Anulare decizie de impunere emisă de c.a.s.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 2810 din data de 14.12.2016
Anulare decizie de impunere emisă de C.A.S.
- art. 136 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003
- art. 46 din O.G. nr. 92/2003
- art. 86 Cap. I, titlul VI din Codul de procedură fiscală
Criticile aduse hotărârii prin prisma greșitei aplicări a normelor de drept material, motiv de casare ce se circumscrie celui prevăzut de art.488 pct. 8 Cod procedură civilă, sunt întemeiate.
În mod legitim se afirmă de către recurenta reclamantă că nu s-a făcut dovada emiterii în mod legal a unui titlu de creanță, prin care să se constituie debitul datorat cu titlu de contribuții la fondul de asigurări de sănătate.
Curtea a reținut că, la solicitarea instanței de fond, în al doilea ciclu procesual, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... prin AJFP ..., a depus la dosar întreaga documentație referitoare la debitul imputat recurentei reclamante, obținută de la CAS în baza procesului-verbal de predare primire din 02.10.2012.
În acest sens, Curtea a constatat că la fila 48 din dosarul nr. 1269/111/2015* (aflat în rejudecare) a fost depus înscrisul ce poartă denumirea Înștiințare de plată nr. 4249 din 09.03.2005 generată în evidența CAS sub nr. 1110/07.03.2005, cu privire la care se afirmă că reprezintă titlul de creanță, respectiv decizia de impunere prin care s-a stabilit creanța.
Din cuprinsul înștiințării de plată amintite rezultă că recurenta reclamantă a fost notificată, în temeiul art. 136 alin.3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca în termen de 15 zile să achite debitul reprezentând contribuție la fondul de asigurări de sănătate în sumă de 13.745.406 lei ROL, pentru care termenul de plată a expirat.
Nu s-a depus la dosar vreun alt înscris care să poarte denumirea de decizie de impunere cu nr. 1110/07.03.2005 pentru acest debit.
În acest context, contrar celor invocate de intimata pârâtă, Curtea a reținut că această înștiințare are natura juridică a unui act începător de executare, după cum rezultă din chiar temeiul de drept inserat în cuprinsul său.
Art. 136, inclus în Titlul VIII- Capitolul VIII din Codul de procedură fiscală vizează colectarea creanțelor fiscale, respectiv stingerea creanțelor, în timp ce decizia de impunere, ca act de stabilire a impozitelor și taxelor este reglementată de art. 86 Cap. I, Titlul VI ce vizează stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Pe de altă parte, susținerea intimatei pârâte din cuprinsul întâmpinării, în sensul că înștiințarea cuprinde toate elementele pe care le cuprinde și decizia de impunere, respectiv antet, nr. de înregistrare și dată, cuantumul obligației principale și a accesoriilor, perioada pentru care s-a calculat, datele de identificare de debitorului, semnătura și ștampila instituției emitente, relevă faptul că organul emitent confirmă nelegalitățile invocate de recurenta reclamantă. Faptul că decizia de impunere cuprinde elemente ce se reiau în înștiințarea de plată, nu înseamnă că acestea ar fi unul și același act administrativ întrucât se emit în etape diferite ale procedurii și au un regim juridic diferit.
Pentru aceste considerente, având în vedere că înscrisul cu privire la care se afirmă de către intimată că reprezintă titlul de creanță este emis cu încălcarea legii, nelegalitatea vizând însuși obiectul acestuia, în temeiul art. 46 Cod procedură fiscală, a constatat nulitatea Deciziei de impunere/Înștiințării nr. 1110/07.03.2005. Totodată, având în vedere că debitul principal nu este legal constituit, este evident că nici accesoriile la acesta nu sunt legal stabilite, împrejurare în raport cu care și Decizia nr. 16938.3/31.05.2012 este lovită de nulitate în virtutea principiului efectelor nulității ce presupune anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).
Având în vedere aceste împrejurări ce fac de prisos analiza celorlalte critici aduse hotărârii, Curtea a admis recursul, a casat în parte hotărârea și admițând acțiunea a anulat actele administrative emise pentru plata debitului în sumă de 1370 lei RON și a accesoriilor la acesta în cuantum de 1444 RON. A menținut dispoziția cu privire la dezlegarea dată excepției calității procesuale pasive a CAS.
