Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 1180/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 1180/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3961/85/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1180/2015

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. G.

Grefier S. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant Z. D. R. și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 30 aprilie 2015 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

TRIBUNALUL

Constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data 11 noiembrie 2014, reclamantul Z. D. R. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3472 lei, percepută cu titlu de taxă de poluare și a dobânzii legale de la data plății.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că, a achiziționat un autoturism, second hand, marca Volkswagen cu număr de identificare WVWZZZ3AZSEO35542, pentru care i s-a impus, în vederea înmatriculării, achitarea taxei pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, taxă neconformă cu dispozițiile art. 110 din T.F.U.E.

În drept s-au invocat prevederile art. 25, 28 și 90 din Tratatul Comunității Europene, art.148 alin.(2), alin.(4) din Constituția României, art. 1082, art. 1084 din fostul Cod civil.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru Serviciul Fiscal Avrig a solicitat prin întâmpinare cu privire la fondul cauzei respingerea acțiunii arătând că, autoritatea administrativ fiscală este doar un simplu încasator, întrucât sumele plătite nu se fac venit la bugetul de stat ci constituie venit la bugetul fondului pentru mediu administrat de către Administrația F. pentru Mediu.

Sub aspectul compatibilității dispozițiilor naționale cu cele ale art. 110 T.F.U.E. s-a arătat că, în speță nu s-a făcut dovada unui efect protecționist prin instituirea taxei pe poluare.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat s-a solicitat a se face aplicarea art.274 Cod procedură civilă, în sensul obligării doar la plata cheltuielilor necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Pârâta, Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține în fapt următoarele:

Potrivit art.11 alin.(3) din O.U.G. nr.74/2013, de la data intrării în vigoare a H.G. nr.520/2013, conform art.13 alin.(11) raportat la art.5 și art.2 din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.1500/02.08.2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., a acordat mandat de reprezentare AJFP Sibiu, astfel că cea dintâi o reprezintă pe cea de-a doua.

Prin aceleași dispoziții legale, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu a fost desființată, ca urmare a fost desființată, astfel încât nu mai are capacitate juridică.

Pe de altă parte, calitate procesuală în cadrul raportului juridic de drept fiscal o are cel care a încasat taxa de poluare, respectiv Administrația finanțelor Publice a Județului Sibiu, astfel încât acțiunea formulată împotriva acestei pârâte urmează să fie respinsă.

Cu privire la acțiunea formulată împotriva pârâtelor pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen cu număr de identificare WVWZZZ3AZSEO35542 iar prin decizia de calcul a taxei pe poluare la cererea acestuia s-a stabilit pentru acest autoturism o taxă pe poluare în sumă de 3472 lei, achitată prin plată voluntară cu chitanța depusă la dosar.

Prin cererea înregistrată depusă de asemenea la dosar, s-a solicitat restituirea taxei pe poluare, cerere cu privire la care a primit răspuns negativ.

Analizând cererea de restituire prin prisma neconformității taxei pe poluare percepute și a refuzului de restituire a organului fiscal cu prevederile art. 110 par.1 T.F.U.E. Tribunalul, constată că acțiunea este fondată pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește obligația de plată a taxei pe poluare justificată prin întâmpinare Tribunalul, având în vedere argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr.24/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I- a, nr.1 din 03.01.2012 și a art.330 ind.7 alin.(4) din vechiul Cod de procedură civilă urmează a respinge ca nefondate susținerile pârâtei conform jurisprudenței C.J.U.E., invocate de Î.C.C.J., autoritățile naționale fiind culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul uniunii europene.

Rezultă că dreptul la restituirea unei plăți nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul Uniunii Europene prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.

