Autorizaţie de construcţie. Nerespectarea cerinţelor din certificatul de urbanism. Consecinţe

Este justificat refuzul autorităţii administrative de a elibera o autorizaţie de construcţie atunci când nu sunt respectate cerinţele din certificatul de urbanism şi, în consecinţă, nu se poate reţine ca abuzivă atitudinea sa, care a aplicat prevederile din planul urbanistic general, la care face trimitere art. 6 din Legea nr. 50/1991.

Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 247 din 24 februarie 2010

Prin sentința nr. 1242/CAF/20.10.2009 Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea formulată de reclamanta C.I. împotriva pârâților Municipiul Râmnicu-Vâlcea prin Primar și Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a solicitat pârâtului eliberarea unei autorizații pentru construirea pe terenul său a unor garaje și pentru împrejmuirea terenului, însă, prin certificatul de urbanism nr. 2656/42705/19.12.2008, pârâtul a stabilit că nu se pot amenaja copertine auto în centrul orașului întrucât este afectat în mod negativ aspectul arhitectural al zonei iar pentru împrejmuire s-a eliberat aviz favorabil condiționat în ceea ce privește execuția fundației și panourilor de gard.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Regulamentul General de Urbanism aprobat prin H.G.R. nr. 525/1996 „Planurile de amenajare a teritoriului sau după caz planurile urbanistice și regulamentele locale de urbanism cuprind norme obligatorii pentru autorizarea executării construcțiilor”.

Art. 32 al aceluiași regulament, reglementează aspectul exterior al construcțiilor.

Astfel alin. (1) prevede că autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general al zonei, iar alin. (2) stabilește că autorizarea executării construcțiilor care prin confirmare, volumetrie și aspect exterior intră în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă.

Față de prevederile art. 1 alin. (3) și art. 32 din Regulamentul General de Urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996, coroborate cu prevederile pct. 2.6 și pct. 2.7 din Planul Urbanistic General al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, s-a constatat că pârâtul în mod justificat nu a eliberat autorizația de construire pentru garaje (copertine auto) și de asemenea justificat din punct de vedere legal a condiționat execuția gardului împrejmuitor.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, în sensul anulării certificatului de urbanism.

în motivare s-a arătat că a solicitat primăriei să-i elibereze autorizație de construire pentru câteva garaje și pentru împrejmuirea terenului.

Prin certificatul nr. 2656/42705/19.12.2008, comunicat reclamantei pe 13.01.2009, i s-a adus la cunoștință nu i se permite edificarea de garaje tip copertină, pentru că acestea ar fi în centrul orașului și ar afecta în mod negativ aspectul arhitectural a l zonei. Se susține că acest motiv nu este întemeiat, atâta vreme cât primăria nu se arată deranjată de faptul că, pe terenul neprotejat cu gard locatarii blocurilor vecine și deținătorii spațiilor comerciale lasă gunoi.

în ce privește gardul împrejmuitor impus a fi edificat cu fundație și soclu de beton, cu panouri de fier forjat sau integral fier forjat de maxim 1,60 m, se arată că atitudinea autorității este abuzivă deoarece terenul nu are ieșire la calea publică, iar pentru celelalte laturi, împrejmuirea se poate autoriza fără autorizație. Costul materialelor impuse a fi utilizate este foarte ridicat.

Se contestă certificatul de urbanism și prin aceea că i s-au cerut avize de la apă, curent electric, gaze, alimentare cu energie termică ce fuseseră obținute anterior și care sunt necesare pentru lucrări ample de construire, săpături adânci fundații, iar nu pentru lucrări de suprafață.

Se susține că instanța de fond nu s-a ocupat să verifice aspectele semnalate, motivarea hotărârii fiind bazată pe invocarea unor texte de lege care nu au nicio legătură cu situația de fapt pe care o avea de analizat instanța.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție pentru edificarea unor garaje cu copertină pentru parcarea de autoturisme și împrejmuire, pe un teren deținut în Râmnicu-Vâlcea, str. G.M., conform Dispoziției nr. 5604/13.09.2007 a Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea.

