Pretentii. Sentința nr. 738/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 738/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1843/85/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 738/CA/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. M.

Grefier S. B.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul O. A. O. și pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI SĂLIȘTE, în prezent SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC SĂLIȘTE, pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează;

Instanța reține întocmirea referatului de către serviciul arhivă vizând cauza de față suspendată în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civilă, aplicabil cauzei și propunerea de fixare a termenului de judecată pentru constatarea perimării.

Instanța dispune repunerea cauzei pe rol.

Constată că părțile au fost citate cu mențiunea punerii în discuție a excepției perimării, invocată din oficiu de către instanță și rămâne în pronunțare pe excepția perimării cauzei.

TRIBUNALUL,

Constată că sub numărul_ a fost înregistrată la această instanță acțiunea civilă formulată de reclamantul O. A. O. în contradictoriu cu pârâtii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI SĂLIȘTE, în prezent SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC SĂLIȘTE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

Având în vedere că din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.07.2013, când cauza a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, urmează ca în cauză să opereze dispozițiile art. 248 C. pr. civ., care prevăd că orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an de la efectuarea ultimului act de procedură.

În consecință față de situația în care, în cauză nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, mai mult timp decât prevăd reglementările legale, instanța urmează a constata perimată acțiunea civilă de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII;

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art. 253 Cod procedură civilă;

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul O. A. O., domiciliat în Săliște, .. 21, jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâtii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI SĂLIȘTE, în prezent SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC SĂLIȘTE, cu sediul în Săliște, ., jud. Sibiu și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

T. M. S. B.

Red.T.M. 17.04.2015

Tehno. SB. 17.04.2015/ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 738/2015. Tribunalul SIBIU