Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 414/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 414/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 4559/104/2013

Dosar nr._ - fond contencios

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 414/2014

Ședința publică din data de 16 Aprilie 2014

Completul constituit din:

Președinte S. V.

Grefier A. F. T.

Pe rol, judecarea cererii formulată de reclamanta Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina, cu sediul în Slatina, ..1, jud. O. în contradictoriu cu pârâtele: O. I. Regional P.O.S.D.RU. Regiunea Sud Vest Oltenia, cu sediul în C., ..14, jud. D., Direcția G. Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U.-M. Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu sediul în București, ..34-36, sector 2, București, M. F. Europene, cu sediul în București, Tower Center, ..15-17, sector 1 București, având ca obiect suspendare act administrativ.

Constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, la data de 09.04.2014 și ulterior la data de 16.04.2014, pentru când s-a pronunțat următoarea soluție.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., secția a- II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, reclamanta Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina, a chemat în judecată pe pârâtele: O. I. Regional P.O.S.D.RU. Regiunea Sud Vest Oltenia, Direcția G. Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U.-M. Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice București, M. F. Europene, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării actelor administrative ,respectiv procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. 7064/09.08.2013 și Deciziei nr. 17/01.08.2013 emisa de către O. I. Regional P.O.S.D.R.U Regiunea Sud-Vest Oltenia.

În motivarea cererii se arată că potrivit art art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea in condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării efectelor actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.

Din aceste prevederi legale rezultă că suspendarea actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond, poate opera, dacă sunt îndeplinite următoarele două condiții, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

De altfel, dispoziții in același sens conține si art. 51 din OUG 66/2011. Astfel, alin. (8) prevede ca "Prevederile alin. (7) nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanță, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare" iar alin. (9) al aceluiași text de lege prevede ca "Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate."

În sensul legii contenciosului, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, asa cum s-a apreciat ca este situația de fata.

Cu privire la cazul bine justificat reclamanta a arătat următoarele aspecte care în opinia acesteia sunt de natură să creeze o îndoială în privința legalității actelor a căror suspendare o solicită.

Astfel se arată că potrivit prevederilor art 21 pct 23 din OUG 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sancționarea neregulilor apărute in obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, termenul maxim de constatarea neregulilor si întocmirea unui proces verbal de constatarea neregulilor este de 90 de zile de la finalizarea activității de organizarea verificării.

Potrivit art. 21 din același text de lege, se arată că activitatea de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se desfășoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20.

(2) In termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competenta conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare. "

Se arată că în speța de față ambele termene au fost încălcate,având în vedere că organele de control au efectuat controlul la fata locului in data de 05.03.2012, data care rezulta si din conținutul minutei lăsate de organele de control cu aceasta ocazie, in baza unei împuterniciri emise la doua luni după data

efectuării controlului, respectiv Nota nr. 3483/20.04.2012.

La aproximativ 1 an de la data efectuării misiunii de control, menționează că li s-a comunicat proiectul de proces verbal,al cărui conținut confirma faptul ca echipa de control a efectuat verificarea la fata locului in data de 05.03.2012 in baza notei nr. 3483/20.04.2012.

Se susține că cele două acte atacate apar astfel ca fiind nelegale,întrucât temeiul de drept invocat și referirile la normele legale sunt doar generale, motivarea în drept trebuie să facă trimiteri exacte și concrete, în raport cu cele constatate, la articole de lege încălcate pentru fiecare neregulă, ca și pentru măsurile dispuse.

În continuare sunt dezvoltate la pct. 3 din cerere motivele pentru care s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Referitor la cea de-a doua condiție impusa de lege, paguba iminentă care constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș), se arată că parata la acest moment prin înaintarea către societate a Scrisorii finale de informare a beneficiarului nr. 7339/ 2013, document prin care s-a dispus: pe de o parte declararea ca neeligibila a cheltuielilor aferente punctelor/ capitolelor din Procesul verbal de nereguli 7064/09.08.2013 pentru toate cheltuielile efectuate ulterior lunii efectuării misiunii de control, deci din anul 2012 pana la finalizarea proiectului, pe de alta parte s-a dispus recuperarea tuturor sumelor neeligibile din aceasta cerere de rambursare, ca fiind ultima cerere de rambursare, reținându-se inclusiv sumele declarate ca neeligibile prin procesul verbal de nereguli 7064/09.08.2013.

