Contestaţie împotriva actului administrativ fiscal emis de autoritatea publică. Anulare act administrativ fiscal. Spor de confidenţialitate. Indemnizaţie de dispozitiv. Spor de stabilitate. Spor de reprezentare. Primă de vacanţă. Decontare transport. Norm
| Comentarii |
|
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia ca regulă, părţile solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate de lege desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti. C.proc.civ. conţine prevederi sumare cu privire la subiectele recursului, fiind însă întrutotul aplicabile dispoziţiile şi regulile de drept comun privitoare la exercitarea acţiunii civile, cu unele particularităţi. Hotărârea judecătorească produce efecte numai în privinţa persoanelor care au luat parte la judecată, faţă de terţi aceasta fiind un res inter alios iudicata deoarece nu le poate dăuna căci nu le este opozabilă. Pornind de la această constatare se impune afirmarea principiului potrivit căruia subiecte ale recursului pot deveni numai părţile din proces. Cu toate acestea, în anumite condiţii calea de atac poate fi exercitată şi de alte persoane care pot justifica un interes, respectiv terţii introduşi în proces din iniţiativa uneia dintre părţi sau cei care au intervenit în proces din proprie iniţiativă. În această privinţă o situaţie particulară o are intervenientul în interesul uneia dintre părţi, recursul său fiind condiţionat de exercitarea căii de atac şi de către partea în favoarea căreia s-a formulat cererea de intervenţie , astfel cum dispune în mod expres art. 56 C.proc.civ.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 175 din 9 martie 2011
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.01.2010 Curții de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal sub nr. 112/36/2010, reclamanții Consiliul Județean Constanța și Președintele Consiliului Județean Constanța, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Constanța și Curtea de Conturi a României, cu raportare la prevederile Legii nr. 554/2004 au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 36/25.11.2009 și a procesului verbal FN/26.10.2009 emise de Camera de Conturi Constanța, apreciate ca fiind nelegale.
în motivarea cererii reclamanții au arătat că la nivelul Consiliului Județean Constanța a fost efectuat un control de către reprezentații Camerei de Conturi Constanța în urma căruia au fost constatate o serie de abateri în cadrul activității, aspecte cuprinse în procesul-verbal FN/26.10.2009 și în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 36/25.1.2009, act administrativ împotriva căruia, a fost formulată contestație, nesoluționată până la momentul sesizării instanței.
S-a susținut că reprezentanții organului de control au nesocotit faptul că drepturile salariale privind personalul din administrația publică locală, aferente anului 2008, au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă aprobat prin HCJ Constanța nr. 281/2007, modificat prin HCJ Constanța nr. 43/2008 și în raport cu toate prevederile legale în materie.
Au relevat că încheierea acestui contract colectiv de muncă s-a făcut în urma negocierii purtate între reprezentanții părților semnatare, conform prevederilor art. 72 din Legea nr. 188/1999 și art. 20 și urm C.muncii și ale art. 12 din Legea nr. 130/1996, fondurile aferente drepturilor stabilite pentru angajați fiind aprobate de către Consiliul Județean Constanța.
Reclamanții au invocat faptul că instanțele de judecată sunt singurele în măsură a aprecia asupra legalității drepturilor de natură salarială cuprinse în urma negocierilor purtate, în cadrul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituției publice, pârâtele nefiind în măsură a face aprecieri cu privire la nulitatea clauzelor contractuale, Legea nr. 130/1996 permițând purtarea de negocieri între angajator și organizațiile salariaților și pentru alte drepturi de natură socială decât cele pentru care în mod expres s-a stabilit aplicabilitatea la categoria de salariați reprezentanți de către sindicat.
In drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 94/1992, Legii nr. 500/2002, Legii nr. 273/2006, H.G. nr. 1155/2008, O.U.G. nr. 223/2008, Legii nr. 130/1996, Legii nr. 188/199, Legea nr. 53/2003.