I-a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 2656/42705/19.12.2008, în care s-a reținut că nu se pot amenaja copertine auto în centrul orașului, fiind afectat negativ aspectul arhitectural al zonei, iar pentru împrejmuire s-a dispus că se va executa din combinația fundație și soclu de beton cu panouri de fier forjat sau integral fier forjat cu înălțime maximă de 1,60 m. Ca atare, s-a reținut că certificatul poate fi utilizat pentru emiterea autorizației de construire - împrejmuire teren, fără copertină auto.

A fost întocmit proiectul pentru efectuarea lucrării, fără respectarea mențiunilor certificatului de urbanism, justificat de faptul că terenul se află în curtea interioară a unor blocuri, fără ieșire la străzile din Municipiul Râmnicu-Vâlcea, astfel că nu se poate afecta aspectul zonei, iar în privința împrejmuirii, s-a susținut că modalitatea impusă de autoritatea publică este foarte costisitoare.

Curtea a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile legii, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/ sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.

De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 50/1991 prevede că este obligatorie respectarea autorizației de construire, pentru împrejmuiri și mobilier urban etc., astfel că susținerea recurentei, relativă la lipsa obligației legale în acest sens nu poate fi reținută, legea înțelegând prin „construcții” inclusiv împrejmuirea.

Pe de altă parte, certificatul de urbanism trebuie eliberat în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 50/1991, potrivit căruia, acesta este actul de informare prin care autoritățile fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii; stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului; stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării.

Ca atare, certificatul de urbanism trebuie să țină seama de Planul Urbanistic General, care în cauză impune reguli restrictive în ce privește realizarea împrejmuirii. Astfel, P.U.G. al Municipiului Râmnicu-Vâlcea interzice autorizarea către drumurile publice a gardurilor opace mai înalte de 1,60 m sau împrejmuite cu sârmă ghimpată. De asemenea pct. 2.6 din același P.U.G. prevede că este interzisă autorizarea de construcții și amenajări, care degradează imaginea străzii, a zonei sau a peisajului.

Nu se poate reține susținerea recurentei potrivit căreia terenul său nu are ieșire la calea publică, aflându-se situat în curtea interioară a unor blocuri, atâta vreme cât chiar fotografiile depuse de aceasta relevă faptul că cel puțin pe o latură reclamanta se învecinează cu un drum public. Potrivit art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, drumul public reprezintă orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice. Faptul că terenul se află între blocuri, iar nu la un drum principal, nu exclude aplicarea dispoziției sus menționate din P.U.G., care are în vedere drumurile publice iar nu drumurile publice principale. Modalitatea de edificare a construcțiilor, menționată în P.U.G., este aplicabilă tuturor destinatarilor legii, iar actul administrativ menționat, nu a fost desființat până în prezent, astfel că el se impune cu caracter obligatoriu.

în consecință, nu se poate reține ca abuzivă atitudinea autorității publice, care a aplicat prevederile din P.U.G., la care face trimitere textul art. 6 din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism fiind eliberat în conformitate cu acestea.

După eliberarea certificatului de urbanism, potrivit art. 7 din Legea nr. 50/1991, autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care cuprinde, în copie, următoarele documente: a) certificatul de urbanism; b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel; c) documentația tehnică - D.T.; d) avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului și, după caz, actul administrativ al acesteia.

Art. 7 alin. (2) din același act normativ arată că documentația tehnică - D.T. se elaborează în concordanță cu cerințele certificatului de urbanism, iar art. 7 alin. (12) arată că autorizațiile de construire/ desființare se emit numai pe baza unei documentații complete, astfel că nerespectarea acestor prevederi atrage neeliberarea autorizației de construire.

în consecință, nefiind respectate cerințele certificatului de urbanism, emis în conformitate cu dispozițiile legale, nu se poate dispune obligarea autorității - pârâte la emiterea autorizației de construire.

Totodată, nu se poate reține că hotărârea atacată este nemotivată și întemeiată pe texte de lege nerelevante atâta vreme cât instanța a arătat conținutul prevederilor pct. 2.6 și 2.7 din Planul Urbanistic General al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, elaborat cu art. 6 din Legea nr. 50/1991.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.

(Judecător Gabriela Chiorniță)

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autorizaţie de construcţie. Nerespectarea cerinţelor din certificatul de urbanism. Consecinţe