Obligaţia de a face. Sentința nr. 8/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 643/85/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 8/CA/2015
Ședința publică de la 07.01.2015
Completul compus din:
Președinte: L. R. P.
Grefier: I.-M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta M. E. și pe pârâta Direcția F. Locală Sibiu, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. A. pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta reclamantei depune la dosar chitanța nr._ din 06.01.2015, emisă de către Direcția F. Locală Sibiu, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 250 lei.
Instanța constată faptul că acțiunea este legal timbrată. Totodată, pune în discuția părților competența în cauză.
Reprezentanta reclamantei apreciază că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 1 pct. 2 coroborat cu art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Instanța, procedând în baza art. 131 N.C.proc.civ. la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 8 și 10 din Legea 554/2004.
Instanța, în baza art. 238 N.C.proc.civ. pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Reprezentanta reclamantei estimează că procesul se va soluționa în termen de 2 luni, având în vedere faptul că are de formulat cereri în probațiune.
Instanța, în baza art. 238 N.C.proc.civ. având în vedere susținerile părților, actele existente la dosarul cauzei și împrejurările cauzei apreciază că prezenta cauză se va soluționa în termen de 60 de zile. Totodată, acordă reprezentantei reclamantei cuvântul în probațiune.
Reprezentanta reclamantei solicită efectuarea unei adrese către pârâtă pentru a detalia cum au fost calculate impozitele având în vedere că acestea au fost calculate luând în considerare procentele prevăzute de art. 252 din Codul fiscal și pentru a depune la dosar actele care au stat la baza întocmirii deciziei de impunere.
Instanța, deliberând asupra cererii în probațiune formulată de reprezentanta reclamantei privind efectuarea unei adrese către pârâtă, constată că această cerere nu a fost formulată prin acțiune și nu ne aflăm în situația prevăzută de dispozițiile art. 254 alin. 2 N.C.proc.civ. întrucât nevoia administrării probei nu a rezultat din cercetarea judecătorească. Mai mult, prin adresa aflată la fila 16 din dosar, reclamanta a solicitat pârâtei să-i comunice detaliat toate sumele plătite cu titlu de impozit pe clădiri, inclusiv accesorii și i s-a răspuns la această adresă (fila 13). De asemenea, față de faptul că în cauză nu este atacată decizia de impunere, instanța apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 și nu se impune să fie depuse la dosar actele care au stat la baza întocmirii deciziei de impunere, acestea nefiind utile soluționării cauzei. Pentru aceste motive, respinge cererea în probațiune formulată la acest termen de judecată de reclamantă, prin reprezentant.
Întrebată de către instanță, reprezentanta reclamantei arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, în baza art. 244 N.C.proc.civ. declară încheiată cercetarea judecătorească și fixează termen în ședința publică, astăzi, 07.01.2015, pentru dezbaterea fondului.
Reprezentanta reclamantei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul să fie obligată pârâta să recalculeze sumele datorate cu titlu de impozit pe clădiri în mod corect, potrivit art. 252 Cod fiscal și a normelor metodologice de punere în aplicare a Codului fiscal și să restituie sumele achitate în plus de reclamantă cu titlu de impozit pe clădiri, fără cheltuieli de judecată. Arată că reclamanta este proprietara imobilelor situate în mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, toate imobilele fiind situate la aceeași adresă. Într-adevăr, art. 252 Cod fiscal prevede că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri majorat, după cum urmează: cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Însă, norma metodologică de punere în aplicare a Codului fiscal, la pct. 51, prevede excepția de la regula menționată și anume: clădirile distincte situate la aceeași adresă, proprietatea aceleiași persoane fizice, nu intră sub incidența art. 252 din Codul fiscal. Pentru aceste motive, având în vedere că toate imobilele proprietatea reclamantei sunt situate la aceeași adresă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâta Direcția F. Locală Sibiu, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să fie obligată pârâta:
- să recalculeze sumele datorate cu titlu de impozit clădiri în mod corect, potrivit art. 252 Cod fiscal și a normelor metodologice de punere în aplicare a Codului fiscal și, drept urmare, să emită decizia de impunere în mod corespunzător pentru imobilele situate în mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, înscrise în CF Sibiu nr._ și nr. top. 5350/13/2/2/1/1; nr._ și nr. top. 5350/13/2/2/1/4; nr._ și nr. top. 5350/13/2/2/1/9 și nr. top. 5350/13/2/2/1/3;
- să restituie reclamantei sumele achitate în plus cu titlu de impozit clădiri ca urmare a corectării deciziilor de impunere urmare a aplicării eronate a prevederilor Codului fiscal, cu dobânda legală aferentă acestora, actualizate cu rata inflației;
- la plata cheltuielilor de judecată;
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că este proprietara imobilelor situate in Sibiu, ., jud. Sibiu, identificate prin extras CF nr. top 5350/13/2/2/1/3, 5350/13/2/2/1/4, 5350/13/2/2/1/1, 5350/13/2/2/1/9, toate imobilele fiind situate la aceeași adresă si anume in mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, bunuri imobile dobândite in data de 18.09.2008 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat in aceeași data - încheierea de autentificare nr. 942.