Reclamanții, la termenul de judecată din data de 15.02.2010, și-au precizat acțiunea, solicitând și anularea încheierii nr. VI.25/04.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României precum și suspendarea, cu raportare la prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a executării actelor administrative contestate, până la soluționarea cauzei.
Reclamanții, la termenul de judecată din data de 15.03.2010, si-au reprecizat acțiunea, solicitând și anularea parțială a procesului verbal FN/26.10.2009 - pct. 2 emis de Camera de Conturi Constanța, anularea parțială a Deciziei nr.36/25.11.2009 - pct. 2 și anularea parțială a încheierii nr. VI.25/04.02.2010 - pct. 1 emisă de Curtea de Conturi a României precum și suspendarea, cu raportare la prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a executării actelor administrative contestate, până la soluționarea cauzei.
în fata Curții de Apel Constanța a fost formulată și depusă din partea Sindicatului din Administrația Publică Locală Constanța cerere de intervenție în interes alăturat reclamanților prin care s-a solicitat admiterea în principiu a cererii și anularea Deciziei nr. 36/27.11.2009 precum și suspendarea executării actului contestat.
Prin Sentința civilă nr. 106/CA/17.03.2010 Curtea de Apel Constanta a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscala la data de 05.05.2010 sub nr. 112/36/2010.
Tribunalul Constanța, la termenul de judecată din data de 08.06.2010, cu raportare la prevederile art. 52 C.proc.civ., a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de Sindicatul din Administrația Publică Locala Constanța.
La termenul de judecată din data de 01.07.2010, tribunalul a respins ca nefondată solicitarea precizată formulată de către reclamanți, privind suspendarea executării actelor administrative contestate.
Prin Sentința civilă nr. 1333/26.10.2010, Tribunalul Constanța a respins acțiunea precizată promovată de reclamanți și cererea de intervenție în interesul alăturat reclamanților promovată de Sindicatul Tomis al Lucrătorilor din Administrația Publica Locală.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, reclamantul Consiliul Județean Constanța a fost supus unui audit financiar efectuat de către Camera de Conturi Constanța, asupra contului de execuție pe anul 2008, control în urma căruia a fost emisă Decizia nr. 36/25.11.2009 în cuprinsul căreia, la pct. 2, s-a constatat că la nivelul Consiliului Județean Constanța au fost acordate în anul 2008, o serie de sporuri și drepturi salariale, respectiv: sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de baza; sporul de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază; indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza; spor de reprezentare pentru acoperirea și a unei părți și cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de baza; prima de vacanță pentru personalul contractual; alocație de sărbători; transport la și de la locul de muncă; norma de hrană.
In referire la cele constatate s-a apreciat caracterul nelegal al acestor sporuri, fiind dispusă în sarcina ordonatorului principal de credite măsura stabilirii întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia.
A mai reținut că împotriva acestei decizii a fost formulată contestație, respinsă prin încheierea nr. VI.25/04.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României.
S-a reținut, că pentru anul 2008 salarizarea personalului bugetar s-a efectuat în baza O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, acest act normativ constituind sediul juridic al sporurilor și drepturilor salariale de care poate beneficia personalul bugetar, aflat în legătura directă și cu O.G. nr. 6/2007.
1. în ce privește sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază acordat personalului de la nivelul Consiliului Județean Constanța, în raport de dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 6/2007 care prevede că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% din salariul de bază beneficiază doar personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor și din analiza O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008 se constată că angajații Consiliului Județean Constanța nu se înscriu în categoria angajaților ce au dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea sporului de confidențialitate, deoarece pe de o parte consiliul județean nu intră în categoria aparatului de lucru al Guvernului iar pe de altă parte prin niciun act normativ specific nu s-a prevăzut acordarea acestui spor către angajații din primării.
Pentru aceste considerente s-a reținut că în mod nelegal angajații - funcționari publici și personalul contractual - Consiliului Județean Constanța au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanța, pentru anul 2008, de acordare unui spor de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază.
