Pretentii. Sentința nr. 221/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 221/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 4611/104/2013

Dosar nr._

C. administrativ și fiscal

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Sentința Nr. 221/2014

Ședința publică de la 25 Februarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. D. S.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta B. I., cu domiciliul ales în Corabia, .. P 8, ., județul O., în contradictoriu cu pârâtele S. F. Orășenesc Corabia, cu sediul în Corabia, .. 64, județul O. și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 6, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. D., pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, în baza art. 131 C.p.c. coroborat cu art. 10 din Legea 554/2004 constată că Tribunalul O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează, pentru reclamant, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă cauzei, conform art. 258 C.p.c.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constatând dosarul în stare de soluționare, acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, obligarea paratelor la restituirea dobânzi legale aferente sumei de 3229 lei, ce reprezintă taxă pe poluare, precum si la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și F. sub nr._, reclamantul B. I. a chemat în judecată pârâții S. F. Orășenesc Corabia și Administrația F. Pentru Mediu pentru a fi obligate la plata dobânzii legale aferente sumei de 3229 lei, reprezentând taxă pe poluare ce a fost achitată cu chitanța . nr._, de la data achitării acesteia și până la restituire,cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în anul 2008 a cumpărat un autovehicul, dintr-un stat membru al UE, iar în vederea reînmatriculării in România ,a fost obligat sa achite in baza OUG 50/2008, taxa pe poluare în sumă de 3229 lei

conform chitanței . nr._, la S. F. Orășenesc Corabia jud. O.,

Deoarece normele interne contravin Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene-art. 110, instantele de judecata au dispus restituirea taxei.

In legătura cu dobânda ce i se cuvenea, menționează reclamantul ca nu a solicitat-o anterior in scris precum taxa pe poluare, la S. F. Orășenesc Corabia, ci doar in cererea de chemare in judecata, motiv pentru care a și renunțat la acest capăt de cerere, in fata instanței ,asa cum rezulta din sentința nr.1076/2012, a Tribunalului O..

Curtea de Apel Pitești prin decizia 144 din 03.02.2010,a arătat ca nu are relevanta daca cererea de plata a dobânzii se face ulterior cererii de restituire a taxei pe poluare si ca hotărârile judecătorești irevocabile, privind restituirea taxelor auto nu pot avea autoritate de lucru judecat in privința solicitării ulterioare a dreptului la dobânda.

Curtea Europeana de Justiție in cauza Lucchini, C-ll 9/05 din data de 8.07.2007,a statuat ca, dreptul comunitar se opune aplicării principiului puterii de lucru judecat in cazul in care aceasta împiedica recuperarea unui ajutor de stat acordat cu încălcarea dreptului comunitar.

Arată ca, cererile multor reclamanți care au solicitat restituirea taxei de prima înmatriculare sau taxei pe poluare au fost inițial respinse de unele instante, insa dupa pronunțarea hotărârilor CEJ in cauzele T. la data de 07.04.2011, N.,V., aceeasi reclamanți s-au adresat cu noi cereri ce au avut același obiect, cauza si parti si au fost admise.

Curtea Europeana de Justiție prin decizia din 18.04.2013 in cauza C-565/11 privind pe M. I. a dispus ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national,precum cel in discuție in litigiul principal,care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la care cele care curg incepand din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Atunci când un stat membru, a încasat taxa cu încălcarea normelor dreptului Uniunii justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fara temei legal, ci si la sumele plătite sau reținute in legătura directa cu taxa respectiva, cu respectarea principiilor echivalentei si efectivității.

Astfel, la data de 30.07.2013 ,reclamantul a solicitat in scris Serviciului F. Orășenesc Corabia restituirea dobânzii de la data plații taxei,care prin adresa nr._/02.09._ i-a comunicat ca nu se restituie dobânda de la data plații. Întrucât art .8 din L 554/2004 prevede ca persoana vătămata . printr-un act administrativ, nemulțumit de răspunsul primit, poate sesiza instanța de C. Administrativ, competenta pentru recuperarea pagubei cauzate,reclamantul s-a adresat instanței de judecata a Tribunalului O..

