Anulare act administrativ. Sentința nr. 2346/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2346/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 8388/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2346
Ședința publica din data de 05aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. N.
Grefier: P. L.
Pe rol judecarea cauzei in contencios administrativ avand ca obiect anulare act administrativ si restituire taxa de poluare, formulata de catre reclamanta B. G. domiciliata în Tulcea, ., judetul Tulcea, în contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE TULCEA prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE TULCEA cu sediul in Tulcea, . Bis, judetul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publica au lipsit partile si s-a prezentat av. Paraian M. in calitate de aparator al reclamantei in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că cererea a fost timbrata cu 39 lei taxa judiciara de timbru și 0,30 lei timbru judiciar si s-au depus inscrisurile solicitate, după care:
Față de declaratia aparatorului reclamantei ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in fond.
Aparatorul reclamantei, avand cuvantul in fond, solicita respingerea cererii paratei de introducere in cauza a Administratiei Fondului pentru Mediu si admiterea actiunii așa cum a fost formulata, considerand Adresa nr._/13.11.2012 a D.G.F.P. Tulcea ca fiind un act administrativ.
TRIBUNALUL:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la data de 19.12.2012, sub nr._, reclamanta B. G., în contradictoriu cu D.G.F.P. Tulcea–A.F.P. Tulcea a solicitat anularea refuzului de restituire comunicat prin Adresa nr._/13.11.2012, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.636 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată cu Chitanța . Nr._/03.03.2009, plus dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit prin cumpărare autoturismul marca VOLKSWAGEN, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZSW149381, pentru a cărui primă înmatriculare în România, a fost nevoit să achite suma de 1.636 lei, obligație stabilită potrivit art. 4 lit. a din O.U.G. 50/2008, dispoziții pe care le apreciază ca fiind contrare prevederilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene.
În drept, în susținerea acțiunii, au fost invocate dispozițiile 90 din Tratatul C.E., art. 117 și 119 din O.G. 92/2003.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat ca, în baza art. 57 din Codul de procedură civilă, să se dispună introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, cerere ce a fost respinsă cu aprecierea că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu aprecierea că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care instituie obligativitatea taxei pentru operațiunile de primă înmatriculare în România a autovehiculelor, dispoziții ce sunt conforme cu criteriile europene.
S-a arătat și faptul că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 117 lit. a-h din OG 92/2003, taxa fiind încasată potrivit unui text de lege în vigoare, a cărui compatibilitate cu dreptul internațional nu poate fi verificată de instanțele judecătorești, singura putere în măsură să facă acest lucru fiind Parlamentul României, în calitatea sa de legiuitor.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamanta B. G. este proprietara autovehiculului marca VOLKSWAGEN, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZSW149381, autoturism care, potrivit Certificatului de înmatriculare Partea II HAL 17 D, emis de autoritățile Republicii Federale Germania, a fost anterior înmatriculat în acest stat comunitar.
Pentru a înmatricula autoturismul în România, reclamantul a achitat o taxă de poluare în cuantum de 1.636 lei, sumă calculată potrivit Deciziei nr. 166/27.02.2009 și achitată conform Chitanței . Nr._/03.03.2009, emisă de Trezoreria Tulcea, operațiune în urma căreia autovehiculul a fost înmatriculat sub nr._ .
Cu aprecierea că taxa de poluare a fost stabilită cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, reclamanta s-a adresat instituției pârâte la data de 12.11.2012 cu solicitarea de restituire a sumei achitate răspunsul primit prin Adresa nr._/13.11.2012 fiind în sensul că taxa intervine cu ocazia primei înmatriculări conform art. 4 din O.U.G. 50/2008.
Reținând contextul faptic revelat, se impune a se stabili dacă dispozițiile legii interne care reglementează obligativitatea plății taxei de poluare contravin art. 90, paragraful 1 din Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene și dacă procedura reglementată de legea internă pentru recuperarea sumei aferente, în ipoteza concluzionării faptului că taxa este nedatorată, este respectată în cauză.
