata DGRFP C. in ceea ce priveste contestatia formulata impotriva deciziei nr 415/3.12.2013 emisa de aceasta parata, se constata ca exceptia este intemeiata, intrucat prin decizia nr 415/2013 a fost desfiintat actul contestat in procedura prealabila, respectiv decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr_/01.07.2012 emisa de fosta AFP Slatina in baza soldului contributiilor stabilite si predate de CAS O. incepand cu 1.07.2012.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. privind contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr._ din 31.05.2012 și a deciziei nr. 11 din 30.12.2013, apărarea nu este întemeiata, având în vedere că, deși DGRFP C. nu este emitenta actelor contestate, acestea fiind emise de CAS O., prin OUG 125/27.12.2011 pentru modificarea si completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal s-a prevazut la cap. V (1) că începând cu data de 1.07.2012, competenta de administrare a contributiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prev. la Cap. II si III din titlul IX indice 2 al Codului fiscal, revine Agentiei Naționale de Administrare Fiscala.
Pentru contributiile sociale prev la alin. 1, procedurile de executare silită aflate in derulare la data de 01.07.2012 vor fi continuate de Agentia N. de Administrare Fiscala, care se subrogă în drepturile si obligatiile caselor de asigurari sociale, actele indeplinite anterior rămânând valabile.
Avand in vedere aceste considerente Tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP C. ca neîntemeiată.
Pe fond se retine ca impotriva deciziei referitoare la obligatiile de plata accesorii nr_ din 31.05.2012 reclamantul D. N. M. a formulat contestatie la DGRFP C. care a fost respinsa prin decizia nr. 13/14.01.2014 ca nedepusa in termenul legal, retinandu-se ca potrivit dispozitiilor art 207 alin 1 din Codul de procedura fiscala, termenul de depunere a contestatiei este de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decăderii. In cauza decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii a fost comunicata la 20.07.2012, prin afisarea anunutului colectiv nr_/4.07.2012 potrivit art 44 alin 3 din Codul de procedura fiscala, iar reclamantul a exercitat calea administrativa de atac la 31.10.2013, după un număr de 437 zile de la expirarea termenului prevazut de lege.
Observand anunutul colectiv nr_/4.07.2012 depus la fila 66 dosar, se constata ca a fost indicata adresa reclamantului D. N. M. in Slatina, ., ., apt 2, insă, din copia cărtii de identitate acestuia aflata la fila 72, rezulta ca acesta domiciliaza in Slatina, ., ., etaj 1, apt. 7, fiind evident că adresa reclamantului a fost indicata eronat in anuntul colectiv astfel incat procedura de comunicare a fost viciata, decizia de impunere nr_/31.05.2012 nu ii este opozabila reclamantului, fiind incidente disp. art. 45 alin 2 din O.G. 92/2003, sens in care decizia de solutionare a contestatiei nr 13/14.01.2014 emisa de DGRFP C. este nelegala si se impune ca organul fiscal sa solutioneze pe fond contestatia administrativa impotriva deciziei de impunere nr._/31.05.2012.
Constatand că în cauză pârâtele CAS O. și DGRFP C. au solutionat contestatia administrativa impotriva deciziei de impunere nr_/31.05.2012, pronunțând soluții contradictorii, și având în vedere faptul că începând cu 01.07.2012 Agentia Naționala de Administrare Fiscala s-a subrogat în drepturile și obligatiile caselor de asigurari sociale, conform OUG 125/2011 pt. modificarea si completarea Legii 571/2003 privind codul fiscal, instanța apreciază că pârâta CAS O. nu mai avea competența să soluționeze contestatia administrativă urmand a se dispune anularea deciziei nr 11/30.12.2013 emisa de CAS O. prin care a fost respinsa contestatia reclamantului D. N. M., ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse urmează ca in baza art 1, 8 si 18 din legea 554/2004 să fie admisa in parte contestatia reclamantului D. N. M. să fie anulate decizia nr.11/30.12.2013 emisă de C.A.S. O. și decizia nr.13/14.01.2014 emisă de D.G.R.F.P., urmand a fi obligata pârâta D.G.R.F.P. să soluționeze pe fond contestația administrativă împotriva deciziei de impunere nr._/31.05.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O., cu sediul în Slatina, . A, județul O. în ceea ce privește contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr._ din 31.05.2012 și a deciziei nr. 11 din 30.12.2013, ca neîntemeiată .
Admite excepția lipsei de interes juridic în ceea ce privește contestația formulată împotriva deciziei nr. 415/03.12.2013 emisă de D.G.R.F.P. și respinge contestația împotriva acestei decizii pe lipsa interesului juridic.
Admite în parte contestația formulată de reclamantul D. N. M. cu domiciliul în Slatina, ., ., ., anulează decizia nr.11/30.12.2013 emisă de C. DE A. DE SĂNĂTATE O., cu sediul în Slatina, ..1-3, județul O. și decizia nr.13/14.01.2014 emisă de DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. și obligă pe pârâta D.G.R.F.P. să soluționeze pe fond contestația administrativă împotriva deciziei de impunere nr._/31.05.2012.
Cu recurs .
Pronuntata in sedinta publica azi 11.06.2014.
Președinte, Nuți F. O. M. | ||
pt. Grefier, D. M. Ș., aflat in concediu de odihna, semneaza grefier sef sectie |
Red N. M.
5 ex/16.07.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 418/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 221/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