Dosar nr. 1269/111/2014**
Decizia nr. 2810/14.12.2016
Prin Sentința nr. 1139/CA din 07.06.2016 Tribunalul ... a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.A.S. ..., a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice ... și Casa de Asigurări de Sănătate ..., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CAS ..., a constatat că actele administrativ-fiscale contestate au fost emise de către pârâta CAS ..., astfel încât această entitate juridică, în calitate de emitentă a actelor contestate, are calitate procesuală pasivă, considerente pentru care excepția invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța de fond a constatat că, prin efectuarea oricărui act de executare silită, cursul prescripției se întrerupe, începând să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani. Or, de la data comunicării titlului de creanță, care a devenit titlu executoriu, organul fiscal a emis pe seama reclamantei debitoare o serie de acte procedurale care au întrerupt cursul prescripției, respectiv Adresa de înființare a popririi nr.979763/19.02.2013, Înștiințare poprire nr.1044579/23.04.2013, Titlul executoriu nr.2721/17.05.2005, Somația nr.53010022195035/18.12.2012, astfel încât în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani, de a cere executarea silită.
Pe fondul cauzei, a constatat că, potrivit art. 7 alin. 3 din Ordinul nr. 617/2007, persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția aplicată asupra veniturilor din activități independente, contribuția se plătește de către persoana care le realizează, iar potrivit art.8 din OUG 150/2002, "1) obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz. 2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. 3) Prevederile alin. 1 și 2 se aplică și persoanelor care execută profesii liberale sau celor care sunt autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente";.
Referitor la motivul de nulitate, constând în greșita identificare a persoanei imputate să efectueze plata CASS-ului, instanța de fond a constatat că pârâta a emis deciziile de impunere atacate pentru ..., având ca element de identificare numărul .... Ori, din declarația de venit depusă de către persoana identificată cu acest număr, rezultă că aceasta a realizat venituri din profesii liberale, venituri asupra cărora s-au calculat CASS-urile contestate de către reclamantă. Prin urmare, însăși persoana fizică depune declarația de venit asupra căreia s-a calculat CASS-ul, iar ulterior se opune plății CASS-ului, arătând în mod nejustificat că veniturile ar fi realizate de către biroul de contabilitate, al cărui titular este.
Instanța de fond a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 215 din Legea 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau cele care sunt autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente, au obligația să depună declarații cu veniturile realizate și să achite contribuțiile la fondul de sănătate asupra veniturilor realizate. Aceeași obligație legală este inserată în art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 cu modificările și completările ulterioare și art. 257 și 261 din Legea 95/2006.
Potrivit prevederilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, "veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente";.
Prin urmare, obligația de plată la fondul de sănătate îi revine reclamantei și ca urmare a desfășurării activității independente, iar lipsa unui contract între părți care să materializeze această obligație, este lipsită de relevanță câtă vreme obligațiile de plată îi incumbă reclamantei în temeiul legii.
În ceea ce privește majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente debitului principal, instanța a constatat că în conformitate cu disp. art. 119 (1) și 120 (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare la momentul datorării debitului principal), republicată, cu modificările și completările ulterioare, "pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere … Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv";. Prin urmare, organul fiscal, în mod corect, a aplicat în sarcina reclamantei accesoriile fiscale aferente debitului principal neachitat în termenul legal.
Față de aceste considerente, văzând în drept și dispozițiile Legii 95/2006 și ale OG 92/2003, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea și a menținut ca legale și temeinice deciziile atacate, constatând că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată din partea pârâtelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat,, a declarat recurs recurenta-reclamantă ..., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv anularea Deciziei nr. 1110/07.03.2005 privind obligația sa de a achita suma de 1370 lei reprezentând contribuții de sănătate și accesorii restante din perioada 01.01.1998-07.03.2005 și, totodată, să se constate inopozabilitatea acesteia față de reclamantă și anularea Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012 privind obligația sa de a achita suma de 1444 lei reprezentând majorări/dobânzi și penalități de întârziere aferente sumei de 1370 lei stabilită prin Decizia nr. 1110/07.03.2005, toate ca netemeinice și nelegale, cu cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru în toate fazele procesuale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, prin sentința atacată, prima instanță în mod netemeinic și nelegal a dispus respingerea excepției prescripției dreptului de a cerere executarea silită, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.
