Despăgubire. Decizia nr. 318/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 318/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 819/2/2013
Dosar nr._ fond contencios
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 318/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. S.
Grefier T. A. S.
Pe rol, soluționarea cauzei privind pe reclamantul R. C.-B., cu domiciliul procesual ales la SCA L. și Asociații, cu sediul în București, .. 2, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar întâmpinare la cererea precizatoare formulată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și concluzii scrise formulate de reclamantul R. C.-B..
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, sub rezerva pronunțării asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale pentru compensarea imobilelor invocată prin întâmpinare și asupra excepției inadmisibilității cererii invocată de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R. C. - B., a chemat în judecată pe pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București și S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor București, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor
1.să întocmească documentele de plata conform Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor_/FF/18.02.2010 pentru suma de 427.430 lei;
2.să actualizeze suma de 427.430 lei cu indicele de creștere a preturilor de consum de la data de 18.02.2010 si pana la data plații efective si integrale a despăgubirilor si sa vireze suma astfel rezultata, in termen de 5 zile de la data expirării termenului instituit de OUG 4/2012 modificata prin Legea nr. 117/2012, in contul bancar deschis la BCR - Sucursala O..
În motivarea cererii reclamantul a arptat că a formulat cerere in baza Legii nr. 247/2005 prin care a solicitat Comisiei Locale Plesoiu, in conformitate cu art. 3 alin. (2), reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra unei suprafețe de 50 ha teren agricol, in calitate de moștenitor al lui R. C. (tatăl) și deoarece Comisia Locala Plesoiu a respins cererea cu motivarea ca vechiul amplasament indicat in cerere nu este liber, am formulat contestație la Comisia Județeană O. care a respins cererea prin Hotărârea nr._/09.01.2008.
In conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, a formulat contestație împotriva Hotărârii Comisiei Județene O. nr._/09.01.2008 la Judecătoria Slatina care a pronunțat sentința civila nr. 3364/20.05.2008, in dosarul nr._, prin care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 34 ha teren si a obligat paratele (comisia locala Plesoiu si comisia județeană O.) la înscrierea in anexa 23 in vederea acordării de despăgubiri, toată documentația care a stat la baza cererii subsemnatului de reconstituire a dreptului de proprietate fiind înaintata Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost întocmit dosarul de despăgubiri nr._/FFCC/2009.
La data de 10.06.2009 evaluatorul desemnat de către parate, S.C. Inco Consulting S.R.L., a întocmit raportul de evaluare in dosarul de despăgubiri prin care a stabilit ca terenul care face obiectul dosarul nr._/FFCC valorează 427.430 lei, paratele validând raportul de evaluare întocmit de către S.C Inco Consulting S.R.L. si, astfel, a fost emisa Decizia nr._/FFCC/18.02.2010 prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri in cuantum de 427.430 lei.
Arată reclamantul că a considerat necesara promovarea acestei acțiuni deoarece paratele nu au înțeles sa execute obligația de plata de bunăvoie iar conjunctura normativa nu este deloc favorabila in sensul ca de mai bine de doi ani (începând cu edictarea OUG 62/2010), legiuitorul a suspendat orice procedura privind finalizarea procedurii privind acordarea despăgubirilor, înțelegând faptul ca statul român nu mai poate susține din punct de vedere financiar plata despăgubirilor dar pana acum nu a primit nici acțiuni la Fondul Proprietatea, care reprezentau alternativa la despăgubirea in numerar. Mai mult, participația statului roman la Fondul Proprietatea a fost epuizata încă din decembrie 2011 astfel încât, la data aceasta statul român nu poate plați nicio suma cu titlu de despăgubire si nici nu poate oferi vreo garanție ca va putea efectua plățile despăgubirilor deja stabilite, fapt ce echivalează cu încălcarea
In drept, au fost invocate dispoz. art. 21 Constituția României, art. 6 pct. 1 Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 pct. l din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin încheierea din 15.02.2013, Curtea de Apel București a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia către Tribunalul O. – Secția C. Administrativ și Fiscal, având în vedere dispozițiile art. XXIII alin. 3 din Legea nr. 2/2013, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului O. sub același număr_ .
La dosar au fost depuse întâmpinări din partea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-au invocat excepțiile prematurității cererii, lipsei calități procesuale pasive și respectiv autorității de lucru judecat, reclamantul formulând cerere precizatoare și întâmpinări față de apărările instituțiilor intimate.
La solicitarea instanței de precizare a cererii, la data de 20.01.2014 reclamantul a formulat cerere pe precizare arătând că solicită să se constate faptul că avea dreptul să încaseze suma de 461.154,23 lei reprezentând despăgubirile stabilite de către pârâte prin decizia CCSD nr._/FF/2010 și să se constate că are dreptul să beneficieze de sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire ce au fost încasate.
Reclamantul și-a motivat cererea precizatoare prin faptul că a încasat sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire iar o acțiune în realizarea drepturilor, așa cum a fost formulată inițial, ar fi fost respinsă ca rămasă fără obiect, considerând necesar să stăruie în soluționarea prezentei cauze deoarece ANRP a formulat cerere având ca obiect întoarcerea executării silite(dosar nr._/300/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2 București), fără a ține cont de faptul că dosarele având ca obiect contestație la executare nu au fost soluționate definitiv și irevocabil.