2. în ce privește sporul de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de baza acordat personalului de la nivelul Consiliului Județean Constanța, din analizarea prevederilor O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008 s-a reținut că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente pentru care angajații Consiliului Județean Constanța nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de acordarea acestui spor, astfel că în mod nelegal angajații - funcționari public și personal contractual - Consiliului Județean Constanța au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanța, pentru anul 2008, de acordare unui spor de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază.
3. în ce privește indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază acordată personalului de la nivelul Consiliului Județean Constanța, potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 138/1999, de indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, beneficiază funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că angajații Consiliului Județean Constanța nu se înscriu în categoria persoanelor ce au dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea sporului/indemnizației de dispozitiv, deoarece pe de o parte nu există o prestație specifică acestui spor iar pe de altă parte consiliul județean nu intră în categoria entităților al căror personal beneficiază de acest spor/indemnizație și nici nu cuprinde în componenta sa structuri ce au aparținut Ministerului de Interne, astfel că în mod nelegal angajații - funcționari publici și personal contractual - Consiliul Județean Constanța au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanța, pentru anul 2008, de acordare unei indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.
4. în ce privește sporul de reprezentare pentru acoperirea și a unei părți și cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de baza acordat personalului de la nivelul Consiliului Județean Constanța, din analizarea prevederilor O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008 tribunalul a reținut că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente pentru care angajații Consiliului Județean Constanța nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de acordarea acestui spor, astfel încât în mod nelegal angajații - funcționari public și personal contractual - Consiliului Județean Constanța au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanța, pentru anul 2008, de acordare unui spor de reprezentare pentru acoperirea și a unei părți și cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază.
5. în ce privește prima de concediu acordată personalului contractual de la nivelul Consiliului Județean Constanța, din analizarea prevederilor O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008 s-a apreciat că un asemenea drept salarial - prima de concediu pentru personalul contractual, nu este prevăzut de actele normative, putând fi acordată doar funcționarilor publici.
Având în vedere dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. c) C.muncii, conform cărora angajatorii au obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege și din contractul de muncă aplicabil, prima instanță a constatat că angajații contractuali din cadrul Consiliului Județean Constanța nu se înscriu în categoria persoanelor ce au dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea indemnizației de concediu (prima de vacanță), deoarece aceștia nu au calitatea de funcționari publici, instituita primei de vacanta fiind specifică doar funcționarilor publici, considerente pentru care s-a reținut că în mod nelegal angajații - personal contractual - Consiliului Județean Constanța au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanța, pentru anul 2008, de acordare primei de vacanță.
6. în ce privește decontarea transportului la și de la locul de muncă acordat personalului de la nivelul Consiliului Județean Constanța, din analizarea prevederilor O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008, s-a constatat că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente pentru care angajații Consiliului Județean Constanța nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, astfel că, în mod nelegal, angajații - funcționari publici și personal contractual - Consiliului Județean Constanța au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanța, pentru anul 2008, de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă.
7. în ce privește norma de hrană acordată personalului de la nivelul Consiliului Județean Constanța, în cuantum de 12 lei/zilnic, din analizarea prevederilor O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008, s-a constatat că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, fapt pentru care angajații Consiliului Județean Constanța nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de acordarea acestui drept salarial.
Sub aspect normativ, acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator, legiuitorul prevăzând că se pot acorda tichetele de masa, iar nu că se vor acorda - sintagmă ce ar fi conferit un caracter obligatoriu. Pe baza criteriilor definite de Legea nr. 142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă. Aceste clauze din contractele colective de muncă trebuie să prevadă atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție pentru stabilirea salariaților care primesc astfel de tichete.
Analizând însă dreptul salarial acordat angajaților din cadrul Consiliului Județean Constanța - normă de hrană intr-un cuantum lunar de 12 lei/zi, s-a constatat ca această facilitate salariala nu este identica cu alocația individuală de hrană prevăzută de Legea nr. 142/1998, deoarece nu este materializată prin tichetele de masa instituite de actul normativ.
