Pretentii. Sentința nr. 94/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 94/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 2866/104/2013

Dosar nr._

C. administrativ și fiscal

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Sentința Nr. 94/2014

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. D. S.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul ., cu sediul în D., județul O., în contradictoriu cu pârâtele S. F. al Municipiului Caracal, cu sediul în Caracal, .. 5-7, județul O. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantei-administrator M. N., lipsă fiind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul reclamantei, în baza art. 196 cpc, semnează cererea de chemare în judecată, aplicând ștampila societății reclamante. Depune la dosarul cauzei, în baza art. 82 cpc, copia actului constitutiv al societății și a cărții de identitate.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constatând dosarul în stare de soluționare, acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. la nr._, reclamanta . a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții AFP Caracal și Administrația F. pentru Mediu, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la restituirea sumei de 6931 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu plata dobânzii fiscale.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a achiziționat un autoturism marca Volvo Globetroter din Anglia devenind proprietarul acestui autovehicul conform facturii nr.7344/25.06.2009 pentru care a plătit la momentul înmatriculării în România taxa pe poluare în cuantum de 6931 lei,cu chitanța . nr._/21.07.2009, iar la solicitarea de a-i fi restituită taxa achitată, pârâta a refuzat soluționarea favorabilă a cererii.

Consideră reclamanta că taxa pe poluare a fost încasată în mod nelegal, întrucât perceperea taxei vine în contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul CE prin care se interzice statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect

pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale, în condițiile în care pentru mașinile achiziționate din România chiar și la mâna a doua nu se percepe nici un fel de taxă dacă sunt deja înmatriculate.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art.25 și 90 TCE, jurisprudența CJUE, art.148 alin.2 din Constituția României, OUG 9/2000.

Au fost anexate în copie: cererea adresată instituției pârâte și refuzul acesteia de restituire a taxei de poluare, decizie de calcul a taxei de poluare, chitanța de achitare a taxei, acte privind înmatricularea și proveniența autoturismului, dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Pârâta AFP Caracal a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului O. de a soluționa această cauză, având în vedere contestația formulată de reclamant împotriva unei decizii de restituire solicitând anularea acesteia prin raportare la prevederile art.205, art.209 și art.218 din OG 92/2003R privind Codul de procedură fiscală, astfel că numai după soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere de către organul competent, în speță DGFP O. și comunicarea deciziei privind soluționarea acesteia, se poate formula contestație la instanța judecătorească competentă.

Pe fond a solicitat pârâta respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, având în vedere că taxa de poluare s-a calculat în mod corect, în baza normelor legale în vigoare pe baza cererii și în concordanță cu documentația depusă de petent, iar invocarea prevederilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene nu are nici un fel de relevanță.

Reclamanta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

În ședința publică din data de 15.10.2013 instanța a dispus rectificarea citativului în privința pârâtei AFP Caracal în sensul schimbării denumirii în S. F. Municipal Caracal și a respins excepția necompetenței materiale invocate prin întâmpinare.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanta a achiziționat la data de 25.06.2009 din Anglia un autovehicul folosit Volvo FH12 Globetrotter,. YV2A4CECX3A558164, potrivit facturii nr.7344(f.6).

Pentru înmatricularea în România reclamantul a achitat taxa pe poluare în cuantum de 6931 lei cu chitanța . nr._/21.07.2009.

Instanța constată că anterior formulării prezentei cereri, reclamantul s-a adresat organului fiscal competent cu cerere de restituire a taxei pe poluare, care nu a fost soluționată favorabil, potrivit adresei 6932/20.02.2013.

OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Conform art.4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale UE și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În conformitate cu prevederile art.110 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.

Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă pe poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalentul taxelor vamale la import.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite prin art. 214 al. 1 – 3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.

Textul art. 110 din Tratatul CEE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

Se reține că la 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: ,, Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională’’. Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C.263/10 N. c.Statul Român.

În consecință, se constată că în mod nelegal s-a impus plata taxei de poluare și având în vedere art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (ex-articolul 90 din TCE), urmează să fie admisă cererea reclamantului și să fie obligate pârâtele să-i plătească acestuia suma de 6931 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, ce va fi calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în D., județul O., în contradictoriu cu pârâtele S. F. al Municipiului Caracal, cu sediul în Caracal, .. 5-7, județul O. și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294.

Obligă pârâții la plata in solidar către reclamantă a sumei de 6931 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . nr._/21.07.2009, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, de la data achitării taxei până la data restituirii efective.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul O..

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2014

Președinte,

E. D. S.

Grefier,

I. I.

Red EDS

Tehnored MS

Ex 5/10.03. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 94/2014. Tribunalul OLT