Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 204/2014. Tribunalul OLT

Decizia nr. 204/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 4912/207/2013

Dosar nr._ apel contencios

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 204/2014

Ședința publică de la 29 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C. P.

Judecător E. D. S.

Grefier T. A. S.

Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta petentă . SRL, cu sediul în Mun. Caracal, ., județul O., împotriva sentinței nr. 27/09.01.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O., cu sediul în mun. Slatina, .. 19, jud. O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. R. pentru apelanta petentă, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul apelantei petente, avocat M. R. depune la dosar delegație de substituire și practică judiciară.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat M. R. având cuvântul, pentru apelanta petentă . SRL, solicită admiterea apelului, casare sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, întrucât la instanța de fond i s-a încălcat dreptul la apărare. Mai mult intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, iar în temeiul art.411 Noul Cod de procedură civilă, instanța de fond trebuia să dispună suspendarea cauzei și nu soluționarea acesteia.

INSTANȚA

Prin sentința nr. 27/09.01.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ , s-a respins ca nedovedită plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ emis în data de 2.09.2013 de Poliția mun. Caracal, în temeiul dispoz. art.1 lit.e coroborat cu art.2 lit.e din Legea nr.12/1990R petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 6000 lei, reținându-se că în data de 9.09.2013 orele 10,30 societatea petentă a comercializat

către . C., cantitatea de 12.120 kg. deșeuri fier vechi fără a se face dovada provenienței în condițiile legii a deșeurilor feroase.

Prin același proces verbal s-a dispus ridicarea cantității de 12.120 kg. deșeuri feroase în vederea confiscării, fiind depusă la . SRL Slatina.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, care având caracter relativ, poate fi înlăturată prin intermediul probatoriului administrat nemijlocit în fața instanței de judecată, în speță reținându-se că petenta nu a produs probe, din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Pe de altă parte instanța nu a constatat din oficiu cauze care să atragă nulitatea de drept a procesului verbal de contravenție, fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale de către un agent care a constatat personal săvârșirea faptei de către petent, astfel că acest act se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face dovada săvârșirii faptei de către contravenient pentru care a fost sancționat.

Dovada prin această prezumție este admisă în sistemul nostru de drept civil respectiv de art. 1170 C.civ., și este în concordanță și cu jurisprudența CEDO care a precizat că toate sistemele legale operează cu ajutorul prezumțiilor iar Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale nu interzice acest lucru dar impune condiția să nu se depășească o anumită limită rezonabilă.

Constată instanța că, deși reprezentantul societății contraveniente a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, au fost respectate dispoz. art.19 din OG 2/2001R de către agentul constatator fiind reținut un martor care confirmă împrejurările în care a fost întocmit actul de contravenție.

Față de aceste considerente, instanța a respins plângerea ca nedovedită, având în vedere faptul că, cel ce face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească conf. art.249 C.p.c.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta petentă . SRL, pe care o consideră nelegală și netemeinică, arătând că în procedura de regularizare, în dovedirea plangerii contravenționale, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu doi martori. Fără a fi respinse probele motivat, nu s-a dispus citarea martorilor. La termenul din data de 05.12.2013 martorii au fost prezenți în sala de ședință, însă nu au fost audiați, fiind stabilit termen pentru audiere la 16.11.2014, însă la această dată apelanta a aflat că dosarul fusese soluționat la data de 09.01.2014 prin respingerea plângerii ca nedovedită.

Astfel, li s-a încălcat dreptul la apărare, fără a fi audiați martorii solicitași și fără a se ține seama de înscrisurile depuse.

De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de societate prin administrator și nici de o altă persoană însărcinată in acest sens,motiv pentru care agentul constatator a dispus încheierea procesului verbal in prezența unui martor care nu a fost prezent în instanță, dar există convingerea instanței de judecată că acesta confirmă cele menționate in procesul verbal.

A mai arătat că în lipsa părților și fără a se cere judecarea cauzei în lipsa, cauza trebuia suspendată.

Apelanta a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În drept a invocat prevederile art.486 și urm și art.480 alin.3 C..

La data de 17.03.2014 intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

În motivarea întâmpinării, arată intimatul că procesual verbal respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de OG 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate,iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Potrivit art 269 alin l C. conform cărora” înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau,după caz, primit și autentificat de o autoritate ,de notarul public sau de către o persoană investită de stat cu autoritate publică,în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut semnătura acestora și data înscrisului”.

Potrivit art 270 alin l C. „înscrisul autentic face deplina dovadă față de orice persoană până la declararea sa ca fals,cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul in condițiile legii”.

Astfel că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele consemnate și constatate,până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.

In conformitate cu dispoz art 249 C. „cel ce face o susținere in cursul procesului trebuie să o dovedească.

În susținerea întâmpinării ,se solicită admiterea ca probă a procesului verbal de contravenție precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

In baza art 411 alin l pct 2 c p c se solicită judecarea cauzei in lipsă.

La dosar nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Ca urmare a dispozițiilor instanței de judecată în procedura de regularizare, la data de 03.10.2013, apelanta-petentă a indicat numele și adresele a doi martori pentru a fi audiați în cauză.

La termenul din data de 05.12.2013 instanța de fond a pus în vedere apelantei-petente să precizeze cererea cu privire la numele și adresa intimatului iar la data de 09.01.2014 cauza a fost soluționată prin pronunțarea sentinței civile 27/2014.

Astfel cu rezultă din practicaua hotărârii părțile nu au fost prezente pentru acel termen de judecată.

Instanța de fond și-a fundamentat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pe faptul că apelanta-petentă nu a dovedit cele susținute în cuprinsul plângerii, fără a se pune în discuția părților probele solicitate de apelantă prin cererea de chemare în judecată cât și prin cea formulată la data de 03.10.2013.

Ori, în condițiile în care niciuna dintre probe nu a fost analizată de instanță sub aspectul pertinenței, concludenței și utilității, apelanta s-a aflat în imposibilitate de a-și proba susținerile.

În aceste condiții, apelanta a fost lipsită de dreptul la un proces echitabil, principiu reglementat de art.6 C. iar pe de altă parte, neadministrarea în cauză a niciunei probe echivalează cu necercetarea fondului de către instanța de fond.

Pe de altă parte, judecătorul nu poate respinge o cerere ca nedovedită pentru că instanța trebuie să manifeste rol activ în aflarea adevărului, putând pune în discuția părților orice probe pe care le consideră utile cauzei.

Cât privește susținerea apelantei în sensul că instanța trebuia să dispună suspendarea cauzei pentru lipsa părților, Tribunalul arată că în reglementarea OG 2/2001 de la data introducerii plângerii, art.34 prevedea că în cazul plângerilor contravenționale nu se poate suspenda judecata pentru lipsa părților.

Față de cele arătate, în temeiul art.480 alin.3 C., instanța va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, urmând ca aceasta să pună în discuția contradictorie a părților probele solicitate în cauză și să aprecieze asupra utilității lor în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta petentă . SRL, cu sediul în Mun. Caracal, ., județul O., împotriva sentinței nr. 27/09.01.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O., cu sediul în mun. Slatina, .. 19, jud. O., anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2014.

Președinte,

M. C. P.

Judecător,

E. D. S.

Grefier,

T. A. S.

Red.ES

Tehn.ES

4ex/30.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 204/2014. Tribunalul OLT