Hotarare care sa tina loc de act autentic. Jurisprudență Acte ale autorităţilor publice
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 12 din data de 10.03.2017
Termenul de o lună la care face referire art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. curge în cauză de la data rămânerii definitive a încheierii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost declarat fals înscrisul, întrucât de la această dată are loc o înlăturare completă, opozabilă erga omnes a forței probatorii a înscrisului respectiv.
TRIBUNALUL TELEORMAN-SECȚIA CIVILĂ- DECIZIA CIVILĂ NR. 12 din
10.03.2017 - RECURS
Prin sentința civilă nr. 1420 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria RV s-a admis cererea având ca obiect revizuire formulată de AP, în contradictoriu cu intimații IMI și AF.
S-a schimbat în totalitate sentința civilă nr.1709/11.08.2011 pronunțată în dosarul nr.1348/292/2011, definitivă, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic formulată de reclamanta IMI în contradictoriu cu pârâții AP și AA, decedat în cursul procesului (14.04.2011) - prin succesibili AP (soție supraviețuitoare) și AF ( fiu).
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-au obligat intimați să plătească către revizuentă suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin cererea înregistrată sub nr. 180/292/2016 din 02.02.2016, revizuenta AP în contradictoriu cu intimații IMI și AF, a solicitat instanței să dispună revizuirea sentinței civile nr.1709/11.08.2011 pronunțată în dosar nr.1348/292/2011, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic în sensul modificării în tot a sentinței a cărei revizuire o solicită și să dispună respingerea cererii introductive ca fiind întemeiată pe un înscris declarat fals.
A motivat revizuenta că, prin sentința civilă menționată, a fost admisă cererea reclamantei IMI și a fost pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic pentru imobilele situate în comuna P, județul T, compuse din casă de locuit din BCA, acoperite cu tablă, cu trei camere și hol, anexă din BCA acoperită cu plăci de azbociment, compusă din două încăperi, garaj de BCA acoperit cu plăci de azbociment, anexă din paiantă acoperită cu plăci de azbociment precum și terenul aferent casei, în suprafață de 1800 mp individualizat în tarlaua 32, parcela 3209 și 3210. Nu a avut cunoștință de existența procesului, nu a semnat nicio promisiune de vânzare nici ea și nici soțul său, toate actele de procedură fiind semnate de fiul său, fără să o înștiințeze cu privire la acest aspect. În anul 2013, fiul său a izgonit-o din locuință și a obligat-o să locuiască într-o anexă foarte veche. Cu acea ocazie, i-a adus la cunoștință că nu mai este proprietara casei de locuit și că aceasta îi aparține.
A mai arătat că, urmare acestui eveniment, a întreprins cercetări, care au relevat că nepoata sa a depus un înscris sub semnătură privată din care rezulta că ea și soțul au promis spre vânzare casa, anexele și terenul. În urma plângerii penale formulate, prin încheierea nr. 4 din 12.01.2016, pronunțată în dosar nr. 2393/292/20915 a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria RV și a fost desființat înscrisul intitulat "promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare"; , încheiat la data de 21.02.2011 intre AA și AP pe de o parte, în calitate de promitenți vânzători și IMI, pe de altă parte, în calitate de promitent cumpărător.
A concluzionat că, întrucât înscrisul care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 1709/01.08.2011 a fost desființat de către instanța de judecată prin hotărârea cu nr. de mai sus, apreciază că este incident art. 509 alin.1 pct. 3 Cod procedura civila .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin.1 pct. 3 Cod procedura civila
Intimații, legal citați, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată. Au arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedura civila întrucât hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată la 11.08.2011, procesul fiind început la 30.03.2011, când era în vigoare vechiul Cod de procedura civila iar revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin.1 pct. 3 teza a doua Cod procedura civila. Pe cale de excepție au susținut că cererea de revizuire este tardiv formulată și urmează a fi respinsă în raport de următoarele argumente: conform art. 322 alin.4 teza a doua Vechiul Cod procedura civila, termenul de revizuire este reglementat de dispozițiile art. 324 alin.1 pct. 3 Vechiul Cod procedura civila, termenul fiind de o lună și se socotește de la data când partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora, atunci când partea a luat cunoștință de astfel de împrejurări. Încheierea la care se raportează revizuenta din punct de vedere al termenului procedural de o lună, este încheierea nr. 4 din 12.01.2016 a Judecătoriei RV, însă prin aceasta nu s-a declarat fals înscrisul și nici nu s-a mai constatat infracțiunea ci doar s-a desființat la cererea parchetului un înscris al cărui caracter fals fusese stabilit anterior, nu printr-o hotărâre judecătorească, ci printr-o ordonanță dată de parchet, prin aceeași ordonanță stabilindu-se că în cauză constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. Prin cererea formulată, parchetul a solicitat desființarea înscrisului, ceea ce intervine subsecvent și ulterior caracterului fals al înscrisului și nu concomitent declarării ca fiind fals a acestuia.
