Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 2892/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2892/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 307/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2892
Ședința publică din data de 06 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: E. N.
Grefier: G. V. V.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamantul M. G., cu domiciliul în localitatea Maliuc, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâții P. C. MALIUC, județul Tulcea și C. L. AL C. MALIUC, județul Tulcea, având ca obiect refuz soluționare cerere.
Dezbaterile, atât pe excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată, cât și pe fondul cauzei, au avut loc în ședința publică din data de 30 mai 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezente hotărâre.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 21 ianuarie 2013 reclamantul M. G. a chemat în judecată pe pârâții P. C. Maliuc și C. L. Maliuc pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să îi comunice informațiile de interes public solicitate cu adresa înregistrată sub nr.2685/13 decembrie 2012, precum și să fie obligați la plata de daune morale în sumă de 200 lei.
Reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului L. al C. Maliuc din data de 10 ianuarie 2013 privind instituirea taxei de copiere a documentelor ce constituie informații de interes public.
În motivarea cererii privind obligarea la comunicarea informațiilor de interes public reclamantul a arătat că a solicitat primarului C. Maliuc cu cererea înregistrată sub nr.2685/13 decembrie 2012 să îi comunice copia Hotărârii Consiliului L. nr.32 privind reglementarea desfășurării activităților comerciale pe teritoriul comunei și stabilirea programului de funcționare a acestora, hotărâre emisă în ședința C. L. Maliuc din data de 29 noiembrie 2012.
A mai arătat reclamantul că nu a fost informat astfel cum prevăd dispozițiile art.7(1) din Legea nr.544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în termen de 10 zile de la înregistrare de faptul că identificarea informației de interes public necesită o perioadă de timp mai mare de termenul de 10 zile pentru transmiterea informației de interes public.
De asemenea nu a primit în termenul de 30 de zile prevăzut de art.7 din Legea nr.544/12 octombrie 2001 informația solicitată, iar cu adresa nr.2685/16 ianuarie 2013 i s-a comunicat că trebuie să achite o taxă de eliberare a informației de 8 lei, conform Hotărârii C. L. al C. Maliuc adoptată la 10 ianuarie 2013.
Informația de interes public solicitată nu necesită un timp îndelungat de identificare fiind o hotărâre de consiliu local emisă cu numai 14 zile înaintea formulării cererii sale, iar netransmiterea informației în termen de zile a fost făcută cu rea-credință.
Necomunicarea în termen a informației publice în general provoacă daune morale oricărui solicitant pentru că acesta constată că instituția publică căruia i s-a adresat nu-i respectă un drept stabilit prin lege, nu-și respectă prevederile legale cu rea-credință, având o atitudine sfidătoare față de acesta cu scopul de a nu se mai adresa și de a nu își mai exercita dreptul de acces la informațiile de interes public. Prejudiciul nepatrimonial denumit generic dauna morală constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum și consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic, instanța putând aprecia în raport de acestea importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost receptate consecințele vătămării în plan social de către reclamant.
În motivarea excepției de nelegalitate a H.C.L din 10 ianuarie 2013, reclamantul a arătat că hotărârea încalcă dreptul constituțional privind accesul la informațiile de interes public. Astfel, prin această hotărâre a fost stabilit costul copiei unui document ce constituie informație de interes public să fie de 2 lei/pagină. Această valoare este nu numai exagerată, dar nu are nici o bază de calcul justă din care să rezulte temeinicia acesteia prin raportare la cheltuielile făcute de aparatul de lucru al UAT Maliuc pentru copierea unui document ce constituie informație de interes public. Agenții economici care desfășoară activități de copiere a documentelor practică prețuri de 0,2-0,5 lei/pagină, valoare ce cuprinde bineînțeles și adaosul comercial.
În speță, C. L. Maliuc nu are dreptul de a calcula, pe lângă cheltuielile aferente procesului de copiere, și alte beneficii deoarece sunt interzise de prevederile art. 9 din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public care impune obligația de plată a celui ce solicită informații de interes public a costului serviciilor de copiere.