Față de aceste aspecte se arată că la acest moment societatea se află in situația de a fi executată silit indirect prin reținerea din ultima cerere de rambursare, CR7, a sumelor cuprinse in procesul verbal atacat.

Având in vedere faptul ca timp de cea 12 luni, adică de la momentul efectuării misiunii de control a echipei C. Antifrauda si Neregului, pana la finalizarea proiectului, parte din plățile care ar fi trebuit efectuate către reclamantă in calitate de Beneficiar de proiect au fost suspendate, fara a se da o motivație in fapt si in drept, se arată că societatea s-a susținut din surse proprii finanțarea proiectului pana la finalizare.

Acum, la cererea de rambursare finala, pornindu-se de la acest act de control, li se rețin atât cheltuielile declarate ca neeligibile prin procesul verbal atacat, cat si cheltuielile care au devenit neeligibile urmarea întocmirii acestui proces verbal.

In aceste condiții,se arată că toate aceste sume îi sunt reținute la aceasta ultima cerere de rambursare, respectiv CR7, fapt care rezulta din scrisoarea de informarea beneficiarului.

În dovedirea cererii s-a depus la dosar actele administrative contestate, și o . înscrisuri cu privire la implementarea proiectului.(filele 21- 142).

În drept a invocat dispoz. art 14 și 15 din legea 554/2004,art 51 alin 8 și 9 din OUG 66/2011 și o . dispoziții din c p c.

Pârâta O. I. Regional P.O.S.D.RU. Regiunea Sud Vest Oltenia, a formulat ÎNTÂMPINARE prin care a solicitat pe cale de excepție să se constate:

1)- excepția necompetenței Tribunalului O.;

2)- excepția litispendenței -

3)- excepția inadmisibilității;

Cu privire la excepția necompetenței Tribunalului O. se arată că procesul verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. 7064/09.08.2013 și Decizia nr.17/01.08.2013, a căror suspendare se solicită, au fost întocmite în temeiul contractului de finanțare POSDRU /97/6,3/Ș/_.

Titlul de creanță a fost întocmit în vederea recuperării sumelor plătite necuvenit reclamantei, având în vedere că acestea nu îndeplineau cumulativ condițiile de eligibilitate, prin umare nu făceau obiectul contractului de finanțare.

Contractul de finanțare nerambursabilă POSDRU /97/6.3/S/_ este un contract administrativ atât prin prisma pârtii semnatare, în speță o autoritate publică centrală, respectiv M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale- D.G Autoritatea de management POS DRU, cât și prin prisma obiectului contractului, respectiv acordarea unei finanțări nerambursabile.

Procesul verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr.7064/09.08.2013 și Decizia nr.17/01.08.2013 au fost emise de către O.I.R.P.O.S.D.R.U Regiunea Sud Vest Oltenia, în numele și pe seama Autorității contractante- autoritate centrală deoarece între M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale- D.G Autoritatea de management POS DRU și subscrisa există un Acord de delegare de funcții, aprobat prin Ordinul MMFES nr. 600/2008. Acordul de delegare de funcții are natura juridică a unui contract de mandat administrativ în care MMFPS are calitate de mandant și subscrisul are calitate de mandatar.