Prin urmare, susțin intimații, nu prin încheierea din 12.01.2016 s-a declarat ca fiind fals înscrisul ci prin ordonanța de clasare din 21.09.2015, ce nu a fost atacată de reclamantă și de care a luat cunoștință în cursul lunii octombrie. Revizuenta nu se poate raporta nici la termenul de 3 ani stabilit de art. 324 Cod procedura civila, întrucât acesta are în vedere doar situația ipotetică în care partea nu a avut cunoștință despre împrejurările care fac imposibilă pronunțarea unei hotărâri penale privind constatarea infracțiunii de fals or, o astfel de ipoteză nu poate fi avută în vedere în prezenta cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedura civila.
La data de 12.04.2016, revizuenta a formulat cerere precizatoare și răspuns la întâmpinare prin care a arătat că temeiul legal al cererii de revizuire este art. 322 alin.1 pct. 4 din vechiul Cod procedura civila. Cu privire la excepția tardivității invocată de pârâți a solicitat respingerea ca nefondată, întrucât atât în reglementarea vechiului Cod de procedura civila cât și în actuala reglementare, termenul în care se poate introduce cererea de revizuire întemeiată pe un înscris declarat fals este de o lună, socotit de la data în care revizuentul a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, adică încheierea nr. 4/12.01.2016, ordonanțele procurorului nefiind niciodată calificate ca fiind hotărâri.
Prin încheierea din data de 08.09.2016, instanța a respins excepția tardivității invocată de intimați prin întâmpinare.
Analizând probele administrate , instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1709 din 11.08.2011, pronunțată în dosarul civil nr.1348/292/2011 de Judecătoria RV, definitivă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta IMI, în contradictoriu cu pârâții AP și AA, decedat în cursul procesului (14.04.2011) - prin succesibili AP ( soție supraviețuitoare) și AF ( fiu); s-a constatat că reclamanta a cumpărat de la pârâții AA și AP, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare "; încheiat la data de 21 februarie 2011, cu prețul achitat integral de 10.000 lei, următoarele imobile situate în comuna P, județul T: casă din BCA acoperită cu tablă, compusă din trei camere și hol; anexă din cărămidă acoperită cu tablă; anexă din BCA acoperită cu plăci de azbociment compusă din două încăperi; garaj din BCA acoperit cu plăci de azbociment; anexă din paiantă acoperită cu plăci de azbociment, precum și terenul aferent în suprafață de 1800 mp individualizat în T 32, P 3209 și 3210, cu vecinii: la N- DC, E- GS, S- GI și GI și V- BF, înscris în titlul de proprietate nr. 53-00666/ 30.01.1995, emis pe numele defunctului AA.
Prin încheierea nr. 4 din 12.01.2016 pronunțată în dosarul nr. 2393/292/2015 Judecătoria RV a admis sesizarea Parchetului de pe lângă această instanță și a desființat înscrisul intitulat "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare"; încheiat la data de 21 februarie 2011, între AA și AP, pe de o parte, în calitate de promitenți vânzători și IMI, pe de altă parte, în calitate de promitentă cumpărătoare, aflat în dosarul de urmărire penală nr.195/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria RV.
Instanța a reținut în considerentele acestei încheieri, că, prin ordonanța nr.195/P/2013 din data de 21.09.2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria RV a dispus, în baza dispozițiilor art. 315 alin.1 lit. b Cod procedură penală rap. la art.16 lit. c Cod procedură penală, clasarea cauzei privind pe numiții IMI și AF, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290, alin. 1 din Codul penal de la 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, reținând că la dosar nu sunt suficiente probe că cei doi au comis infracțiunea, precum și clasarea cauzei cu privire la aceeași infracțiune, în temeiul art. 19 din Legea nr.255/2013 rap. la art.181 Cod penal de la 1969, cu aplic. art.5 Cod penal, reținând că sunt aplicabile prevederile art.181 Cod penal de la 1969, cu aplic. art.5 Cod penal. De asemenea, s-a dispus și sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală a înscrisului denumit "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare";, încheiat la data de 21 februarie 2011, menționat mai sus. Soluția procurorului nu a fost atacată în condițiile art.339, 340 și 341 Cod procedură penală, expirând termenul de 20 de zile prevăzut de lege.