Susține reclamantul că au mai fost încălcate prevederilor art. 9(1) din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public care impune obligația de plată a celui ce solicită informații de interes public a costului serviciilor de copiere. Conform art. 9(1) din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001: în cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii. Prevederile legale indicate impun ca solicitantul să achite numai costul serviciilor de copiere; per a contrario sunt interzise obținerea de alte beneficii financiare din această activitate de copiere de către autoritățile publice. Valoarea impusă de hotărârea de consiliu local este nu numai exagerată, dar nu are nici o bază de calcul justă din care să rezulte temeinicia acesteia prin raportare la cheltuielile făcute de aparatul de lucru al UAT Maliuc pentru copierea unui document ce constituie informație de interes public. Agenții economici care desfășoară activități de copiere a documentelor practică prețuri de 0,2-0,5 lei/pagină, valoare ce cuprinde bineînțeles și adaosul comercial.
Au fost de asemenea încălcate prevederile art. 31(1) din Constituție care dispune că dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. In sensul prevederilor constituționale, accesul la informație nu trebuie îngrădit inclusiv printr-un nivel excesiv al taxelor percepute solicitanților.
Consideră reclamantul că instituirea unei taxe ilegale prin raportare la nivelul exagerat al acesteia este de natură să îngrădească liberul acces la informațiile de interes public.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Instanța din oficiu a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate.
Examinând excepția de nelegalitate sub aspectul excepției de inadmisibilitate invocată din oficiu, instanța reține că este întemeiată.
Acțiunea cu care reclamantul a investit instanța a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21 ianuarie 2013.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, în vigoare la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Hotărârea Consiliului L. al C. Maliuc nr.1 adoptată la 10.01.2013 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ prin aceasta fiind stabilite și adoptate impozitele și taxele locale pentru anul fiscal 2013.
Potrivit soluției de principiu adoptată în Plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din 29 septembrie 2008 este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral, cu caracter normativ, în temeiul dispozițiilor art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.262/2007.
Ulterior acestei soluții de principiu Curtea Constituțională, prin Decizia nr.298/2012, a apreciat că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ, dispozițiile art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004 în forma acesteia în vigoare la data formulării cererii, neavând în vedere și actule administrative unilaterale cu caracter normativ.
Cu privire la fondul cererii de obligare a pârâților la comunicarea informațiilor de interes public instanța reține că este nefondată.
Se constată că prin cererea înregistrată sub nr.2685/13 decembrie 2012 la Primăria C. Maliuc, Județul Tulcea, reclamantul M. G. a solicitat să i se comunice Hotărârea C. L. privind reglementarea desfășurării activităților comerciale pe teritoriul comunie și stabilirea programului de funcționare a acestora.
Cu adresa nr.2685/2012, 2739/2012, 11/2013 din 16.01.2013 P. C. Maliuc i-a comunicat reclamantului faptul că pentru comunicarea actului solicitat trebuie să plătească costul serviciilor de copiere în sumă de 8 lei.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul este consilier local în cadrul C. L. al C. Maliuc, calitate în care a luat parte la ședința în care a fost adoptată Hotărârea C. L. nr.32/29 noiembrie 2012 având cunoștință de conținutul acestui act.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art.5 alin. (4) lit.a) din Legea nr.544/2001 accesul la informația publică solicitată de reclamant s-a făcut și prin afișare la sediul C. L. Maliuc a H.C.L nr.32/2012 așa cum rezultă din adresa nr.2815/28 decembrie 2012 a C. L. al C. Maliuc (fila 25 din dosar).
De asemenea, potrivit art.9 alin. (1) din Legea nr.544/2001 „în cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii.”
Ori, reclamantului nu i s-a comunicat copia hotărârii pentru că nu a înțeles să achite costul serviciilor de copiere.
În aceste condiții instanța reține că, în speță, nu suntem în prezența unui refuz nejustificat al autorităților pârâte de a-i comunica reclamantului informațiile de interes public solicitate, astfel că a fost respinsă cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de nelegalitate a H.C.L. al C. Maliuc nr.1/1.01.2013 privind stabilirea și aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul fiscal 2013 ca inadmisibilă.
Respinge cererea privind obligarea pârâtului la comunicarea H.C.L. al C. Maliuc nr.32/29.11.2012 și cererea de acordare a daunelor morale, formulate de reclamantul M. G., cu domiciliul în localitatea Maliuc, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâții P. C. MALIUC, județul Tulcea și C. L. AL C. MALIUC, județul Tulcea, ca nefondata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06 iunie 2013.
Președinte,Grefier,
E. NeacșuGabriela V. V.
Red.jud.NE/26.06.2013
Tehnored.gref.GVV/28.06.2013/5 ex
.>
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 168/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 169/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|








