Anulare act administrativ. Sentința nr. 1715/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1715/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 638/85/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1715/CA/2015
Ședința publică de la 15.09.2015
Completul compus din:
Președinte: L. R. P.
Grefier: I.-M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind acțiunea formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Sibiu, în contradictoriu cu pârâții . și P. C. M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic R. M. pentru reclamantă și avocat L. D. pentru pârâți, lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul pârâților depune la dosar copia ordinului de plată nr. 329 din data de 23.04.2015 privind plata onorariului avocațial și arată că i-au fost comunicate înscrisurile depuse de reclamantă la termenul anterior.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar practică judiciară de la Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv copia deciziei nr. 8489/2014 din 16.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, copia deciziei nr. 1135/2015 din 20.03.2015, pronunțată în dosarul nr._ și copia deciziei nr. 959/2015 din 06.03.2015, pronunțată în dosarul nr._ .
Întrebați de către instanță, reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța, în baza art. 244 N.C.proc.civ. declară încheiată cercetarea judecătorească și fixează termen în ședința publică, astăzi, 15.09.2015, pentru dezbaterea fondului.
Reprezentanta reclamanților, consilier juridic R. M., având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 2523/29.08.2014 privind stabilirea taxei pe teren și anularea dispoziției nr. 63/2015 a Primarului comunei M., emisă în soluționarea contestației reclamantei împotriva deciziei de impunere, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Arată că pârâta . în sarcina Ocolului Silvic A. obligația fiscală de plată a sumei de 174.415,23 lei, reprezentând taxă teren persoane juridice, calculată pentru anii 2008-2014. Reclamanta a urmat procedura prealabilă și a contestat decizia de impunere pe care a considerat-o nelegală, iar prin dispoziția nr. 63/2015 P. comunei M. a respins contestația, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. Arată că între reclamantă și . contract de administrare, reclamanta având în cadrul acestui raport juridic calitatea de administrator al terenurilor forestiere proprietatea publică a C. M. conform contractului de administrare nr. 296/2014 depus la dosarul cauzei. Organul fiscal a emis decizie de impunere pentru o suprafață de 953,7 ha, deși contractul de administrare este încheiat pentru suprafața de 1267,9 ha fond forestier și 59,4 ha pășune împădurită. Precizează că nici în decizia de impunere și nici în dispoziția emisă în soluționarea contestației nu se explică de ce a fost taxată doar o suprafață din contractul de administrare, deși contractul vizează o suprafață mai mare. Arată că art. 285 alin. 4 din Codul fiscal prevede că pentru terenurile administrate de R. Națională a Pădurilor nu se percep taxe și impozite, iar art. 257 lit. f din Codul fiscal prevede că nu se datorează impozit pentru orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică. De asemenea, arată că organul fiscal dă o interpretare eronată art. 256 alin. 3 Cod fiscal și că trebuie făcută distincția între terenuri, oricare ar fi ele, și păduri, pentru că așa cum sunt definite la art. 2 din Legea nr. 46/2008 terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha acoperite cu arbori sunt considerate păduri. Mai arată că terenul pentru care i s-a impus taxa pe teren nu este încadrat în categoria terenurilor folosite în scop economic, sens în care face referire la pct. 2192 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal în care sunt enumerate terenurile folosite în scop economic de către R. Națională a Pădurilor, între care nu se regăsesc terenurile forestiere. De asemenea, arată că nu este vorba de un teren pe care reclamanta l-ar fi luat în administrare să dezvolte o afacere economică, ci este vorba despre un teren pe care reclamanta l-a luat în administrare și pentru care aplică regimul silvic, așa cum prevede art. 17 din Codul Silvic. Face referire la funcțiile speciale pe care le îndeplinesc aceste păduri și arată că art. 25 din Codul silvic reglementează pădurile cu funcții speciale de protecție a mediului și a solului și tocmai în considerarea funcțiilor speciale pe care le îndeplinesc aceste păduri legiuitorul le-a exceptat de la impozitare și de la plata taxelor. Mai arată că pădurile cu rol de protecție, fiind păduri încadrate în grupa 1 funcțională, sunt scutite de la taxa pe teren.