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii 554/2004, Constituția României, art.451 C., cauza I. impotriva României.

Reclamantul a depus la dosar copie sentința nr. 1076/15.05.2012, cererea adresată instituției pârâte AFP Caracal, răspunsul la solicitarea acestuia privind acordarea dobânzii, decizia de calcul a taxei de poluare, chitanță de plată.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, motivat de faptul că prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr._, reclamantul nu a solicitat și acordarea dobânzii aferente taxei de poluare achitate, astfel că, argumentele acestuia, în sensul că deși a formulat cerere în acordarea dobânzii, aceasta nu i-a fost acordată, nu pot fi reținute.

În aceste condiții se arată că în mod corect a fost pusă în executare sentința nr. 1076/15.05.2012,în sensul restituirii sumei de 3229 lei reprezentând taxă de poluare ,având în vedere dispozitivul hotărârii cât și faptul că această sentință nu a fost atacată cu recurs.

Se mai arată că restituirea de sume de la buget se realizează în condițiile stabilite de art 117 din OG 92/2003,ori, restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite la art 117 lit a-h.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința nr.1076/15.05.2012 a Tribunalului O., devenită irevocabilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B. I., fiind obligate cele două pârâte, AFP Corabia și AFM la restituirea sumei de 3229 lei reprezentând taxă pe poluare, instituită prin OUG nr. 50/2008.

La restituirea acestei taxe s-a ținut cont de hotărârea CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T./România, precum și jurisprudența ulterioară care a confirmat această hotărâre.

La data de 30.07.2013, reclamantul a formulat cerere de restituire a dobânzii adresată AFP Corabia iar prin adresa nr._/02.09.2013 i s-a comunicat că potrivit Ordinului 1899/2004 plata dobânzii cuvenite contribuabilului se face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent astfel că nu i se poate acorda dobânda întrucât restituirea sumelor stabilite prin hotărârea judecătorească s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art.70 alin.1 din OG 92/2003.

Potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 sau la art. 70 până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului.

Referitor la data de la care începe să curgă plata dobânzii legale, în speță, fiscală, prin hotărârea CJUE pronunțată în cauza I. împotriva României s-a stabilit ca atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă.

Se relevă principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute nelegal cu condiția respectării principiilor echivalenței și efectivității ceea ce presupune că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare, întemeiate pe dispoziții de drept intern și să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.

Instanța arată că nu prezintă relevanță juridică faptul că restituirea sumei reprezentând taxa de poluare s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art.70 Cpf, atâta vreme cât prin sentința 1076/15.05.2012 s-a stabilit caracterul nelegal al acestei taxe.

În temeiul art.453 C. pârâtele vor fi obligate la cheltuieli de judecată către reclamantă, în cuantum de 350 lei, taxa de timbru și onorariu avocat.

Referitor la onorariul avocatului în sumă de 600 lei, potrivit art.451 alin.2 C., instanța va reduce cuantumul acestuia la 300 lei, având în vedere complexitatea cauzei, numarul mare al litigiilor de acest fel existente pe rolul instanțelor judecătorești, faptul că activitatea avocatului în cauză a constat în redactarea cererii de chemare în judecată și susținerea concluziile orale asupra fondului cauzei, fiind acordat un singur termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B. I., cu domiciliul ales în Corabia, .. P 8, ., județul O. la avocat M. D. în contradictoriu cu pârâtele S. F. Orășenesc Corabia, cu sediul în Corabia, . 64, județul O. și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294.

Obligă pârâții la plata in solidar către reclamant a dobânzii fiscale de la data achitării taxei de poluare in sumă de 3229 lei cu chitanța . nr._/12.12.2008, până la data restituirii efective.

Obligă pârâții la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul O..

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2014.

Președinte,

E. D. S.

Grefier,

I. I.

Red EDS

Tehnored MS

Ex 5/07.04.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 221/2014. Tribunalul OLT