Având în vedere că prezentul litigiu este guvernat de Legea nr. 554/2004, Codul fiscal și Codul de procedura fiscală, apreciază că, anterior analizării oricăror aspecte, se impune lămurirea faptului dacă actele atacate prin petitul acțiunii sunt acte administrative sau nu.
Mai exact, înscrisul care impune o verificare în ceea ce privește caracterul său administrativ este Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 privind obligația reclamantei de a achita suma de 1370 lei reprezentând contribuții de sănătate și accesorii restante din perioada 01.01.1998-07.03.2005.
Reclamanta a atacat această decizie deoarece este menționată în anexa la Decizia nr. 16938.3/31.05.2012, însă nu a intrat niciodată în posesia sa. Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 reprezintă decizia de impunere privind debitul principal "datorat", cealaltă decizie, dupa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei și după cum susține intimata CAS ..., cuprinde doar majorări/dobânzi de întârziere și penalități de întârziere.
Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 nu a fost depusă în probațiune de niciuna din intimatele pârâte.
Pe parcursul derulării prezentului litigiu, CAS ... a învederat faptul că Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 este de fapt înștiințarea de plată nr. 4249/07.03.2005.
Or, în primul rând, este vorba de două acte diferite ca denumire și, în al doilea rând, acestea au numere diferite. O înștiințare de plată nu reprezintă un act adimistrativ, ci poate fi inclus, eventual, în categoria actelor premergătoare executării silite.
Înștiințarea de plată nr. 4249/07.03.2005 nu este unul și același act cu Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005, iar Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 nu există deoarece nu a fost depusă în probațiune și nici nu poate fi depusă vreodată deoarece nu există.
Așadar, nu există o decizie de impunere privind debitul principal datorat intimatelor pârâte, sens în care emiterea unei decizii de impunere privind accesoriile unui debit principal este nelegală deoarece nu exista bază în raport de care acestea au fost stabilite, sens în care a a solicitat instanței să constate nelegalitatea și netemeinicia Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012.
În subsidiar, în cazul în care instanța va reține caracterul administrativ al Deciziei de impunere nr. 1110/07.03.2005, a solicitat acesteia să constate ca fiind prescrise obligațiile fiscale stabilte prin actele administrative atacate, respectiv decăderea intimatelor pârâte din dreptul de a emite decizii de impunere privind contribuții de sănătate și accesorii restante aferente perioadei 01.01.1998-07.03.2005.
OG 92/2003 a intrat în vigoare în ianuarie 2004, sens în care contribuțiile de sănătate aferente perioadei 01.01.1998 - 31.12.2003 sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, iar contribuțiile de sănătate aferente perioadei 01.01.2003 - 07.03.2005 sunt supuse termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de OG 92/2003.
Or, din inscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că de la data emiterii înștiințării de plată nr. 4249/07.03.2005 până la data emiterii Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012 au trecut aproximativ 7 ani, interval în care nu s-au emis acte administrative și nici acte de executare silită.
Așadar, obligațiile fiscale principale stabilite în sarcina recurentei sunt prescrise, pe cale de consecință și obligațiile fiscale accesorii sunt prescrise.
În caz contrar, a solicitat anularea înștiințării de plată nr. 4249/07.03.2005 având în vedere imposibilitatea de verificare a temeiniciei și legalității acesteia și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012.
În cuprinsul înștiințării de plată nu se indică procentajul contribuției, perioada pentru care s-a calculat, modul de calcul și nici venitul care reprezintă baza de calcul. În lipsa indicării acestor elemente, este cu neputință a se verifica legalitatea și temeinicia înștiințării de plată, sens în care a solicitat anularea acesteia. În aceste condiții, apreciază că se impune și anularea Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012, având în vedere că accesoriile stabilite prin acesta decizie nu au o bază legală.
Totodată, a invocat excepția lipsei calității sale de debitor pentru sumele imputate prin deciziile atacate și, pe cale de consecință, anularea lor ca fiind emise pe seama unei persoane ce nu le datorează având în vedere că debitul principal este datorat de o altă persoana PFA ....