Reprezentantul pârâților, avocat L. D., solicită respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că prin decizia de impunere nr. 2523/29.08.2014 s-a stabilit în sarcina Ocolului Silvic A. obligația fiscală de plată a sumei de 174.415,23 lei, sumă ce reprezintă taxa de teren extravilan – persoane juridice pentru perioada 2008 – 2014. Această decizie a fost contestată de către reclamantă, contestație ce a fost respinsă prin dispoziția nr. 63/12.01.2015, emisă de către P. C. M.. Arată că decizia de impunere cuprinde taxă pentru teren pentru perioada 2008-2013 și că la termenul din data de 16.06.2015 a fost depus la dosar amenajamentul silvic încheiat între părți prin procesul-verbal de recepție din data de 08.09.2014 din care reiese că aceste suprafețe de teren fac parte din grupa 1 care, într-adevăr, nu se taxează. Subliniază faptul că această decizie cuprinde taxă de teren și nu impozit pentru perioada 2008-2013. Astfel, art. 285 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 prevede că pentru terenurile forestiere administrate de R. Națională a Pădurilor - Romsilva, nu se datorează impozit pe teren, cu excepția celor folosite în scop economic. Precizează că textul de lege vorbește foarte clar de impozit pe teren, nu de taxă. Mai arată că sumele cuprinse în decizia de impunere sunt stabilite în conformitate cu art. 256 alin. 3 din Codul fiscal care prevăd că pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxă pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren. Precizează că decizia contestată cuprinde taxa pe teren și nu impozit și că este adevărat că R. Națională a Pădurilor nu datorează impozit, dar conform Codului fiscal și prevederilor legale în materie aceasta datorează taxă pe teren. În aceste condiții, apreciază că afirmația reclamantei că pentru aceste terenuri nu se poate calcula nici taxa pe teren prevăzută de art. 256 alin. 3 Cod fiscal apare în lumina textului menționat anterior ca lipsită de temei. Apreciază că modalitatea de calcul a taxei cuprinsă în decizia de impunere este corectă, la dosarul cauzei neexistând nici un înscris din care să rezulte faptul că în perioada 2008-2013 aceste terenuri – pădure erau încadrate în grupa 1 funcțională.
Reprezentanta reclamantei, în replică, arată că potrivit art. 256 alin. 1 Cod fiscal orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel. Codul fiscal reglementează și situații în care nu se datorează impozit. De asemenea, arată că art. 256 alin. 3 Cod fiscal prevede că taxa pe teren se calculează similar impozitului pe teren, însă dacă terenurile sunt scutite de impozitul pe teren, nici taxa nu se poate calcula. Mai mult, arată că pârâții nu au depus dovezi contrare cu privire la încadrarea suprafeței respective în categoria terenurilor folosite în scop economic, așa cum prevede art. 2192 alin. 2 din HG 44/2004, iar reclamanta a arătat că terenurile, dacă nu se încadrează în categoria celor folosite în scop economic, se încadrează în operațiuni specifice regimului juridic prevăzut de Legea nr. 46/2008.
Reprezentantul pârâților, în replică, arată că proba se solicită de către reclamantă și că pârâții au arătat instanței că există această problemă referitoare la perioadă, iar reclamanta nu a făcut dovada că terenurile erau încadrate în grupa 1 funcțională în perioada 2008-2013.
Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Sibiu, reclamanta R. Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Sibiu, în contradictoriu cu pârâții ., și P. comunei M. a solicitat:
- anularea deciziei de impunere nr. 2523/29.08.2014 privind stabilirea taxei pe teren;
- anularea adresei/dispoziției nr. 63/12.01.2015 a Primarului comunei M., emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere mai sus menționată;
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât potrivit art. 285 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 pentru terenurile administrate de R. Națională a Pădurilor – Romsilva nu se datorează impozit pe teren, cu excepția celor folosite în scop economic, iar terenul în cauză nu face parte din categoria terenurilor folosite în scop economic, neincluzându-se în niciuna din categoriile prevăzute de art. 2192 alin. 2 din H.G. nr. 44/2004.