Din cercetările efectuate în dosarul penal nr. 195/P/2013 a rezultat că la sfârșitul anului 2012 persoana vătămată AP a avut unele discuții contradictorii cu fiul să AF, în timpul cărora acesta din urmă a atenționat-o că nu mai are niciun drept cu privire la casă (imobil situat în comuna P, jud. T) și că proprietarul de drept este numita IMI, fiica acestuia. În urma acestor discuții, persoana vătămată AP a început să facă verificări pe cont propriu, prezentându-se la Primăria comunei P, unde i s-a comunicat că noul proprietar al imobilului este nepoata sa, IMI, conform unei hotărâri judecătorești a Judecătoriei RV, emisă pe baza unui înscris denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 21.02.2011, între soții AA (în prezent decedat) și AP, pe de o parte și IMI, pe de altă parte. În declarațiile sale, persoana vătămată a arătat că nici ea și nici soțul său AN, care a decedat la 14.04.2011, nu au semnat nici un document prin care să vândă casa, anexele și terenul aferent numitei IMI, totodată nu au primit nicio sumă de bani de la aceasta. Cu ocazia audierii, numita IMI a arătat că bunicii săi AA și AP i-au propus să-i dea in scris toate bunurile lor și ale părinților săi, care de-a lungul timpului au investit în clădiri și au construit o casă în anul 2008. Aceasta a precizat că împreună cu bunicii săi AA și AP și tatăl său AF, s-au deplasat la un notariat în comuna N, jud. T, pentru a începe demersurile necesare în vederea întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, însă s-a constatat că actele deținute de bunicii săi nu sunt complete, astfel vânzarea-cumpărarea nu putea fi perfectată. Numita IMI a declarat că, în condițiile date, a convenit cu bunicii săi să încheie această convenție, denumită Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, care a fost întocmită olograf la data de 21.02.2011, fiind semnată de părțile implicate, respectiv AA și AP, la rubrica Vânzători și de ea la rubrica Cumpărător, în prezența martorului CDC, care confirmă acest lucru. Aceasta a mai menționat că, la acel moment, AA nu se putea deplasa iar AP își luxase brațul drept. În declarațiile date, numitul AF a arătat că, la data de 21.02.2011, între părinții săi AA și AP, pe de o parte și fiica sa IMI, pe de altă parte, a fost întocmit un "act de mână de vânzare-cumpărare";, contra sumei de 10.000 lei, prin care primii se obligau să vândă casa și terenul aferent acesteia, nepoatei lor, actul fiind semnat în prezența sa și a martorului CDC. Prin cererea înregistrată la Judecătoria RV sub nr. 1348/292/2011 din 30.03.2011, reclamanta IMI i-a chemat în judecată pe pârâții AA și AP, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 21.02.2011, a încheiat cu pârâții un înscris intitulat Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care aceștia s-au obligat să îi vândă imobilul descris mai sus, cu prețul de 10.000 lei, achitat integral la data încheierii înscrisului constatator.
Prin Sentința civilă nr. 1709 pronunțată la data de 11 august 2011, instanța a admis cererea formulată de IMI, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Întrucât persoana vătămată AP a contestat faptul că ea și soțul său AA au semnat, la rubrica vânzători, înscrisul denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, în cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări criminalistice grafoscopice, care să stabilească dacă semnăturile depuse la rubrica Vânzători, de pe înscrisul sub semnătură privată intitulat Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, au fost executate de către numiții AA și AP. În Raportul de constatare criminalistică nr. 87.133 din 19.09.2014 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ T, s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura în litigiu depusă la rubrica Vânzători de pe înscrisul sub semnătură privată denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, pus la dispoziție, a fost executată de către numitul AA; cea de-a doua semnătură în litigiu depusă la rubrica Vânzători de pe de pe același înscris, nu a fost executată de către numita AP fiind realizată prin imitare liberă. Pe parcursul cercetărilor, în vederea lămurii cauzei, a fost suplimentat numărul de înscrisuri pentru comparație puse la dispoziția specialistului criminalist, astfel că, prin ordonanța din data de 28.01.2015, a fost dispusă efectuarea unei constatări criminalistice grafoscopice care să stabilească dacă prima semnătură depusă la rubrica Vânzători, de pe înscrisul sub semnătură privată intitulat Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, a fost executată de către numitul AA, dacă semnăturile depuse la rubrica Vânzători, de pe același înscris, au fost executate de către numita IMI și dacă semnătura depusă la rubrica Vânzători, a fost executată de către numitul AF. În Raportul de constatare criminalistică nr.30.158 din 24.07.2015 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ T, s-au formulat următoarele concluzii: prima semnătură în litigiu depusă la rubrica Vânzători de pe înscrisul sub semnătură privată denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, pus la dispoziție, nu a fost executată de către numitul AA, fiind realizată prin imitare liberă; nu se poate stabili dacă semnăturile în litigiu depuse la rubrica Vânzători de pe înscrisul sub semnătură privată denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare pus la dispoziție, au fost executate de către numiții IMI sau AF.