Pentru aceste considerente, în mod nelegal angajații - funcționari publici și personal contractual - Consiliului Județean Constanța au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanța, pentru anul 2008, de acordare a normei de hrană în cuantum de 12 lei/zi.
Din economia textelor art. 12 din Legea nr. 130/1996 și art. 25 din H.G. nr. 833/2007 s-a constatat că pârâtele în mod legal au apreciat că ordonatorul principal de credite a efectuat plăți de natură salarială în afara cadrului legal instituit prin O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008, ce constituie legislația de strictă aplicare pentru anului 2008 în ce privește salarizarea personalului bugetar.
Este real ca în raport cu prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1966 ca la nivelul instituțiilor bugetare se pot purta negocieri pentru încheierea contractelor colective de munca, însă în ce privește drepturile salariale, aceste negocieri neputând excede legislației salariale existente în materie.
Din acest punct de vedere, tribunalul a reținut că pârâtele în mod temeinic au constatat că la nivelul Consiliului Județean Constanța s-au efectuat pentru anul 2008 plăți salariale în afara cadrului legal, clauzele contractului colectiv de muncă invocat de către reclamanți neputând produce efecte decât între părțile semnatare, Curtea de conturi, ca organ de control, urmărind modul de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității, în raport cu legislația în materie și nu în raport cu actele juridice încheiate între angajator și salariații reprezentați prin sindicat.
Tribunalul a reținut și dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, ce prevăd în mod imperativ că: „Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială”.
Pe de alta parte, în condițiile în care clauzele de natură salarială din cadrul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Județean Constanța nu au fost anulate, aceste urmează a produce efecte juridice între părțile semnatare, însă în raport cu exercițiul bugetar, nu pot constitui „baza legală” în sensul definit de Legea nr. 273/2006.
De altfel, îndeplinirea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 36/2009 - pct. 2 reprezintă o obligație legală ce revine ordonatorului principal de credite - Președintele Consiliului Județean Constanța - al entității audiate iar neconformarea angajează răspunderea, în condițiile art. 62 lit. b) din Legea nr. 94/1992, acesta fiind chemat a răspunde pentru prejudiciul cauzat instituției publice, prin plățile efectuate în afara cadrului legal.
în raport cu cele analizate, s-a constatat că în mod nelegal la nivelul Consiliului Județean Constanța s-au efectuat, pentru anul 2008, plăți nelegale aferente acordării sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de baza, sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază, indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza, sporului de reprezentare pentru acoperirea și a unei părți și cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază, primei de vacanță pentru personalul contractual, alocației de sărbători, decontărilor cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă și a normei de hrană, considerente pentru care instanța a constatat că pârâtele în mod temeinic au reținut caracterul nelegal al acordării acestor sporuri și a drepturi salariale speciale.
Pentru aceste considerente, cu raportare la prevederile art. 1, art. 2 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul a constatat că acțiunea precizată promovată de reclamanți este nefondată.
în raport de această soluție, a dispus și respingerea cererii de intervenție în interesul alăturat reclamanților promovata de Sindicatul Lucrătorilor din Administrația Publică Locală Constanța.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Președintele Consiliului Județean Constanța, Consiliul Județean Constanța precum și intervenientul în interes alăturat reclamanților - Sindicatul din Administrația Publică Locală Constanța care au criticat-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
a. Toate sumele reținute de Curtea de Conturi ca fiind nelegal plătite au fost acordate în anul 2008 în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța, act normativ ce a fost supus controlului legalității întrucât a fost contestat de Prefectul Județului Constanța în cadrul tutelei administrative, în acest sens pronunțându-se și Tribunalul Constanța în dosarul nr. 20/CA/2006, respingând acțiunea ca inadmisibilă în raport de natura actului juridic supus controlului;
b. Actul administrativ supus cenzurii contenciosului administrativ, respectiv hotărârea prin care s-a aprobat contractul colectiv de muncă, a fost adoptat conform atribuțiilor și a competenței reglementate prin Legea nr. 215/2001, autoritatea locală luând act de convenția părților (angajator și reprezentantul salariaților), întemeiată pe dispozițiile salariale ce vizează raporturile de serviciu și de muncă (Legea nr. 130/1996, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 53/2003).