Acest lucru reiese și din prevederile Actului adițional nr.1 unde se menționează că Atribuțiile competentele, drepturile si obligațiile sau angajamentele, prevăzute in contractul de finanțare POSDRU nr. POSDRU/97/6.3/S/_ in sarcina AMPOSDRU.... vor fi exercitate de către O. intermediar regional pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea Resurselor umane" Regiunea Sud - Vest Oltenia in numele si pe seama Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generala Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, in conformitate cu prevederile Acordului de delegare de funcții privind implementarea Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 încheiat intre AMPOSDRU și OIRPOSDRU - Regiunea Sud - Vest Oltenia, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere prevederile art. 10 alin.11 din Legea 554/2004, conform cărora " toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel", coroborate cu normele obligatorii naționale și ale Uniunii Europene, mai sus menționate, ce stabilesc cadrul instituțional de gestionare a instrumentelor structurale, se solicită să se constate că soluționarea prezentei cauze este de competența secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel.

Cu privire la excepția litispendenței se arată că potrivit art.138 alin.1 din codul de procedură civilă Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente... prin cereri distincte.

În acest sens se arată că suspendarea celor două acte administrative ce fac obiectul prezentei acțiuni, fac obiectul și unui alt litigiu, între aceleași părți ce șe află pe rolul Curții de Apel C. cu nr._ .

Cu privire la excepția inadmisibilității se arată că potrivit art. 50 alin 9 din OUG nr. 66/2011 și art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Din analiza textelor de lege de mai sus rezultă că depunerea cauțiunii este o etapă prealabilă, obligatorie pentru analizarea oportunității suspendării actelor administrative.

Această condiție, impusă imperativ de lege, trebuie îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării.

Prin urmare se arată că acțiunea este inadmisibilă atâta timp cât condiția, prevăzută la art.50 alin.9 din OUG nr. 66/2011 și art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/20Q3, nu este îndeplinită.

Față de prevederile legale invocate, se solicită stabilirea în sarcina reclamantei a unei cauțiuni în procent 20% la suma datorată de 195.221,68 lei

În ceea ce privește fondul cauzei și raportat la susținerile reclamantei, evocate în conținutul prezentei cererii, s-a învederat instanței de judecată următoarele:

Suspendarea executării actelor administrative constituite o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile pe care aceasta le reglementează. Astfel, pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare a executării actului administrativ, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.

In speță,se arată că reclamanta nu a făcut dovada existenței acestor condiții, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

A nu executa actele administrative echivalează cu a nu respecta legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Este inadmisibil să se admită o cerere de suspendare în baza unor afirmații vagi făcute de reclamantă.

Prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării din oficiu.

Suspendarea executării actului administrativ, ca operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui asemenea act, este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, reclamanta nu a făcut dovada că această condiție este îndeplinită.

Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Dacă s-ar pronunța asupra aprecierilor referitoare la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, instanța ar realiza o prejudecare a fondului, ceea ce excede cadrului procesual al cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Se arată că motivele de fapt și de drept, invocate de către reclamantă, nu sunt în măsură să demonstreze, la o cercetare sumară, apartenența dreptului de partea sa din următoarele considerente:

Afirmația reclamantei conform căreia, datorită neemiterii procesului verbal de contestare în termenul de 90 de zile," în reprezentarea reclamantei așteptarea legitimă că alerta de neregulă a fost neîntemeiată, deci că nu există nereguli în modalitatea de implementare a proiectului", nu poate fi reținută întrucât în conformitate cu prevederile art.9A alin.3 din contractul de finanțare, cu modificările și completările ulterioare "Beneficiarul avea obligația de a solicita în scris punctul de vedere oficial AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat după caz, cu privire larice aspect survenit în implementarea Proiectului de natură să afecteze buna implementare a acestuia, precum și în orice situație în care apar neclarități cu privire la clauzele prezentului contract.

În acest sens se învederează că reclamanta Asociația pentru dezvoltare Durabilă Slatina, a stat în pasivitate nesolicitând un punct de vedere cu privire modalitatea de implementare a proiectului raportat la aspectele reținute în cuprinsul procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.7064/09.08.2013.

Se mai arată că O.U.G.66/2011 nu impune o sancțiune de anulare a procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare pentru neemiterea procesului verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanțelor bugetare emis de O.I.R.P.O.S.D.R.U.