Sumele menționate prin deciziile atacate sunt, în fapt, datorate de o alta persoană - PFA ..., persoană distinctă, astfel cum rezultă din Situația contribuțiilor declarate, încasate și restante, eliberată intimatei de către CNAS.
Aceasta persoană fizică autorizată, PFA ..., este radiată de la ORC -..., iar radierea ei implică și plata la zi a tuturor contribuțiilor fiscale și sociale. Este incontestabil faptul că radierea s-a făcut în baza unor acte care atestau că nu înregistrează datorii către stat, altfel radierea acesteia nu ar fi avut loc.
În drept a invocat prevederile art. 20 Legea nr. 554/2004, art. 217 Cod de procedură fiscală, Legea 95/2006, art. 131 alin. 1 Cod de procedură fiscală.
Prin întâmpinare, intimata Casa de Asigurări de Sănătate ... a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
În esența, arată intimata că înștiinarea de plată nr. 4249/07.03.2005, care se află în posesia ANAF, cuprinde toate elementele pe care le cuprinde și decizia de impunere, respectiv, antet, nr. de înregistrare și dată, cuantumul obligației principale și a accesoriilor, perioada pentru care s-a calculat, datele de identificare ale debitorului, semnătura și ștampila instituției emitente.
Numărul 1110/07.03.2005 este, de fapt, numărul cu care s-a generat în sistemul informatic al CAS ... înștiințarea de plată nr. 4249/07.03.2005, așa cum rezultă din Extrasul fișierului informatic al CAS ..., depus în copie.
Potrivit prevederilor art. 136 alin. 3 din OG nr. 92/2003, executarea silită începe numai după ce organul fiscal a transmis debitorului înștiințarea de plată prin care i se comunică acestuia suma datorată, iar după înștiințare au trecut 15 zile de la comunicare, înștiințarea de plată fiind un act premergător executării silite.
CAS ..., înainte de a emite pe numele reclamantei Somația și Titlul executoriu nr. 2721/2005, a emis înștiințarea de plată nr. 4249/07.03.2005, ce a fost comunicată la data de 12.03.2005, așa cum rezultă din confirmarea de primire poștală existent la dosar (depusă ca anexă la întâmpinarea nr. 16251/25.06.2015, înregistrată la Tribunal ... la data de 26.06.2015).
Conform prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prescripția se întrerupe prin plata voluntară și prin emiterea oricărui act de executare silită. Astfel, prin emiterea și necontestarea în termenul legal a acestor acte de executare silită sumele cuprinse în aceste acte nu sunt prescrise.
Așa cum rezultă din anexele depuse la note de ședință nr. 5519/02.03.2016, înregistrată la Tribunalul ... la data de 03.03.2016, respectiv Procesul verbal de predare-primire din anul 2012 încheiat între CAS ... și ANAF, Opisul de predare și Borderoul centralizator privind titlurile executorii, Somația și titlul executoriu nr. 2721/2005 și Adresa de înființare de poprire nr. 11650/2010, toate actele emise de instituția pârâtă pe numele reclamantei au fost predate în original la ANAF, potrivit prevederilor OUG 125/2011.
Conform Deciziei de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2000, emis de Administrația Financiară ..., și a Declarației privind obligația de plată la Fondul de asigurări sociale de sănătate pe anul 2000, dată de reclamantă, ... se identifică prin CNP .... Astfel, faptul că PFA ... este radiată de la ORC ... nu are nici o relevanță.
Potrivit prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 cu completările și modificările ulterioare, reclamanta avea obligația legală să depună la instituția intimată declarații cu veniturile realizate, ceea ce parțial s-a și realizat, și să achite contribuțiile la fondul de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor realizate. Având în vedere că această din urmă obligație nu a fost îndeplinită de către reclamantă s-a recurs din partea CAS ... la emiterea actelor administrative atacate și la începerea executării silite încă din anul 2005.
În concluzie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În drept, a invocat prevederile OUG 15^2002, Legea nr. 95/2006, OG nr. 92/2003 și OUG 125/2011.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că este întemeiat și l-a admis pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii prin prisma greșitei aplicări a normelor de drept material, motiv de casare ce se circumscrie celui prevăzut de art.488 pct. 8 Cod procedură civilă, sunt întemeiate.