c. Acordul/CCM la nivel de unitate are un caracter perfect legal, reprezentând actul de voința al părților, care nu încalcă prevederile legale în materie, cum greșit se susține în decizia contestata;
d. Prin Contractul colectiv de muncă s-au negociat clauze referitoare la drepturi ce pot fi acordate potrivit reglementarilor legale în vigoare, în contextul în care nu există nicio normă juridică care să interzică în mod expres vreunul dintre drepturile acordate de Consiliul Județean Constanța, existând cel mult norme supletive care permit părților să aprecieze asupra oportunității acordării unor drepturi salariale, relevante fiind în acest sens inclusiv susținerile instanței de fond la analizarea situației legale a acordării normei de hrană, în contextul în care chiar dispozițiile legale invocate au caracter supletiv, având mai puțină importantă denumirea acesteia, respectiv normă de hrană ci nu alocație individuală de hrană, scopul măsurii fiind același; în plus, conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996 executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, în cauză nefiind incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau încetare a efectelor contractului colectiv de muncă, iar anularea acestuia nu a fost solicitată nici pe cale de acțiune, nici pe cale de excepție, astfel că paradoxal acțiunile salariaților întemeiate în fapt și în drept pe prevederile contractului colectiv de muncă sunt admise, în timp ce Curtea de Conturi impută recuperarea sumelor respective;
e. Este obligatorie pentru părți respectarea contractului colectiv de muncă, nefiind incidente nici dispozițiile art. 24 din Legea nr. 130/1996: Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate; nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.
f. Nu au fost încălcate prevederile art. 8 și art. 12 din Legea nr. 130/1996 întrucât prin acest document nu s-au stabilit alte valori ale drepturilor salariale deja reglementate prin lege.
Astfel, prin CCM nivelul legal al salariilor de bază ale funcționarilor publici și ale personalului contractual nu au fost negociate, acestea fiind la nivelul reglementarilor legale în vigoare, respectiv la nivelul reglementat prin O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008 pentru anul 2008.
g. Salariile nu au fost negociate prin Contractul colectiv de muncă.
h. Potrivit dispozițiilor art. 236 C.muncii , contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
i. Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996: Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
j. Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezulta că prin contractele colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite sau interzise în mod expres prin dispoziții legale imperative.
k. în acest context, în care prevederile legale specifice salarizării sectorului bugetar instituie numai o serie de drepturi cu caracter minimal, fără a consacra interdicții exprese privind instituirea unor drepturi sau întinderea acestora, rezultă că stabilirea și acordarea unor drepturi bănești speciale s-a făcut în conformitate cu principiul liberei negocieri, ca o expresie a principiilor stipulate de Convenția OIM nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, prin care părțile stabilesc liber condițiile de muncă și de angajare, astfel că interpretarea instanței de fond constituie o restrângere a acestor drepturi acordate salariaților, dar și angajatorului.
l. Sporurile aferente salariilor de bază au fost negociate în temeiul art. 72 coroborat cu art. 117 din Legea privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 20 și urm. și art. 39 și urm. din Legea nr. 53/2003 privind C.muncii.
m. Au fost respectate prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 130/1996 întrucât toate drepturile și sporurile negociate se încadrează în limitele și condițiile prevăzute de statutul funcționarilor publici și ale codului muncii.