Regiunea Sud Vest Oltenia sub nr.7064/09.08.2013 în termenul prevăzut de art.21 alin.3 din 23, ci doar se consemnează ca abatere conform art.60 alin.1 lit.d din O.U.G. 66/2011 si obligă autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în conformitate cu prevederile art. 60 alin.4 din OUG 66/2011 să întreprindă acțiunile necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri și să aibă în vedere constatările la evaluarea activității personalului.

Cu privire la afirmația reclamantei conform căreia Decizia emisă de OIRPOSDRU Regiunea Sud Vest Oltenia sub nr. 17/01.08.2013 „nu este întemeiată în drept", este o afirmație nereală având în vedere faptul că din analiza acestei decizii reiese faptul că comisia de soluționare a contestației a analizat exhaustiv toate elementele reținute in cuprinsul contestației, înregistrate la OIRPOSDRU Regiunea Sud Vest Oltenia subnr.6041/05.07.2013, reținând în mod corect incidența aplicării unor prevederi normative naționale și ale Uniunii Europene.

Susținerile reclamantei potrivit cărora aplicarea corecției de 5% la valoarea efectivă cheltuită din contractul de achiziție de material consumabile și nu la valoarea totală a contractului, a agravat situația juridică a acesteia, sunt neîntemeiate deoarece aplicarea corecției de 5% trebuia efectuată la valoarea cheltuielilor efectiv plătite și solicitate la rambursare și nu la valoarea contractului de achiziție, fapt pentru care cuantumul creanței nu a fost stabilit în valoare absoluta, modificarea bazei de calcul la valoarea cheltuielilor efectuate se va face de către ofițerii de verificare în cadrul procesul de verificare a cererii finale.

Cu privire la aplicarea principiului proporționalității se învederează instanței de fond că acesta a fost avut în vedere la elaborarea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.7064/09.08.2013, însă consacrarea acestui principiu nu este în măsură să afecteze aplicarea normelor de drept substanțial.

Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina, în calitate de beneficiar are posibilitatea legală de a recupera cheltuielile neeligibile constatate în cadrul Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.7064/09.08.2013, direct de la partener.

Conform art.29 din OUG 66/2011 cu modificările și completările ulterioare nu a raportat această neregulă către O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Vest Oltenia - compartimentul constatare si stabilire nereguli și de asemenea nu a ajustat cheltuielile partenerilor Confederația Patronatul Român și S.C Euro Consulting S.R.L solicitându-le la rambursare.

În continuare pârâta răspunde la toate criticile reclamantei cu privire la netemeinicia procesului verbal de constatare a neregulilor.

În ceea ce privește cealaltă condiție, respectiv, prevenirea unei pagube iminente, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acesteia.

Paguba la care se referă art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie consecința executării actului administrativ a cărei suspendare se solicită sau să se aflate într-un raport de conexitate cu aceasta. Ea nu poate consta în însăși executarea actului administrativ. Executarea unui act administrativ, nu poate fi considerată prin ea însăși ca producătoare a unei pagube iminente.

Practica secției de contencios administrativ și fiscal a ICCJ arată că „condițiile cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului" (Decizia nr. 2954/2006).

Nu pot fi reținute de către instanță argumentele reclamantei cu privire la paguba iminentă ce i s-ar produce ca urmare a efectelor actelor administrative contestate, deoarece:

Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit.ș din Legea 554/2004. In acest sens, deși, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, iar acesta pagubă iminentă nu se prezumă ci trebuie dovedită de persoana lezată prin probe concludente.

In cazul actelor administrativ prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniu acesteia, întrucât s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contravine caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr.544/2004.

Asociația pentru Dezvoltarea Durabilă Slatina, în calitate de beneficiar are posibilitatea legala de a recupera cheltuielile neeligibile constatate în cadrul Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.7064/09.08.2013, direct de la partener, cu atât mai mult cu cat conform art.29 din OUG 66/2011 cu modificările și completările ulterioare nu a raportat această neregulă către O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Vest Oltenia - compartimentul constatare si stabilire nereguli si de asemenea nu a ajustat cheltuielile partenerilor Confederația Patronatul Român, ..R.L solicitându-le la rambursare.

