Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1305/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 1305/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 525/85/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1305/CA

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. S.

Grefier A. R. C.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta N. R. și pe pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, având ca obiect refuz soluționare cerere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin reprezentant convențional – avocat C. A., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 65 din 30.03.2015, aflată la fila nr. 35 din dosarul cauzei, lipsă fiind pârâtele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, în fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța făcând aplicabile dispozițiile art. 131 C.proc.civ. procedează la verificarea competenței sale, constatând că este competentă general, material, teritorial și funcțional să instrumenteze și să soluționeze această cauză, având în vedere obiectul acțiunii.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar chitanța nr. 100 din 30.03.2015, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.

Instanța constată depusă la dosar chitanța nr. 100 din 30.03.2015, reprezentând dovada achitării onorariului avocațial.

Întrebat fiind, reprezentantul reclamantei menționează că obiectul prezentei cauze îl reprezintă - obligarea pârâtelor de a emite o adeverință care să conțină anumite sporuri pe care le-a încasat reclamanta și care erau necesare calculării pensiei.

Instanța pune în discuția reprezentantei reclamantei dacă are alte cereri de formulat în cauză.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, considerând procesul în stare de judecată.

Instanța pune în discuția reprezentantului reclamantei excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei pune concluzii de admitere a excepției invocate, apreciind că AJFP Sibiu nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.

Instanța având în vedere excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de AJFP Sibiu, constatând că această autoritate publică nu are personalitate juridică, având în vedere și dispozițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală – admite excepția lipsei calității procesuale pasive.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă reprezentantului reclamantei cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, învederează instanței faptul că reclamantei i s-a comunicat - adeverința solicitată a cărei emitere făcea obiectul prezentei cauze.

Solicită instanței a constata că prezenta cauză a rămas fără obiect și, având în vedere multiplele notificări pe care le-a făcut petenta solicită instanței a se pronunța asupra culpei procesuale, precum și asupra cheltuielilor de judecată.

Instanța declară închise dezbaterile în temeiul art. 394 C.proc.civ. și reține cauza în pronunțare,

TRIBUNALUL

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță, reclamanta N. R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AJFP Sibiu, să fie obligată autoritatea pârâtă să-i elibereze o adeverință cu sumele acordate și înscrise în statele de plată, reprezentând premii, adaosuri, al 13 – lea salariu, diferențe salariale și orice sume pentru care i s-a reținut CAS pentru perioada aprilie 1990 – aprilie 2001. Sumele respective sunt necesare pentru calculul punctului de pensie.

La data de 07.08.2014 a înregistrat cererea la AJFP Sibiu, dar nu a primit răspuns.

După depunerea dosarului de pensionare, prin adresa nr_/22.01.2015 AJFP Sibiu i-a comunicat că informațiile solicitate nu pot fi transmise întrucât statele de plată se află în arhivele Serviciului Fiscal A..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 și 9 din OG nr 27/2002, art. 191 Cod civil.

Pentru susținerea acțiunii, au fost anexate: cererea nr_/07.08.2014, cererea nr_/23.09.2014, cererea nr_/6.11.2014, adresa nr_/15.12.2014, răspunsul autorității pârâte.

AJFP Sibiu, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât prin adresa nr_/12.03.2015 i s-au comunicat reclamantei datele solicitate.

Pârâta a anexat adeverința nr_/15.12.2014 și_/12.03.2015.

Ulterior, reclamanta a precizat acțiunea că înțelege să se judece cu DGRFP B., situație față de care excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de AJFP Sibiu a rămas fără obiect.

Deliberând asupra acțiunii reclamantei, instanța constată că aceasta a rămas fără obiect și urmează a fi respinsă.

Din conținutul adresei nr._/12.03.2015, rezultă că reclamantei i-au furnizate toate informațiile solicitate.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea vor fi acordate reclamantei.

Deși reclamanta a formulat mai multe cereri, anterior înregistrării acțiunii, pârâta nu le-a răspuns favorabil, fiind în culpă procesuală, pentru cheltuielile ocazionate de judecarea cauzei, respectiv onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N. R., CNP_, domiciliată în A., ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta DGRFP B., cu sediul în B., . 7, jud. B..

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, către reclamantă.

Cu drept de recurs înregistrat la Tribunalul Sibiu, în termen de 15 zile de la comunicare;

Pronunțată în ședința publică, azi 25.05.2015.

Președinte,

D. S.

Grefier,

A. R. C.

Red. D.S. 10.07.2015

Tehnored. A.C. /10.08.2015

Ex. 4 Ef. 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1305/2015. Tribunalul SIBIU