Se constată astfel că, în reglementarea internă, a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, lege care, după art. 214 din Codul fiscal, introduce un nou capitol, CAP. 2^1, cu denumirea marginală ,, Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule”, art. 214^2 – 214^3 incluse stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei, și scutirile de la plata acesteia.
Prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat art. 214^2 – 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin același act normativ fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Potrivit art. 16 din Legea Nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule publicată în Monitorul Oficial NR. 17 din 10 ianuarie 2012, la data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă O.U.G. nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 ”.
Câtă vreme raportul obligațional a luat naștere sub imperiul O.U.G. nr. 50/2008, acesta nu poate genera alte efecte decât cele prevăzute de această lege.
Din cuprinsul acestor prevederi, rezultă că taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state, și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, dată a intrării în vigoare a ordonanței, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În reglementarea comunitară, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Art. 90 din Tratatul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Normele comunitare au însă caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, ,,fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare aderării, ,,prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare […] Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, în urma aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român, prin introducerea art. 4lit. a din O.U.G. nr. 50/2008, a adoptat norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție, în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentele C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”.
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis și în cauza conexată NADASDI și N., unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second–hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea autoturismelor second -hand contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, în aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, legislația comunitară cu caracter obligatoriu și prevalează legii interne, iar potrivit alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantând îndeplinirea acestor cerințe. Obligația de aplicare prioritară a dreptului comunitar nu este opozabilă însă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt și organele fiscale.
Cum acestea din urmă găsesc obligatorie aplicarea normelor interne în pofida faptului că ele contravin dreptului comunitar, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului.
Relativ la normele ce reglementează procedura de recuperare a sumei astfel nedatorate, instanța reține că, potrivit art. 117 alin.(1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin Ordinul nr. 1899/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 13 din 05 ianuarie 2005 emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituie sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Potrivit Cap.1 pct. 3 din acest ordin, cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget.
Astfel, văzând că taxa este nedatorată iar procedura de restituire a fost îndeplinită în cauză, instanța va admite cererea referitoare la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare prin Chitanța . Nr._/03.03.2009, obligând pârâta la restituirea sumei de 1.636 lei, precum și la plata dobânzii fiscale calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare, până la achitarea efectivă a sumei.
Pe fondul capătului de cerere ce vizează anularea adresei la care s-a făcut referire, tribunalul constată că aceasta constituie informarea solicitantului că decizia de calcul a fost emisă respectând legislația, pârâta neemițând o decizie de respingere a cererii de restituire sau, dacă aceasta a fost emisă, nu a fost contestată.
Actul administrativ fiscal, în sensul dispozițiilor art. 41 din Codul de procedură fiscală, este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind o specie de act administrativ in sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Or, adresa contestată, prin ea însăși, nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice și, astfel, nu conține motive de nelegalitate pentru a impune anularea.
Cum, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, orice persoană interesată care se consideră vătămată într-un drept al său, printr-un act administrativ, instanța reține că o atare cerere este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea referitoare la introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere referitor la anularea Adresei nr._/13.11.2012 a D.G.F.P. Tulcea.
Admite capătul cererii formulate de reclamanta B. G. domiciliata în Tulcea, ., judetul Tulcea, în contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE TULCEA prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE TULCEA cu sediul in Tulcea, . Bis, judetul Tulcea, având ca obiect restituirea taxă poluare.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1.636 lei achitată potrivit Chitanței . Nr._/03.03.2009 emisă de Trezoreria Tulcea, precum și la plata dobânzii fiscale calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare, până la achitarea efectivă a sumei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.04.2013.
Președinte,Grefier,
L. N. P. L.
Red.jud.L.N./29.04.2013.
Tehnored.gref.P.L./30.04.2013/4ex.
.>
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 768/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 443/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