Totodată se menționează faptul că Asociația pentru Dezvoltarea Durabilă Slatina are următoarele obligații contractuale:

Conform art.1 alin.4 din contractul de finanțare, cu modificările si completările ulterioare beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu instrucțiunile emise de AMPOSDRU și cu legislația comunitară și națională, si totodată conform art.9 A alin.2 din contractul de finanțare, beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului, are responsabilitatea finală în fața AMPOSDRU Șl OIPOSDRU delegate pentru implementarea proiectului. Parteneriatul constituit pentru implementarea proiectului (dacă există) și consemnat prin Acordul de parteneriat anexă la prezentul contract va răspunde solidar sau individual în fața AMPOSDRU și OIPOSDRU DELEGAT pentru implementarea proiectului, pentru acțiunile și inacțiunile beneficiarului sau fiecăruia dintre perteneri ori a prestatorilor serviciilor externalizate pentru managementul sau implementarea proiectului.

Conform art.9 A alin.3 din contractul de finanțare, Beneficiarul avea obligația de a solicita înscris punctul de vedere oficial al AMPOSDRU/OIPOSDRU delegate, după caz, cu privire la orice aspect survenit în implementarea Proiectului de natură să afecteze buna implementare a acestuia, precum și în orice situație în care apar neclarități cu privire la clauzele prezentului contract.

Totodată conform declarației de resurse financiare emisă de către Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina certifică ca reclamanta deține capacitate financiară de implementare a proiectului, în acest sens justificarea pagubei eminente, de către beneficiar nu poate fi primită.

Raportat la cele de mai sus se poate constata că condițiile cumulative, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt întrunite și nu se regăsește în cauză, fapt pentru care învederăm instanței că cererea de suspendare a Procesului verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanțelor bugetare emis de O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Vest Oltenia sub nr.7064/09.08.2013 este nefondată.

Față de susținerile reclamantei ce vizează întârzierea emiterii Procesului verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanțelor bugetare emis de OIRPOSDRU Regiunea Sud Vest Oltenia sub nr.7046/09.08.2013, învederăm instanței de judecată

Față de situația expusă mai sus vă solicităm să admiteți excepțiile invocate și pe fondul cauzei să respingeți cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâta M. Muncii, Familiei, Protecției Sociale Și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea De Management P. Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât această instituție nu a emis actele administrative ale căror suspendare se solicită prin prezenta cerere de chemare in judecată formulată de reclamanta Asociația P. Dezvoltare Durabila Slatina .

Se arată că în baza Acordului de Delegare de Funcții, aprobat prin Ordinul MMFPS nr.600/2008 cu modificările și completările ulterioare, pârâtei OIRPOSDRU SUD VEST OLTENIA îi sunt delegate de către aceasta îndeplinirea unor funcții și responsabilitatea îndeplinirii acestora privind gestionarea POSDRU, prin stabilirea cadrului de implementare a acestuia, a drepturilor și obligațiilor și a responsabilităților ce revin fiecărei părți contractante.

De asemenea, precizăm că în temeiul prevederilor art.13 coroborat cu cele ale art.18 din HG nr.457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, MMFPS are responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate POSDRU, îndeplinind prin AMPOSDRU funcția de autoritate de management pentru acest program.

In acest sens, se arată că în temeiul prevederilor Ordinului ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.600/2008 pentru aprobarea unor acorduri de delegare de funcții privind implementarea Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", cu modificările și completările ulterioare, pentru eficienta implementare a POSDRU și în vederea creșterii capacității de absorbție generală a Fondului Social European, s-a aprobat delegarea unor funcții ale AMPOSDRU către Organismele Intermediare, aceasta rămânând însă responsabilă pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate, precum și a operațiunilor finanțate prin instrumentele structurale.

