Pretentii. Sentința nr. 1051/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 1051/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 2495/104/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

C. administrativ și fiscal

Sentința Nr. 1051/2014

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. S.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul L. T., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. D., în Corabia, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele: Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C. Prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., cu sediul în Slatina, ., județul O. - Serviciul Fiscal Orășenesc Corabia și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6,având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. D. pentru reclamantul L. T., lipsă pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: apărătorul reclamantului depune la dosar chitanță onorariu avocat și practică judiciară.

Instanța, în baza art. 131 n.c.p.c. coroborat cu art. 10 din Legea 554/2004 constată că Tribunalul O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța, constatând dosarul în stare de soluționare și acordă cuvântul părților.

Avocat M. D. pentru reclamantul L. T. având cuvântul, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la restituirea dobânzii fiscale aferentă taxei de poluare, calculată de la data plății și până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la nr._, reclamantul L. T. în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. - Serviciul Fiscal Orășenesc Corabia și Administrația F. pentru Mediu, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la plata dobânzii legale aferentă sumei de_ lei, reprezentând taxă pe poluare ce a fost achitată cu chitanța . nr._/04.03.2009, de la data achitării acesteia și până la restituire.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința nr. 1034/26.10.2011 pârâtele au fost obligate la achitarea acestei taxe pe poluare, sentință devenită irevocabilă prin decizia Curții de Apel C..

Deși prin cererea înregistrată la Serviciul Fiscal Orășenesc Corabia sub nr._/09.07.2013, a solicitat dobânda fiscală aferentă sumei de 10.212 lei, pârâta în mod nejustificat a refuzat soluționarea favorabilă a acestei cereri.

Prezenta acțiune este întemeiată pe hotărârea CJUE din 18.04.2013, pronunțată în cauza 565/11(I. contra României) ,potrivit căreia dreptul uniunii se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului uniunii, la cele care curg începând din ziua în care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

S-a atașat în copie hotărârea judecătorească, cererea adresată instituției pârâte menționată.

Prin întâmpinare Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. în numele și pentru Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

În motivare se arată că reclamantul solicita restituirea dobânzii legale, aferenta taxei de poluare în cuantum de 10.212 lei, taxă achitată în data de 04.03.2009 prin chitanța TS5 nr._ la Trezoreria Corabia.

Arată pârâta că prin sentința nr. 1034/2011 a Tribunalului O. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel C., s-a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 10.212 lei reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia.

Mai mult, se învederează că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG 92/2003, privind codul de procedura fiscală, republicată. Ori, restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege( similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport, etc).

De asemenea, consideră că instanța de fond nu poate dispune obligarea la plata dobânzii legale începând cu data achitării având în vedere dispozițiile art. 124 alin. 1 din OG 92/2003, privind codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora „ pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70, după caz”acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

Analizând actele dosarului, instanța constată că prin sentința nr. 1034/2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a admis acțiunea formulată de reclamant, fiind obligate cele două pârâte la restituirea sumei de 10.212 lei reprezentând taxă pe poluare, dobânda legală și la 500 lei cheltuieli de judecată, instituită prin OUG nr. 50/2008, având în vedere nelegalitatea perceperii acesteia în raport de dispozițiile art. 110 din Tratatul Comunității Europene la care România este parte.

La restituirea acestei taxe s-a ținut cont de hotărârea CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T./România, precum și jurisprudența ulterioară care a confirmat această hotărâre.

Potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege,iar acordarea acestora se face la cererea contribuabilului.

Referitor la data de la care începe să curgă plata dobânzii legale, în speță, fiscală, prin hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013, s-a stabilit ca atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă.

Se relevă principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute nelegal cu condiția respectării principiilor echivalenței și efectivității ceea ce presupune că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare, întemeiate pe dispoziții de drept intern și să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.

Față de aceste considerente este echitabil ca dobânzile legale aferente taxei pe poluare percepută nelegal, respectiv fiscale, să fie achitate de la data perceperii taxei până la restituirea acesteia.

În acest sens urmează să fie admisă acțiunea reclamantului și să fie obligate pârâtele la plata dobânzii fiscală aferentă sumei de 10.212 lei calculată de la data plății 04.03.2009 și până la data plății efective .

Văzând și dispoz. art 453 pct l c.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul L. T., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. D., în Corabia, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele: Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., cu sediul în Slatina, ., jud. O. - Serviciul Fiscal Orășenesc Corabia și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.

Obligă pârâtele să-i restituie reclamantului dobânda fiscală aferentă sumei de_ lei taxă poluare calculată de la data plății 04.03.2009 și până la data plății efective.

Obligă pârâtele la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile care se depune la sediul Tribunalului O..

Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014 la Tribunalul O..

Președinte,

F. S.

Grefier,

M. B.

Red. F.S./24 Noiembrie 2014

Tehnored. M.B.

Ex. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1051/2014. Tribunalul OLT