n. S-au respectat și prevederile art. 25 din H.G. nr. 833/2007 întrucât toate drepturile negociate se încadrează, din punct de vedere al reglementarii și posibilității de acordare, în conținutul legii Statutului funcționarilor publici și ale Codului muncii.
o. Prevederile art. 3 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anul 2007-2010 au fost respectate întrucât salariile de bază nu au fost negociate, iar pentru celelalte sporuri legislația în materie, respectiv Statutul funcționarilor publici și C.muncii, prevede posibilitatea acordării lor. Limitele acestora nu au fost stabilite cu încălcarea prevederilor legale în vigoare. Prevederile Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 este subsecvent Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul Municipiului Mangalia și se aplică în ipoteza în care nu exista contract colectiv de muncă la nivel de instituție publică. Are prioritate Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul unității potrivit Legii nr. 168/1999 modificată și completată.
p. Interpretând prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1996 per a contrario, rezulta că pot face obiectul negocierilor sindicale, în condițiile legii, și alte drepturi a căror acordare sau cuantum nu s-a stabilit expres prin alte dispoziții legale aplicabile categoriei de salariați înscriși în sindicat.
q. De aceea, nu se poate susține că acordarea lor, în urma negocierilor și plata acestora, este nelegală, atâta vreme cât chiar legiuitorul a acordat posibilitatea de a forma obiectul unor negocieri sau încheierea unor acorduri colective de muncă prin contracte colective de muncă încheiate la instituțiile bugetare, a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordării sau cuantumului, în mod expres, de vreo altă prevedere legală aplicabilă categoriei de salariați din instituția publică.
r. Acordarea acestor drepturi a fost reglementată și din punctul de vedere al sursei de plată prin cuprinderea în capitolele bugetare ale bugetului județean pentru anul 2008.
s. Drepturile negociate și înscrise în Contractul colectiv de muncă aprobat prin HCJC nr. 281/2007 modificat prin HCJC nr. 43/2008 nu exced reglementarilor legale în vigoare întrucât nu sunt interzise de acestea, iar acordarea acestora s-a făcut cu respectarea și aplicarea întocmai a legii.
t. Instanța de fond si-a întemeiat convingerea pornind de la o premisă greșită, și anume faptul că dispozițiile O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 20/2008, referitoare la drepturile salariale ale funcționarilor publici și personalului contractual, ar prevede în mod expres și limitativ drepturile salariale de care pot beneficia atât funcționarii publici, cât și membrii personalului contractual, deși niciuna dintre aceste reglementari nu consacră interdicția ca părțile sa poată stabili și alte drepturi bănești, sau ca enumerarea drepturilor este limitativă, fiind aplicabil argumentul de interpretare logică - exceptio est strictissimae interpretationis.
Recursul declarat de B.B.,, B.V., C.G., D.E., D.D.E., L.M., R.I., S.A.M., S.S., T.G., T.E.
Recurenții persoane fizice - membrii de sindicat, salariați ai Consiliului Județean Constanța - au declarat recurs împotriva aceleiași hotărâri, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie.
Precizează că sunt membrii ai Sindicatului Lucrătorilor din Administrația Publica Locală Constanța, intervenient în interes alăturat reclamanților la instanța de fond, și în această calitate au înțeles că atace sentința instanței de fond.
în ceea ce privește recursul declarat de B.B., B.V., C.G., D.E., D.D.E., L.M., R.I., S.A.M., S.S., T.G., T.E., Curtea a invocat excepția inadmisibilității acestuia motivat de faptul că, nu au avut calitatea de părți în proces în fața instanței de fond, hotărârea nefiind pronunțată și în contradictoriu cu aceste persoane.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia ca regulă, părțile solicită în condițiile și pentru motivele limitativ determinate de lege desființarea unei hotărâri judecătorești.
C.proc.civ. conține prevederi sumare cu privire la subiectele recursului, fiind însă întrutotul aplicabile dispozițiile și regulile de drept comun privitoare la exercitarea acțiunii civile, cu unele particularități.