Mai arată că pârâta, Direcția Fiscala Locală Sibiu-Serviciul impozite si taxe persoane fizice, face aplicarea greșita a prevederilor art. 252 Cod Fiscal care prevede ca: persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri majorat după cum urmează: a) cu 65% pentru prima clădire in afara celei de la adresa de domiciliu; b) cu 150% pentru a doua clădire in afara celei de la adresa de domiciliu; c) cu 300% pentru a treia clădire si următoarele in afara celei de la adresa de domiciliu. In cadrul aceluiași articol norma metodologica de punere in aplicare a Codului fiscal pct. 51 (asa cum a fost modificat prin art. I lit. G pct. 16 din H.G. 791/2010) prevede si excepția de la regula mai sus menționata: „clădirile distincte situate la aceeași adresa, proprietate aceleiași persoane fizice, nu intra sub incidența art. 252 din Codul fiscal"
În drept au fost invocate dispozițiile art. 252 Cod fiscal și pct. 51 din Normele metodologice de punere în aplicare a Codului fiscal (așa cum a fost modificat prin art. I lit. g pct. 16 din H.G. 791/2010), art. 117 Cod procedură fiscală.
În probațiune reclamanta a depus actele de carte funciară aferente imobilelor în discuție, decizia de impunere emisă sub nr._/2013 și răspunsul comunicat de către Direcția F. Locală la cererea reclamantei prin care solicita calcularea corectă a impozitelor pe imobilul în discuție (filele 13,15).
Pârâta, prin întâmpinarea depusă (fila 25) a solicitat respingerea acțiunii, motivat de aceea că organul fiscal a emis decizii de impunere începând cu anul 2008 pe numele reclamantei asupra imobilelor situate în Sibiu, ., însă reclamanta nu a contestat temeinicia deciziilor de impunere pe această perioadă. Temeiul invocat de reclamantă art. 117 Cod procedură fiscală nu este corect întrucât acesta vizează restituirea sumelor plătite fără existența unui titlu de creanță, iar în speță sumele achitate de reclamantă au fost plătite în baza deciziilor de impunere pentru anii 2008-2014, acte administrativ-fiscale ce și-au produs efecte juridice, nefiind contestate de reclamantă.
În ce privește art. 252 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 invocat de reclamantă, pârâta arată că potrivit pct. 18 alin. 4 din H.G. nr. 44/2003, imobilele situate în Sibiu, . sunt imobile separate, având adresă separată din punct de vedere fiscal, situate pe locuri separate de teren, fiind individualizate prin cărți funciare distincte. Prin urmare, nu poate fi aplicabilă în cauză excepția prevăzută de pct. 51 din H.G. nr. 44/2004.
În susținerea poziției pârâta a depus deciziile de impunere pe anii 2014-2012.
În baza acestor probe și a temeiurilor de drept invocate, instanța reține în fapt următoarele:
Reclamanta este proprietara imobilelor situate în mun. Sibiu, ., jud. Sibiu având nr. top. 5350/13/2/2/1/3, 5350/13/2/2/1/4, 5350/13/2/2/1/1, 5350/13/2/2/1/9.