Reclamantul a contestat incompatibilitatea taxei cu dispozițiile comunitare, apreciind că refuzul organului administrativ fiscal, organ fiscal abilitat cu încasarea și restituirea taxei, este nejustificat în raport cu dispozițiile legislației Uniunii Europene.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art.8 alin.(1) din Legea nr. 544/2004, instanța de contencios administrativ este investită cu o cerere de cenzurare a refuzului administrativ de a soluționa favorabil o cerere, vizând dreptul contribuabilului de a solicita rambursarea taxei pe poluare achitată cu încălcarea dreptului comunitar ulterior constatării incompatibilității reglementării naționale cu dreptul Uniunii Europene prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C-402/09 T. la 07.04.2011, cauza C-263/10 N. la 07.07.2011 și cauzele conexate C-29/11 și C-30/11, Sfichi și I..

Anularea actului administrativ fiscal, în cazul de față a actului prin care s-a realizat operațiunea tehnico-administrativă de evaluare a deprecierii autovehiculului introdus în România din alt stat membru al U.E., conform art.7, art.10 din O.U.G. nr. 50/2008, art.5 alin. (20) și art. 8 din H.G. nr. 686/2008, art. 1.3 lit. d) și art. 1.4 al anexei 1 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 986/2008, nu reprezintă o condiție prealabilă obligatorie pentru a se putea cenzura refuzul nejustificat de restituire a acestei sume, percepută cu acest titlu.

În sprijinul acestei susțineri se pot invoca dispozițiile art.117 lit. d) din Codul de procedură fiscală care, în ipoteza în care s-ar îmbrățișa opinia pârâtei ar fi lipsit de aplicabilitate pentru că, dacă restituirea unor sume achitate ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale impune obligatoriu anularea titlului de creanță ar fi aplicabile dispozițiile art.117 lit. a) din același act normativ, întrucât efectul retroactiv al nulității/anulabilității determină inexistența actului administrativ în temeiul căruia sumele au fost achitate (fiind în prezența unor sume încasate fără titlu de creanță).

Pe cale de consecință, pentru argumentele arătate nu poate fi apreciată ca fiind conformă cu principiul comunitar al echivalenței (care presupune că, pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului comunitar nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și, cel al efectivității (care presupune că regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificil sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) interpretarea pârâtei.

În această interpretare, invocarea inexistenței condiției actului vătămător, ca urmare a emiterii unei deciziei de calcul a taxei pe poluare în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare la data încasării sumei cu acest titlu ar însemna o restrângere a termenului de prescripție de 5 ani în materie fiscală, prevăzută de art. 135 Cod procedură fiscală (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții (camera a patra) din 8 septembrie 2011, în cauzele conexate C-89/10 și C-96/10 O, Beef NV și Frans Bosschaert c/a BelgischeStaat, Hotărârea Curții din 17 noiembrie 1998, în cauza C-228/96, Aprilie SRL-în lichidare c/a Administrazione della Finanze dello Stato).

Reglementarea comunitară cuprinsă în art. 110 T.F.U.E. statuează în sensul că:

,, Nici un stat membru nu poate să impună, direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.

Reglementarea națională:

Prin hotărârile preliminare pronunțate în cauza C-402/09 T. la 07.07.2011, par.58-60, cauza C-263/10 N., par.27 s-a concluzionat în sensul că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr.50/2008, prin O.U.G. nr.208/2008,O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și O.U.G. nr.117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

S-a stabilit deci că reglementarea națională are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre iar prin aceasta se contravine art.110 T.F.U.E.

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor C.J.U.E., care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în toate formele legiferate, contravine prevederilor art.110 T.F.U.E., principiul supremației dreptului european determină concluzia că, aceste din urmă dispoziții legale prevalează (a se vedea în acest sens și Ordonanțele Curții din 9 martie 2011, V. Vinel I., c-336/10, A. B., c-377/10, cauzele reunite A. I. Ș., C-29/11 și A. I., c-30/11, Ordonanțele din 8 aprilie 2011, cauzele reunite D. I. O., c-136/10, .., c-178/10 și Ordonanțele din 13 iulie 2011, C. N. V., c-335/10, L. D., C-438/10, S. A. M., C-573/10).