În condițiile date, raportat la probatoriul administrat, organul de urmărire penală a reținut că fapta există, întrucât semnăturile în litigiu au fost falsificate, însă la dosar nu sunt suficiente probe că numiții IMI și AF au comis infracțiunea, astfel că s-a dispus o soluție de clasare față de aceștia, sub aspectul infracțiunii cercetate. Cu privire la infracțiunea cercetată s-a adoptat tot o soluție de clasare, apreciindu-se că sunt aplicabile prevederile art.181 Cod penal de la 1969, cu aplic. art.5 Cod penal.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 5491 Cod procedură penală că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii desființării totale a înscrisului intitulat "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare"; încheiat la data de 21 februarie 2011, între AA și AP, pe de o parte, în calitate de promitenți vânzători și IMI, pe de altă parte, în calitate de promitentă cumpărătoare, aflat în dosarul de urmărire penală nr.195/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria RV.
Astfel, chiar dacă în speță s-a dispus clasarea față de intimații IMI și AF, cu motivarea că la dosar nu sunt suficiente probe că aceștia au comis infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 alin.1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, prin aceeași ordonanță a procurorului, neatacată în termen legal, s-a reținut că fapta de falsificare a înscrisului sus menționat există, semnăturile de la rubrica Vânzători, aparținând lui AA ( în prezent decedat) și intimatei AP, nefiind executate de către aceștia, fiind realizate prin imitare liberă de către alte persoane.
Dacă în primul raport de constatare criminalistică nu s-a putut stabili dacă semnătura de pe înscrisul sus menționat de la rubrica Vânzători a fost realizată de AA, datorită numai insuficienței materialului de comparație pus la dispoziție, după completarea materialului de comparație, prin cel de al doilea raport de constatare criminalistică, expertul criminalist s-a pronunțat clar în sensul că și semnătura de la rubrica Vânzători, de pe același înscris, nu a fost executată de către numitul AA, fiind executată prin imitare liberă.
În raport de această constatare, declarația dată de martorul CDC conform căreia numiții AA, AP și IMI au semnat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată la 21.02.2011, fapt observat chiar de către martor, care, la rândul său a semnat înscrisul în această calitate, a fost înlăturată, reținându-se că aceasta nu se coroborează cu concluziile celor două rapoarte de constatare criminalistică. În acest context, organul de urmărire penală s-a pronunțat în sensul că fapta de falsificare există, iar depoziția martorului a fost apreciată ca nesinceră.
Potrivit art. 322 alin.1 pct. 4 teza a doua din Codul procedura civila din 1865(în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 1709 din 11.08.2011) , revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere dacă, hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
Ipoteza a doua din cuprinsul art.322 alin.1 pct. 4 se referă la situația în care hotărârea atacată se bazează pe un înscris declarat fals printr-o hotărâre penală definitivă, și dacă constatarea infracțiunii nu s-a făcut printr-o hotărâre penală, instanța civilă se va pronunța asupra falsului invocat odată cu judecarea cererii de revizuire (Tratat teoretic și practic de procedură civilă - Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu).
În speța de față, nu există o hotărâre penală prin care să se fi declarat fals antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 21.02.2011, iar prin ordonanța parchetului nr.195/P/2013 din 21.09.2015 s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât instanța s-a raportat la încheierea nr.4/12.01.2016 prin care s-a reținut că fapta de falsificare a semnăturilor de pe antecontract există, motiv pentru care s-a dispus desființarea înscrisului.
Prin urmare, s-a apreciat că, în condițiile desființării promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate la data de 21 februarie 2011, pentru lipsa consimțământului părților contractante, soluția ce se poate pronunța este cea prevăzută de art. 327 alin. 1 din Codul procedura civila din 1865.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul procedura civila din 1865, instanța de fond a admis cererea de revizuire formulată, a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 1709/11.08.2011 pronunțată în dosarul nr.1348/292/2011, definitivă, în sensul că a respins ca neîntemeiată, cererea având ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic formulată de reclamanta IMI în contradictoriu cu pârâții AP și AA, decedat în cursul procesului (14.04.2011) - prin succesibili AP ( soție supraviețuitoare) și AF ( fiu).