În conformitate cu dispozițiile art 2.1.4 din Acordul de delegare de funcții privind implementarea POSDRU, încheiat între AMPOSDRU și OIPOSDRU, prevăzut în Anexa nr.9 la Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.600/2008, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "Autoritate de Management" reprezintă M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care are responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate POSDRU.

Pe fondul cauzei se solicită instanței de judecată să respingă cererea de chemare in judecată a MMFPSPV - D.G. AMPOSDRU ca lipsită de temei (neîntemeiată) având în vedere faptul că AMPOSDRU nu a emis și nu este responsabil pentru actele emise de OIRPOSDRU delegat, în urma verificărilor pe care acesta din urmă trebuie să le asume, în temei legal. Considerăm că partea chemată în judecată în măsură să justifice neeligibilitatea cheltuielilor ce nu au fost admise la plată este OIRPOSDRU SUD VEST OLTENIA, care a gestionat proiectul in cauză și deține toate documentele legate de acest proiect.

Pârâta O. I. Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud - Vest Oltenia, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice -Direcția G. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru ca în situația în care OIRPOSDRU Regiunea Sud - Vest Oltenia,va cădea in pretenții,chematul în garanție să fie obligat la efectuarea plății și să suporte în conformitate cu dispozițiile art. 1031 Cod procedura civila, eventuale cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces, pretinse tot de reclamant.

Se menționează ca MMFPSPV - DG AMPOSDRU a delegat funcții în conformitate cu prevederile Ordinului MMFES nr.600/2008, cu modificările si completările ulterioare, iar actele deduse judecății în cauză nu au fost nici emise nici încheiate de către subscrisul în nume propriu, ci au fost încheiate de către M.M.F.P.S.P.V. prin subscrisul în baza mandatului acordat prin Acordul de delegare de funcții aprobat prin OMMFES nr. 600/2008, cu modificările și completările ulterioare, acord care are natura juridică a unui contract de mandat în care MMFPSPV are calitate de mandant și si subscrisul are calitatea de mandatar.

La termenul din 2.04.2014 instanța a pus in discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție pe care a respins-o ca inadmisibilă pentru considerentele reținute în încheiere.

La termenul din 2.04.2014,instanța a pus in discuție excepțiile invocate de pârâta O. I. Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud - Vest Oltenia, care au fost soluționate prin încheierea de ședință din acea dată care constituie și preambulul hotărârii.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management P. Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane,instanța apreciază că este întemeiată, având în vedere că această instituție nu a emitenta actelor administrative ale căror suspendare se solicită prin prezenta cerere de chemare in judecată formulată de reclamanta.

Instanța reține că în baza Acordului de Delegare de Funcții, aprobat prin Ordinul MMFPS nr.600/2008 cu modificările și completările ulterioare, pârâtei OIRPOSDRU SUD VEST OLTENIA i-au fost delegate de către această pârâtă îndeplinirea unor funcții și responsabilități privind gestionarea POSDRU, prin stabilirea cadrului de implementare a acestuia, a drepturilor și obligațiilor și a responsabilităților ce revin fiecărei părți contractante.

Potrivit dispoz.art 31 alin 1,3 și 4 din HG 457/2008,organismele intermediare au atribuții delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operațional aflat în gestiune pe bază de acord.

Prin acțiunea promovată în cadrul acestui dosar reclamanta Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina, a solicitat suspendarea executării actelor administrative,respectiv procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. 7064/09.08.2013 și Deciziei nr. 17/01.08.2013 emisa de către O. I. Regional P.O.S.D.R.U Regiunea Sud-Vest Oltenia, în temeiul art. l5 din Legea 54/2004, făcând dovada sesizării instanței de contencios administrativ, cu acțiune având ca obiect anularea acestor acte administrative.