Efectele hotărârilor preliminare, începând cu cauza T. sunt cele arătate în jurisprudența constată a Curții de Justiție a Uniunii Europene și anume că: „ interpretarea pe care, în exercitarea competenței care îi este conferită de art. 177 (devenit art. 267 din T.F.U.E.), Curtea de justiție o dă unei reguli de drept comunitar, califică și definește, atunci când este necesar, sensul și sfera acestei reguli din momentul intrării sale în „vigoare” (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunțată în cauza C-61/79, Denkavititaliana c-a Administrazione delle Finanze Dello Stato, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1998, pronunțată în cauza C-24/86, Blaizot c/a Universității din Liège și alții, par. 27, Hotărârea din 15 decembrie 1995, pronunțată în cauza C-415/93, Bosman și alții c-a Union Royale Belgedes Societes de Football Asociation și alții, par. 141).

Autoritățile naționale nu pot invoca o culpă a contribuabilului care nu a apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care, conform jurisprudenței C.J.U.E. invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție acestea sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.

Rezultă că dreptul la restituirea plății nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul U.E. prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.

Întrucât, în virtutea efectului ergo omnes și aplicării retroactive a hotărârii preliminare a Curții de Justiție, hotărârea preliminară pronunțată este obligatorie pentru toate instanțele naționale care sunt investite cu acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența O.U.G. nr.50/2008, Tribunalul urmează ca, aplicând norma comunitară, conform interpretării date de Curte art. 110 T.F.U.E., să admită acțiunea în ceea ce privește dreptul de restituire.

Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciind că taxa încasată în temeiul dispozițiilor fiscale naționale, de la momentul introducerii în România a autoturismului, contrare dreptului comunitar, este nedatorată, urmează ca în conformitate cu prevederile art.117 alin.(1) lit. d) și alin.(9) din Codul de procedură fiscală și respectând principiul efectivității, în ceea ce privește condițiile de exercitare a acțiunii în restituirea plății nedatorate în forma reglementată prin legislația națională în temeiul autonomiei procedurale, urmează a dispune restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule.

Potrivit dispozițiile art.124 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat dobânda datorată reclamantei se situează la nivelul majorării de întârziere prevăzut de art.120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.

Aceste dispoziții legale trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a prevederilor art.148 alin. (2) și (4) din Constituția României, conform cu care organul fiscal este obligat să dea prioritate dispozițiilor europene, în cazul în care este în situația de a aplica legea.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu, cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Sibiu având ca obiect, restituirea taxelor percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – reglementare națională care limitează dobânzile care trebuie plătite de statul menționat aferente taxelor restituite, care a concluzionat: „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 T.F.U.E., acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.”.

În sprijinul acestei soluții este și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Conform Curții, o creanță împotriva statului, ca urmare a plății nejustificate a unui impozit sau a unei taxe, reprezintă o valoare patrimonială și poate fi considerată un ,,bun,, în baza primei teze a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție (a se vede în acest sens S.A Dangeville c/a Franței, cauza nr._/97, par.48, Cabinet Diot și S.A. Gras Savoye c/a Franței, cauza nr._/99 și_/99, par.26 și Bulves ADc/a Bulgariei, cauza nr.3991/03).

Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata dobânzii legale în materie fiscală de la data cererii de restituire, astfel cum s-a solicitat prin acțiune și până la data restituirii.

În baza art.274 Cod de procedură civilă, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z. D. R. CNP_, cu domiciliul ales în Sibiu . A . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17 și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6 și în consecință:

Obligă pârâtele la plata sumei de 3472 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și la plata dobânzilor în materie fiscală, calculate de la data de 30.06.2010 și până la restituirea efectivă a sumei.

Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2015.

Președinte,

C. E. G.

Grefier,

S. E.

Red.C.E.G./11.06.2015

Tehn.S.E./11.06.2015

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 1180/2015. Tribunalul SIBIU