Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 95/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 95/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 3768/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 95/CA/2015
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. M.
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. J. D. S.R.L. și pe pârâta S. NAȚIONALĂ DE gaze NATURALE ROMGAZ S.A., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 27.01.2015, când părțile prezente au pus concluzii, care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Constată că la nr._ a fost înregistrată la această instanță actiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. J. D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ S.A., prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- anularea rezultatului procedurii de licitație ce privește Lotul nr. 5, ca nejustificat în favoarea candidatului . Mediaș,
- obligarea pârâtei la reevaluarea ofertelor competitorilor și la declararea câștigătoare a ofertei S.C J. D. S.R.L., ca având prețul cel mai mic oferit, în condiții de calitate a produsului oferit, similar cu cel din oferta candidatului menționat și conform cerințelor stabilite prin fișa tehnică a caietului de sarcini,
- suspendarea procedurii aferente Lotului 5 până la soluționarea definitivă a contestației.
Cu cheltuieli de judecată.
In drept, se invocă art. 192 și urm. C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 cu aplicarea art. 7 din Lg. nr. 554/2004, OUG 51/2014, decizia CCR nr. 284/2012 referitor la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 255 alin. 1 din OUG 34/2006.
In motivarea acțiunii, se susține în esență că, în mod nejustificat comisia de licitație a declarat câștigătoare oferta candidatului . Mediaș, pe simplul considerent că pe talpa din poliuretan a mostrei prezentate de acesta este inscripționată mențiunea OIL – ACID RESISTANT, în comparație cu mostra prezentată de societatea reclamantă, pe care era inscriptionată doar mențiunea OIL – REZISTANT.
Reținând incidența prevederilor art. 35 alin. 5 din OUG 34/2006, reclamanta precizează că, caietul de sarcini, pus la dispoziția tuturor ofertanților nu prevede prin fișa tehnică nici o clauză referitoare la faptul că talpa încălțămintei trebuie să fie rezistentă la acizi, ci o simplă mențiune la rubrica marcaj specific tipului de produs în sensul OIL – ACID REZISTANT.
Prin aceeași rubrică sunt prevăzute normele EN – ISO_:2011 S3 CI WRSRC, care efectiv nu au nici o legătură cu calitatea de rezistență la acizi, subliniază reclamanta.
Motivarea respingerii ofertei reclamantei ca neconformă pe considerentele arătate, apreciază reclamanta, nu se justifică, în condițiile în care una din caracteristicile calității tălpii încălțămintei, impuse prin caietul de sarcini este materialul poliuretan. Ori, subliniază reclamanta, din punct vedere tehnic, un astfel de material, chiar dacă ar conține marcajul specificat nu poate îndeplini condiții de rezistență la acizi.
In aceste condiții, opinează reclamanta, acceptarea ofertei . Mediaș, reprezintă în fapt o schimbare a cerințelor tehnice cuprinse în caietul de sarcini în stadiul de evaluare a ofertelor.
Mai mult, în lipsa unor teste de încercare care să ateste îndeplinirea cerințelor impuse de normativele EN_ – 1 (degradare) și EN_ – 3:2006, 6.2.2.3, încălțămintea de protecție cu talpă de poliuretan oferită de ., chiar dacă poartă mențiune ACID RESISTANT, nu poate fi considerată ca îndeplinind condiții tehnice corespunzătoare.
In acest sens, având în vedere și dispozițiile art. 36 alin. 3 din OUG nr. 34/2006, consideră reclamanta, se impune ca ofertantul . Mediaș să prezinte un raport de încercare/testare emis de un organism recunoscut, prin care să facă dovada că încălțămintea de protecție din poliuretan respectă cerința de a fi rezistentă la acțiunea acizilor, astfel cum este aceasta impusă de normativele EN_ – 1 (degradare), respectiv EN_ – 3:2006, 6.2.2.3.