Nedatorându-se impozit pentru aceste terenuri, nu se poate calcula nici taxa pe teren prevăzută la art. 256 alin. 3 din Codul fiscal (care se stabilește în condiții similare impozitului pe teren).
Reclamanta a mai arătat că organul fiscal emitent al deciziei de impunere dă o interpretare eronată articolului 256 alin. 3 din Codul fiscal prin care se stabilește taxa pe teren în sarcina administratorului, neținând seama de faptul că în contractul de administrare este vorba despre suprafețe ocupate cu pădure și nu despre terenuri în accepțiunea strictă a noțiunii. Reclamanta mai invocă și dispozițiile art. 137 din Codul silvic privind scutirea amenajamentelor silvice din grupa I funcțională de impozite și taxe și art. 25 din Codul silvic ce definește grupa I funcțională.
În probațiune reclamanta a depus: decizia de impunere nr. 2523/29.08.2014, contestația și dovada comunicării ei, adresa/dispoziția nr. 63/12.01.2015, contractele de administrare nr. 152/02.02.2004 și nr. 296/31.01.2014 și în cursul procesului o copie de pe amenajamentul silvic al comunei M. pentru a dovedi că terenul respectiv reprezintă pădure și teren din grupa I funcțională.
Prin întâmpinarea depusă pârâții . și P. comunei M. au solicitat respingerea acțiunii întrucât decizia de impunere și dispoziția de respingere a contestației sunt legale. În susținerea acestei poziții pârâții invocă dispozițiile art. 285 alin. 4 și art. 256 alin. 3 din Codul fiscal în sensul că împrejurarea că reclamanta nedatorând impozit pe teren nu datorează nici taxa pe teren prevăzută de art. 256 alin. 3 Cod fiscal nu este reală, reclamanta datorând taxă pe teren.
S-a mai arătat că nu s-a făcut dovada că terenul în discuție este încadrat în grupa I funcțională pentru a se aplica dispozițiile art. 137 Cod silvic.
Din întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul reține:
Prin decizia de impunere nr. 2523/29.08.2014 . sarcina Ocolului Silvic A. o obligație fiscală în cuantum de 174.415,23 lei reprezentând taxă pe teren pentru o pădure în suprafață de 953,7 ha. În decizia de impunere este indicat doar temeiul, art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 fără a se preciza perioada pentru care se solicită această sumă.
În urma contestației administrative formulată de Direcția Silvică Sibiu (fila 12), pârâtul P. comunei M. prin decizia nr. 63/12.01.2015 explicitează din ce se compune suma de 174.415 lei în sensul că este taxă teren și penalități pe perioada 2008-2014.
Respingerea contestației a fost justificată de aceea că la data emiterii deciziei, pârâta nu avea cunoștință de faptul că pădurea respectivă se încadrează în categoria I funcțională.
Din înscrisurile depuse de reclamantă instanța reține că între părți s-a încheiat sub nr. 329/2004 un contract de administrare (fila 15) ce a fost ulterior prelungit prin contractul nr. 296/2014, în baza căruia Direcția Silvică, prin Ocolul Silvic A. administrează suprafața de 1267,9 ha fond forestier proprietate publică a C. M..
Taxa pe teren stabilită prin decizia de impunere vizează suprafața de 953,7 ha din contractul încheiat pentru suprafața de 1267,9 ha. Acest teren se încadrează în grupa I funcțională după cum rezultă din copia de pe amenajamentul silvic depus de reclamantă (filele 54-61 - extras).
În drept sunt incidente dispozițiile codului fiscal, Legea 571/2003 precum și ale codului silvic, Legea 46/2008, instanța urmând a examina cauza prin prisma acestor prevederi legale.