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea intimaților la plata către revizuentă a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată(onorariu avocațial), apreciată ca fiind proporțională cu gradul de complexitate al cauzei.
Împotriva sentinței civile nr. 1470 din 29.09.2016 pronunțată de Judecătoria RV a declarat recurs în termenul legal intimații AF și IMI, care au apreciat hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității, dând o interpretarea eronată a prevederilor art. 322 și 324 C. proc. civ. situație în care devine incident cazul de casare/modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 și 304/1 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv au arătat că, termenul de declarare potrivit art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. în raport de motivul de revizuire invocat este de o lună și se socotește de la data când partea a luat cunoștință de ordonanța de clasare din data de 21 septembrie 2015, având în vedere că infracțiunea de fals nu s-a putut stabili printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii falsului.
Prin urmare, cum falsitatea înscrisului s-a constatat prin ordonanța procurorului, iar prin încheierea instanței din data de 12 ianuarie 2016 s-a dispus doar desființarea înscrisului falsificat, cererea de revizuire este tardiv formulată.
Totodată, a arătat că revizuenta nu se poate raporta nici la termenul de 3 ani stipulat de art. 324 C. proc. civ. deoarece acesta are în vedere doar situația ipotetică în care partea nu a avut cunoștință despre împrejurările care fac imposibilă pronunțarea unei hotărâri penale privind constatarea infracțiunii de fals, ipoteză care nu se verifică în cauză.
În drept a invocat prevederile art. 299 și urm. C. proc. civ.
Nu s-au administrat probe în calea de atac a recursului.
Examinând recursul declarat în raport de motivele invocate, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. , termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului au expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora.
În cauza de față, cu privire la infracțiunea de fals a înscrisului sub semnătură privată intitulat " promisiune de vânzare cumpărare";, cercetată de organele de urmărire penală în dosar penal 195P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria RV s-a dispus o soluție de clasare a cauzei privind pe numiții IMI și AF ( apelanții în cauză), sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 C. pen. de la 1969, reținându-se că nu sunt suficiente probe care să conducă la vinovăția acestora. Prin aceeași ordonanță de clasare emisă de procuror la data de 21.09.2015 în dosarul penal susmenționat s-a dispus și sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală a înscrisului denumit promisiune bilaterală de vânzare cumpărare încheiat la data de 21 februarie 2011 între AA și AP, pe de o parte, în calitate de vânzători și IMI, pe de altă parte, în calitate de promitentă cumpărătoare.
Prin Încheierea nr. 4 din 12 ianuarie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosar 2393/292/2015 al Judecătoriei RV s-a dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria RV și s-a desființat în totalitate înscrisul intitulat Promisiune bilaterală de vânzare cumpărare enunțat mai sus, în raport de dispozițiile art. 549/1 C. proc. pen.
Sesizarea procurorului, ca titular al acțiunii în temeiul art. 549/1 C. proc. pen a avut ca obiect și scop desființarea înscrisului înțeles ca instrumentum probationis, al cărui caracter fals a fost disputat în faza de urmărire penală a procesului penal finalizat prin soluția de netrimitere în judecată.
Prin urmare, contrar susținerii recurenților, termenul de o lună la care face referire art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. curge în cauza de față de la data rămânerii definitive a încheierii nr. 4 din 12 ianuarie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost declarat fals înscrisul, întrucât de la această dată are loc o înlăturare completă, opozabilă erga omnes a forței probatorii a înscrisului respectiv.
Așadar, constatând că în speță, cererea de revizuire formulată de revizuienți la data de 02.02.2016 se află înăuntrul termenului de revizuire la care face referire art. 324 alin. 1 pct. 3 teza I-a C. proc. civ., aplicabile în mod corect de judecătorul fondului, nefiind incidentă teza a II a aceluiași articol, astfel cum a fost interpretată prin Decizia nr. 3/2017 a ÎCCJ, dată în interesul legii, nepublicată la data pronunțării prezentei hotărâri, și susținută de recurenți, motivele de recurs sunt privite ca neîntemeiate.
Cum în cauză nu s-au identificat de instanța de control judiciar din oficiu motive care să conducă la casarea/modificarea sentinței atacate, în raport de dispozițiile art. 304/1 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. proc .civ. se va respinge recursul ca neîntemeiat, menținându-se sentința atacată ca fiind legală și temeinică
| ← Hotarare care sa tina loc de act autentic. Jurisprudență Acte... | Anulare decizie de impunere emisă de c.a.s. → |
|---|