Referitor la contextul legal al promovării cererii de chemare în judecată, instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile OUG 66/2011. Potrivit art. 46 alin (1) din OUG 66/2011 împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Art. 50 alin 7-9 din OUG 66/2011 stabilesc că introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță, iar aceste prevederi nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanță, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă având posibilitatea să suspende executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul OUG 66/2011 la prevederile Legii 554/2004, Tribunalul constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă și art 15 care reglementează suspendarea după introducerea acțiunii la instanța de contencios administrativ ,acest ultim caz fiind aplicabil speței de față.

Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.

Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.

Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.

Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate impieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.

Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței sau în cazul prev. de art 15,până la soluționarea acțiunii în fond.

Condiția cazului bine justificat este definită în art. 2 alin. 1 lit.t din legea 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Astfel, motivele suspendării trebuiau să apară de la prima vedere ca fiind temeinice, altfel spus trebuie să creeze de la început o îndoială puternică și serioasă asupra legalității actului contestat, respectiv necesitatea existenței unui temei juridic aparent valabil în contestarea legalității.

Pe de altă parte, nu se poate concepe analiza acestor două condiții aparent distincte decât împreună, deoarece nu se poate discuta despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente, reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului justificat de admitere a suspendării provizorii.

Referitor la cea de-a doua condiție, privind prevenirea unei pagube iminente, așa cum aceasta este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004,reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau,după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În accepțiunea legii noțiunea de prejudiciu reprezintă orice încălcare a unui drept care are o valoare patrimonială și poate să fie și viitor, chiar dacă întinderea sa nu poate fi cunoscută cu exactitate.

In cauza de față, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, tribunalul reține că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de motivele de nelegalitate invocate în contestația formulată împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicită, motivele invocate nefiind de natura sa creeze o îndoială puternică și serioasă asupra legalității actelor contestate și să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a acestuia, ce constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.

Motivele de fapt și de drept, invocate de către reclamantă, nu sunt în măsură să demonstreze, la o cercetare sumară, apartenența dreptului de partea sa, afirmațiile reclamantei cu privire la nerespectarea termenelor prevăzute de art.21 pct 23 din OUG 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sancționarea neregulilor apărute in obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, nu pot fi reținute ca un motiv bine justificat care să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra ilegalității actului, raportat la motivele susținute de pârâtă prin întâmpinare, cu privire la neîndeplinirea obligațiilor reclamantei de a solicita un punct de vedere privind modalitatea de implementare a proiectului precum și cele referitoare la lipsa sancțiunii pentru nerespectarea termenului care poate constitui cel mult o abatere.

În ceea ce privește paguba iminentă, se apreciază de asemenea că nici această condiție nu este îndeplinită în cauza de față, întrucât în cauză nu s-au administrat dovezi de către reclamantă cu privire la iminența producerii unei pagube.

Mai precis nu pot fi primite simplele afirmații ale acesteia în sensul că eventuala executare a actului administrativ contestat este de natură să îi provoace atât o pagubă importantă de ordin material, cât și un prejudiciu de imagine considerabil, față de colaboratorii și partenerii săi de afaceri, în lipsa unor probe cu privire la cifra de afaceri, la profitul obținut și numărul de salariați.

În consecință, având în vedere și definiția legală a noțiunii de pagubă iminentă, rezultă că nu s-a demonstrat de către reclamantă, existența unui prejudiciu material, viitor, previzibil cu evidență.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează să respingă cererea de suspendare constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev de art 15 și 14 din legea 54/2004, în ceea ce privește cazul bine justificat și paguba iminentă.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina cu sediul în Slatina, ..1, jud. O. în contradictoriu cu pârâtele: O. I. Regional P.O.S.D.RU. Regiunea Sud Vest Oltenia, cu sediul în C., ..14, jud. D., Direcția G. Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U.-M. Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu sediul în București, ..34-36, sector 2, București, M. F. Europene, cu sediul în București, Tower Center, ..15-17, sector 1 București, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare care se depune la sediul Tribunalului O..

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2014.

Președinte Grefier

S. V. A. F. T.

Red VS

Tehnored MS

Ex .6/29.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 414/2014. Tribunalul OLT