Potrivit art. 256 alin. 1 C fiscal, orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care se prevede altfel. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol impozitul prevăzut la alin. 1, denumit în continuare impozit pe teren, precum și taxa pe teren prevăzută la alin. 3 se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul.
Aliniatul 3 prevede că pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Regimul juridic al taxelor și impozitelor este diferit în accepțiunea legii. Însă, în cauza de față, fiind este vorba despre o taxă pe teren față de dispozițiile art.256 alin.3 din Codul fiscal, din acest punct de vedere și în acest caz, diferența dintre regimul juridic al taxei și cel al impozitului fiind înlăturată de legiuitor.
În conformitate cu principiul general consacrat de art. 256 alin. 1 din Codul fiscal că orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel, codul fiscal reglementează și situații în care nu se datorează impozit.
Astfel, dispozițiile art. 257 lit. f C fiscal prevăd că impozitul nu se datorează pentru orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice iar art. 285 alin. 4 stipulează că nu se datorează impozit pentru terenurile forestiere administrate de R. Autonomă a Pădurilor – Romsilva, cu excepția celor folosite în scop economic care sunt enumerate în mod expres și limitativ de art. 219 ind. 2 alin. 2 din H.G. nr. 44/22.01.2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2013 privind Codul fiscal.
În alin.2, lit.a)-i), al pct.2192 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004 este delimitată strict sfera categoriei terenurilor folosite în scop economic de către R. Națională a Pădurilor (răchitări, cod EFF-PDs, arbuști fructiferi, cod PSz, păstrăvării, cod PSp, fazanerii, cod PSf, crescătorii animale cu blană fină, cod PSb, centre fructe de pădure, cod PSd, puncte achiziție fructe, ciuperci, cod Psu, ateliere împletituri, cod Psi, secții și puncte apicole, cod Psa, uscătorii și depozite de seminte, cod PSs, ciupercării, cod PSc, depozite forestiere, cod Paz), printre acestea neregăsindu-se și terenurile administrate de către pârâtă, proprietatea unității administrativ teritoriale . contractului de administrare încheiat între părți.
Dispozițiile codului fiscal se corelează cu dispozițiile codului silvic, respectiv art. 137 din Legea 46/2008, în conformitate cu care „pădurile, altele decât cele proprietate publică a statului, încadrate prin amenajamente silvice în grupa I funcțională, precum și cele cu vârsta de până la 20 de ani, sunt scutite de taxe și impozite”.
Reclamanta a făcut dovada că suprafața respectivă de teren se încadrează în grupa I funcțională
Față de cele expuse instanța apreciază că potrivit art. 285 alin. 4 Cod fiscal, art. 133 și art. 137 Cod silvic, reclamanta nu datorează taxa pe teren, fiind vorba de o scutire de la plata acesteia pentru suprafața de 953,7 ha aflat în administrarea sa.
Așa fiind, taxa stabilită prin decizia nr. 2523/29.08.2014 este lipsită de temei legal – fiind calculată prin greșita interpretare a legii, sens în care în baza art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 218 alin. 3 Cod de procedură fiscală, decizia va fi anulată ca nelegală, la fel ca și dispoziția nr. 63/2015 emisă de pârâtul P. C. M. emisă în soluționarea contestației administrative.
În baza art. 453, art. 451 Cod de procedură civilă, pârâții căzuți în pretenții vor fi obligați la cheltuieli de judecată în cuantum de 100 lei reprezentând taxa de timbru achitată de reclamantă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor –Romsilva - Direcția Silvică Sibiu, cu sediul în Sibiu, .. 140, jud. Sibiu, în contradictoriu cu . și P. C. M. și în consecință:
Anulează decizia de impunere 2523/29.08.2014 privind taxa pe teren emisă de pârâta .> Anulează dispoziția 63/2015 emisă de pârâtul P. C. M., în soluționarea contestației reclamantei.
Obligă pârâtele la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. R. POPAIOANA-M. Ș.
RED. – L.P. 02.10.2015
TEHNORED. – I.M.Ș. 02.10.2015
EX. 5
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 687/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 260/2015.... → |
|---|