Pe de altă parte, arată reclamanta, având în vedere faptul că, criteriul de atribuire a fost cel al prețului cel mai scăzut, în mod nejustificat a fost declarată câștigătoare oferta . Mediaș care, deși a prezentat echipament de protecție cu aceleași caracteristici tehnice (încălțăminte de protecție cu talpă din poliuretan) – simpla mențiune pe talpa mostrei „OIL – ACID RESISTANT”, nefăcând dovada că produsul este și conform, la un preț de achiziție mai mare cu aproximativ 66.000 euro față de oferta societății reclamante.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SNGN ROMGAZ SA invocă excepția inadmisibilității contestației, întrucât nu s-a constituit garanția de bună conduită prevăzută de art. 2711 din OUG 34/2006, precum și tardivitatea contestației, deoarece criticile contestatoarei vizează de fapt prevederi ale Caietului de sarcini, Fișele tehnice aferente Lotului 5, astfel că avea posibilitatea de a solicita clarificări S.N.G.N. ROMGAZ S.A., în perioada rezervată în acest scop, perioadă comunicată tuturor ofertanților odată cu publicarea în SEAP a documentației, sau ar fi putut proceda la contestarea conținutului documentației de atribuire în termenul prev. de art. 256 ind. 2 alin. 2din OUG 34/2006, în speță, în termen de 10 zile, începând cu data de 02.07.2014, data publicării în SEAP a documentației de atribuire.
In continuare, pârâta susține netemeinicia acțiunii reclamantei, cu motivarea în esență că, decizia comisiei de evaluare de respingere ca și neconformată a ofertei tehnice a contestatoarei este întemeiată, în consonanță cu specificațiile tehnice, la care contestatoarea a achiesat.
In drept, se invocă art. 2871 alin. 3 NCPC, OUG 34/2006 și HG 925/2006.
La termenul de judecată din data de 13.01.2015, instanța a constatat că cererea de suspendare a procedurii de atribuire a rămas fără obiect procedând în consecință.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța relevă următoarele:
Examinând excepția inadmisibilității acțiunii, determinată de nedepunerea garanției de bună conduită, invocată prin întâmpinare, instanța o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 271 ind. 1 alin. 1 OUG 34/2006, în scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligația de a constitui garanția de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestației /cererii /plângerii și data rămânerii definitive a deciziei Consiliului / hotărârii instanței de judecată de soluționare a acesteia.
Aliniatul 2 din același text de lege prevede că, contestația/cererea/plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanției prevăzute la aliniatul 1.
La termenul de judecată din data de 2 dec. 2014, instanța reținând categoria în care se încadrează pârâta, în calitate de autoritate contractantă (art. 8 lit. e din OUG 34/2006), precum și valoarea estimativă a contractului de 4.333.361,71 lei, a stabilit în sarcina reclamantei garanția de bună conduită în temeiul prevederilor art. 271 ind. 1 alin. 4 lit. c din OUG 34/2006 prin raportare la prevederile art. 55 lit.b din OUG 34/2006 coroborate cu dispozițiile art. 8 lit. e din aceeași ordonanță, la echivalentul în lei a sumei de 25.000 Euro la cursul BNR de la data constituirii garanției reglementate de art. 271 ind. 1 din OUG 34/2006.
Prin scriptul depus la fila 114 – 116, reclamanta învederează că nu este în măsură să achite c/valoarea garanției de bună conduită. De altfel, societatea reclamantă nu a prezentat dovada constituirii garanției de bună conduită stabilită de către instanță.
In consecință, neîndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a acțiunii, prevăzute în mod expres de dispozițiile legii speciale, urmează a atrage respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII;
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios – administrativ formulată de reclamanta J. D. S.R.L., cu sediul în Tg. M., ., . împotriva pârâtei SNGN ROMGAZ S.A., cu sediul în Mediaș, Pța C.I. M., nr. 4, jud. Sibiu.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. M. S. B.
Red.T.M. 17.02.2015
Tehno. S.B. 19.02.2015/ex.4
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 98/2015.... → |
|---|