Susține reclamantul că la acest moment, pârâta ANRP este titulara sentinței civile nr. 91/2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosar_/300/2010 prin care a admis contestația la executare și a dispus analizarea actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 370/2011 aflat pe rolul B. D. S. iar reclamantul este titularul sentinței civile nr. 1516/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosar nr._/300/2012 prin care cererea având ca obiect contestația la executare formulată de ANRP a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea la cererea precizatoare Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor București, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât reclamantul nu este titularul unei decizii de compensare potrivit prevederilor art. 21 alin. 8 din Legea nr. 165/2013, arătându-se de asemenea că reclamantul a încasat suma actualizată cu indicele de inflație în cuantum de 461.154,23 lei în data de 13.12.2011, context în care creanța invocată s-a stins.
Intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat de asemenea întâmpinare la cererea precizatoare invocând excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, arătând că reclamantul are deschisă calea unei acțiuni în realizarea dreptului însă a uzat de o astfel de acțiune care i-a fost respinsă ca lipsită de obiect (sentința nr. 2415/04.09.2013 a Tribunalului O.) întrucât dreptul a cărui realizase se solicitase a fost complinit prin încheierea procedurilor de executare silită demarate de către acesta.
În cazul în care se consideră că acțiunea reclamantului este o acțiune în realizare, intimata solicită respingerea cererii întrucât la această dată procedura de emitere a titlurilor de plată se află sub incidența Legii nr. 165/2013, fiind reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor de restituire a proprietăților, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri urmând a se face în termen de 5 ani începând cu 01.01.2014 iar emiterea titlurilor de plată se va face cu respectarea criteriului ordinii depunerii dosarelor de opțiune.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la 17.03.2014 reclamantul învederează faptul că nu are la dispoziție o acțiune în realizarea drepturilor întrucât a încasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire de către ANRP prin executarea silită a acestei instituții, susținând că cererea sa este o acțiune în constatare determinată de faptul că ANRP a formulat cerere de întoarcere a executării silite, dorind pronunțarea unei hotărâri pentru a pune capăt abuzurilor la care este supus de mai bine de 4 ani, sens în care solicită a se respinge excepția inadmisibilității acțiunii în constatare.
Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale, tribunalul apreciază că excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor București și excepția inadmisibilității cererii în constatare sunt întemeiate.
Urmare a Legii nr. 165/2013, procedura de soluționare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, potrivit art. 4, cererile finalizându-se prin validarea sau invalidarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu dispoz. art. 21-26 din lege, în cazul validării deciziei fiind emisă o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv, decizie emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În cauză, se constată că reclamantul este beneficiarul deciziei nr._/FF/18.02.2010 conținând titlul de despăgubire în cuantum de 427.430 lei emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, continuatoarea acesteia fiind Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor conform Legii nr. 165/2013, neexistând o decizie de compensare emisă conform prevederilor art. 21 alin. 8 din Legea nr. 165/2013, astfel că, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu poate avea calitate procesuală, nefiind vorba despre parcurgea etapelor prevăzute de această lege întrucât reclamantul a obținut deja decizie de despăgubire și mai mult a și încasat despăgubirile respective.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii în constatare, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, care prevăd că „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
În consecință, formularea unei acțiuni în constatare se poate face numai în condițiile în care nu este posibilă formularea unei cereri de realizare a dreptului pretins.
În cauza de față se constată că reclamantul a obținut dreptul la despăgubiri și a și încasat despăgubirile respective de 427.430 lei (cu indicele de inflație 461.154,23 lei în 13.12.2011), urmare a deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr._/FF/18.02.2010, formulând și o cerere de realizare a dreptului, respinsă prin sentința civilă nr. 2415/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosar_, ca lipsită de obiect, sentință definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 17/2014 a Curții de Apel C..
Câtă vreme o acțiune în realizare a fost respinsă ca lipsită de obiect deoarece pretențiile reclamantului au fost satisfăcute, formularea unei acțiuni în constatare care să privească aceleași pretenții apare ca fiind inadmisibilă, lipsind și interesul părții, condiție impusă de textul de lege anterior menționat, art. 111 Cod procedură civilă.
Susținerile reclamantului referitoare la necesitatea pronunțării unei hotărâri de constatare a dreptului său în vederea preîntâmpinării unor abuzuri, nu pot fi reținute, ele nefiind nici dovedite, câtă vreme pretențiile sale au fost satisfăcute, inclusiv prin plata despăgubirilor, susținerile și apărările formulate de reclamant în cauza de față putând fi invocate și avute în vedere în dosarele ce se susține a fi pe rol privind contestații la executare sau întoarcere a executării silite.
Având în vedere aceste considerente se vor admite excepțiile și se va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite lipsa calității procesuale pasive a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, și respinge cererea față de aceasta.
Admite excepția inadmisibilității cererii invocate de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și respinge cererea precizată de reclamantul R. C.-B., cu domiciliul procesual ales la SCA L. și Asociații, cu sediul în București, .. 2, .. 1, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, ca inadmisibilă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi 19 Martie 2014.
Președinte, T. S. | ||
Grefier, T. A. S. |
Red. TS
Tehnored. BA
Ex. 5
21.03.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 26/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 1079/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