În mod legitim se afirmă de către recurenta reclamantă că nu s-a făcut dovada emiterii în mod legal a unui titlu de creanță, prin care să se constituie debitul datorat cu titlu de contribuții la fondul de asigurări de sănătate.
Curtea a reținut că, la solicitarea instanței de fond, în al doilea ciclu procesual, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... prin AJFP ..., a depus la dosar întreaga documentație referitoare la debitul imputat recurentei reclamante, obținută de la CAS în baza procesului-verbal de predare primire din 02.10.2012.
În acest sens, Curtea a constatat că la fila 48 din dosarul nr. 1269/111/2015* (aflat în rejudecare) a fost depus înscrisul ce poartă denumirea Înștiințare de plată nr. 4249 din 09.03.2005 generată în evidența CAS sub nr. 1110/07.03.2005, cu privire la care se afirmă că reprezintă titlul de creanță, respectiv decizia de impunere prin care s-a stabilit creanța.
Din cuprinsul înștiințării de plată amintite rezultă că recurenta reclamantă a fost notificată, în temeiul art. 136 alin.3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca în termen de 15 zile să achite debitul reprezentând contribuție la fondul de asigurări de sănătate în sumă de 13.745.406 lei ROL, pentru care termenul de plată a expirat.
Nu s-a depus la dosar vreun alt înscris care să poarte denumirea de decizie de impunere cu nr. 1110/07.03.2005 pentru acest debit.
În acest context, contrar celor invocate de intimata pârâtă, Curtea a reținut că această înștiințare are natura juridică a unui act începător de executare, după cum rezultă din chiar temeiul de drept inserat în cuprinsul său.
Art. 136, inclus în Titlul VIII- Capitolul VIII din Codul de procedură fiscală vizează colectarea creanțelor fiscale, respectiv stingerea creanțelor, în timp ce decizia de impunere, ca act de stabilire a impozitelor și taxelor este reglementată de art. 86 Cap. I, Titlul VI ce vizează stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Pe de altă parte, susținerea intimatei pârâte din cuprinsul întâmpinării, în sensul că înștiințarea cuprinde toate elementele pe care le cuprinde și decizia de impunere, respectiv antet, nr. de înregistrare și dată, cuantumul obligației principale și a accesoriilor, perioada pentru care s-a calculat, datele de identificare de debitorului, semnătura și ștampila instituției emitente, relevă faptul că organul emitent confirmă nelegalitățile invocate de recurenta reclamantă. Faptul că decizia de impunere cuprinde elemente ce se reiau în înștiințarea de plată, nu înseamnă că acestea ar fi unul și același act administrativ întrucât se emit în etape diferite ale procedurii și au un regim juridic diferit.
Pentru aceste considerente, având în vedere că înscrisul cu privire la care se afirmă de către intimată că reprezintă titlul de creanță este emis cu încălcarea legii, nelegalitatea vizând însuși obiectul acestuia, în temeiul art. 46 Cod procedură fiscală, a constatat nulitatea Deciziei de impunere/Înștiințării nr. 1110/07.03.2005. Totodată, având în vedere că debitul principal nu este legal constituit, este evident că nici accesoriile la acesta nu sunt legal stabilite, împrejurare în raport cu care și Decizia nr. 16938.3/31.05.2012 este lovită de nulitate în virtutea principiului efectelor nulității ce presupune anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).
Având în vedere aceste împrejurări ce fac de prisos analiza celorlalte critici aduse hotărârii, Curtea a admis recursul, a casat în parte hotărârea și admițând acțiunea a anulat actele administrative emise pentru plata debitului în sumă de 1370 lei RON și a accesoriilor la acesta în cuantum de 1444 RON. A menținut dispoziția cu privire la dezlegarea dată excepției calității procesuale pasive a CAS.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtelor le-a obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru și onorariu avocat în toate fazele procesuale.
| ← Hotarare care sa tina loc de act autentic. Jurisprudență Acte... | Posibilitatea comisiei județene pentru aplicarea legii nr.... → |
|---|
