Alte cereri. Sentința nr. 950/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 950/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 8555/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 950
Ședința publică de la 01 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
Grefier: A. Bectaș
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. M., cu domiciliul în Tulcea, ., ., jud. Tulcea și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Epifanov A. din Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, . bis, jud. Tulcea, având ca obiect restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamant av. Epifanov A. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că: acțiunea este legal timbrată, iar pârâta a depus la dosar întâmpinare comunicată reclamantului, după care;
Instanța, pune în discuția părții prezente solicitarea pârâtei de a se introduce în prezenta cauză Administrația Fondului pentru Mediu.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul în ceea ce privește solicitarea pârâtei de a se introduce în cauză Administrația Fondului pentru Mediu precizează că, nu se impune în prezenta cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 64 Cod Proc. Civ.
Instanța respinge solicitarea DGFP Tulcea de citare a Administrației Fondului pentru Mediu, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 64 Cod Proc. Civ., invocat ca temei de drept pentru această solicitare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în fond pentru dezbateri.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Văzând că nu mai sunt motive de amânare, instanța în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._ / 21 decembrie 2012, reclamantul C. M. a solicitat anularea refuzului de restituire a taxei de poluare comunicat prin adresa nr._/21.12.2012 emisă de către pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.632 lei, actualizată cu dobânda legală calculată începând cu data plății și până la data restituirii efective a sumei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, achitată conform chitanței . nr._/15.07.2008, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, reclamantul a arătat că a dobândit autovehiculul second-hand marca FORD, număr de identificare WF04XXGBB43D33765, an fabricație 2003, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 3.632 lei cu titlu de taxă pe poluare conform chitanței . nr._ din 15.07.2008, calculată prin Decizia nr. 575/14.07.2008 de către Administrația Finanțelor Publice Tulcea.
S-a mai arătat că, potrivit art. 148 Constituția României, statuează că legislația comunitară este aplicabilă cu prioritate față de cea națională și Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Precizează reclamantul în continuare că potrivit art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene: ”nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, precum și actele referitoare la dobândirea autoturismului.
În apărare, DGFP Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu în baza art. 64 Cod procedură civilă, întrucât taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanța reține că, reclamantul a cumpărat un autovehicul second - hand, marca FORD, număr de identificare WF04XXGBB43D33765, an fabricație 2003, și înmatriculat pentru prima dată la data de 07.08.2003 în Uniunea Europeană, iar pentru legala înmatriculare a acestuia în România a fost obligat, să plătească taxa de poluare în sumă de 3.632 lei, conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr. 575/14.07.2008, precum și că, a solicitat Administrației Finanțelor Publice Tulcea, restituirea sumei, cererea sa rămânând fără niciun rezultat.
Potrivit art.117 alin.(1) lit.d) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin Ordinul nr.1899/2004 publicat în Monitorul Oficial nr.13 din 05 ianuarie 2005 emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituie sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Potrivit cap.1 pct. 3 din acest ordin, cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget.
Se mai reține că, problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 privitoare la problema dedusă judecății, în vigoare la data încasării taxei de poluare, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005, și jurisprudenței Curții de Justiție.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142) – 2143) incluse în Codul fiscal stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei, și scutirile de la plata acesteia.
Prin O.U.G. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat art. 2141) – 2143) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit, prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervenea cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Din prevederile legale arătate, rezultă că taxa de poluare s-a datorat la data plății, atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state, și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Art. 90 din Tratatul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, taxa de poluare s-a instituit atât pentru autoturismele noi, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, dar și pentru autovehiculele second-hand provenite din state membre UE sau alte state, dar o atare taxă nu este prevăzută și pentru autovehiculele deja înmatriculate, cu toate că gradul de poluare al acestora este același cu cel produs de autovehiculele second-hand importate, uneori chiar mai mare.
Însă, normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare … Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat și prin introducerea art. 4lit. a din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentele CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membrei, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”.
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale în așa fel încât, drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată NADASDI și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clarificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
În aceste condiții, este evident, după cum s-a arătat, că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea autoturismelor second-hand contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România a devenit stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor cerințe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt și organele fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrar normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Stabilit fiind că taxa pe poluare nu era datorată, prin aplicarea prevederilor comunitare rezultă că nu se justifică refuzul de restituire comunicat de pârâtă, dispozițiile art.148 alin. 2 din Constituție fiind general obligatorii.
Invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne, în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrară normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru; așa fiind, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască caracterul ei util.
In ceea ce privește cererea formulată de pârâtă privind introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu în temeiul dispozițiilor art. 64 Cod procedură civilă, se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor procedurale „ Pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului ”.
Raportat la aceste dispoziții legale se constată că Administrația Fondului pentru Mediu nu poate pretinde același drepturi ca reclamantul, respectiv restituirea taxei pentru autovehicule, atât timp încasarea s-a făcut de către pârâtă și nicidecum de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Prin urmare, cererea formulată de pârâtă și întemeiată pe dispozițiile art. 64 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată.
Relativ la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii se reține că, potrivit prevederilor art.124 alin.2 din OG nr.92/2003 „nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.(7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”, iar conform art.120 alin.(7) din OG nr.92/2003 „nivelul dobânzii este de o,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale”.
Față de toate aceste considerente, urmează a respinge cererea pentru introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, ca nefondată, a admite cererea, a anula adresa nr._/21.12.2012 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Tulcea – Administrația Finanțelor Publice Tulcea, ca netemeinică și nelegală și a obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 3.632 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, plus dobânda prevăzută de art. 124 alin. 2 coroborat cu art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003 republicat, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, către reclamant.
PENTRU ACEST MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea pentru introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, ca nefondată.
Admite cererea formulată de reclamantul C. M., cu domiciliul în Tulcea, ., ., jud. Tulcea și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Epifanov A. din Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, . bis, jud. Tulcea.
Anulează adresa nr._/21.12.2012 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Tulcea – Administrația Finanțelor Publice Tulcea, ca netemeinică și nelegală.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.632 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, plus dobânda prevăzută de art. 124 alin. 2 coroborat cu art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003 republicat, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, către reclamant.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2013.
Președinte, Grefier,
V. A. A. Bectaș
Red.jud VA/28.02.2013
Tehnored. AB/28.02.2013/4 ex./.>
| ← Despăgubire. Sentința nr. 4429/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 465/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