În aprilie 2013 reclamanta se adresează pârâtei solicitând să i se comunice sumele achitate de ea pentru anii 2010, 2011, 2012 cu titlu de impozit pentru imobilul din . aferente deciziei de impunere_/2013.
Pârâta răspunde acestei adrese din care instanța reține că reclamanta și-a achitat impozitul pe clădiri aferent anilor 2010-2012 integral. Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită recalcularea sumelor datorate cu titlu de impozit pe clădiri, fără a preciza despre ce perioadă este vorba, și emiterea unei noi decizii de impunere, cu consecința restituirii sumelor achitate în plus.
Prin decizia de impunere nr._/2013 s-a stabilit pentru anul 2013 impozitul pe clădiri în sarcina reclamantei pentru imobilele situate în Sibiu, .. Această decizie a fost legal comunicată reclamantei. În anul 2014 organul fiscal – Direcția F. Locală Sibiu a emis decizia de impunere nr._/21.02.2014 prin care s-a stabilit impozitul pe clădiri și teren pentru anul 2014, aferent acelorași imobile.
Organul fiscal a emis anual acte administrativ-fiscale, decizii de impunere, începând cu anul 2008, anul în care reclamanta M. E. a dobândit imobilele situate în Sibiu, ., înscrise în CF Sibiu nr._ nr. top. 5350/13/2/2/1/1, CF nr._ nr. top. 5350/13/2/2/1/4, CF nr._ nr. top. 5350/13/2/2/1/9 și nr. top. 5350/13/2/2/1/3.
Astfel, impozitul pe clădiri datorat de către reclamantă pe anii 2008-2014 a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile legale, prin decizii de impunere.
Potrivit art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, care în situația noastră este potrivit art. 110 alin. 3 lit. a din Codul de procedură fiscală, decizia de impunere, se poate formula contestație.
Potrivit art. 207 Cod procedură fiscală contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal sub sancțiunea decăderii.
După cum rezultă din actele cauzei, reclamanta nu a înțeles să atace niciuna din deciziile de impunere emise pentru anii 2008-2012. Nici decizia de impunere depusă la dosar_/2013 nu a fost atacată nici la organul fiscal și nici în instanță, reclamanta solicitând doar comunicarea sumelor plătite de ea pe anii 2010-2012 (fila 16), iar în fața instanței solicitând recalcularea sumelor. Atâta vreme cât actul fiscal decizia de impunere pe anul 2013 nu a fost atacat, acesta rămâne în vigoare și reprezintă titlu de creanță. În cauză nu sunt respectate nici dispozițiile art. 218 Cod procedură fiscală și de asemenea nici dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Atâta vreme cât reclamanta nu a înțeles să solicite potrivit art. 8 alin. 1 anularea actului administrativ unilateral nu se poate dispune restituirea sumelor percepute în temeiul acestora așa cum solicită în petitul 2 al cererii.
M. E. solicită restituirea acestor sume în baza art. 117 Cod procedură fiscală, însă instanța față de dispozițiile acestui text constată că situația de față nu se încadrează în niciuna din tezele lit. a-h. În situația unei erori de calcul pe care încearcă să o acrediteze reclamanta aceasta trebuia dovedită în cauză eventual prin efectuarea unei expertize contabile, și abia apoi anulat actul fiscal și restituirea eventualelor sume achitate în plus.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive invocate de către reclamantă privind aplicarea pct. 51 din H.G. 44/2004, sens în care acțiunea de față urmează a fi respinsă față de dispozițiile art. 207, 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta M. E., domiciliată în mun. Sibiu, .. 62, jud. Sibiu, și cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat C. A. din mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu Direcția F. Locală Sibiu cu sediul în Sibiu ..62.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședința publică azi, 7.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. R. POPAIOANA-M. Ș.
RED. – L.P. 20.02.2015
TEHNORED. – I.M.Ș. 20.02.2015
EX. 4
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 89/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 115/2015. Tribunalul... → |
|---|