Hotărârea judecătorească produce efecte numai în privința persoanelor care au luat parte la judecată , față de terți aceasta fiind un res inter alios iudicata deoarece nu le poate dăuna căci nu le este opozabilă .
Pornind de la această constatare se impune afirmarea principiului potrivit căruia subiecte ale recursului pot deveni numai părțile din proces. Cu toate acestea , în anumite condiții calea de atac poate fi exercitată și de alte persoane care pot justifica un interes, respectiv terții introduși în proces din inițiativa uneia dintre părți sau cei care au intervenit în proces din proprie inițiativă.
în această privință o situație particulară o are intervenientul în interesul uneia dintre părți , recursul său fiind condiționat de exercitarea căii de atac și de către partea în favoarea căreia s-a formulat cererea de intervenție , astfel cum dispune în mod expres art. 56 C.proc.civ.
în speță, cererea de chemare în judecată a fost formulată de Consiliul Județean Constanța și Președintele Consiliului Județean Constanța, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Constanța și Curtea de Conturi a României.
In cauză, a fost formulată o cerere de intervenție în interesul reclamanților de către Sindicatului din Administrația Publică Locală Constanța, care a formulat la rândul său recurs.
Pe cale de consecință , neavând calitatea de părți în proces persoanele fizice, chiar dacă au calitatea de membrii de sindicat, nu poate avea calitatea de recurenți motiv pentru care în temeiul art. 312 C.proc.civ. recursul său urmează a fi respins ca inadmisibil.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii de către reclamanți și intervenientul accesoriu, și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 dar și potrivit dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ. Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o pare și salariați, reprezentați prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
Potrivit art. 12 alin. (1) din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile ale căror acordare și cuantum cuprinse și în art. 3 alin. (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010.
Curtea reține că Legea nr. 188/1999 permite încheierea de acorduri colective între instituțiile publice și sindicatele reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale (art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999).
La baza acordării drepturilor salariale apreciate ca nelegale de către organul de auditare au stat Contractul - Acordul colectiv de muncă al angajaților din cadrul de specialitate al consiliului Județean Constanța aprobat prin HCJ nr. 281/2007, HCJ nr. 43/2008 privind aprobarea actului adițional la contractul aprobat prin HCJ nr. 281/2007 și înregistrat la DMPS Constanța sub nr. 3259/07.02.2008, HCJ nr. 149/2008.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art. 24 alin. (1)), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Nulitatea clauzelor contractuale stipulate în acordurile și contractele colective de muncă se constată de instanța de judecată competentă, la cererea părții interesate, ori câtă vreme actele juridice bilaterale nu au fost declarate nelegale potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 pârâta nu este îndrituită să facă abstracție de ele și să susțină cu temei că acordarea de către reclamanți în anul 2008 personalului propriu a drepturilor menționate la pct. 2 din Decizia nr. 36/25.11.2009 a fost făcută cu nesocotirea dispozițiilor legale în vigoare care reglementau salarizarea acestor categorii de personal.
Interpretând, per a contrario, dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Folosind același principiu în interpretarea prevederilor art. 3 alin. (3) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
în acest sens, sunt și prevederile art. 238 alin. (3) C.muncii care se completează cu Legea nr. 188/1999 ce statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Prin semnarea acordului/contractului colectiv de munca de către ambele părți au fost însușite și prevederile prin care s-au prevăzut acordarea acestor drepturi, ca urmare fiind achitate persoanelor îndreptățite conform art. 969 C.civ.
în aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, a intervenit principiul liberei negocieri.
In acest sens a fost încheiata Convenția OIM nr. 131/1970 și reglementat art. 238 alin. (3) C.muncii care permite ca prin contractele colective de munca sa se prevadă drepturi cu un caracter superior celor prevăzute de normele legale.
Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor O.I.M.
în acest context, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât el a fost înregistrat, devenind opozabil și în același timp obligatoriu pentru părțile contractante, potrivit art. 243 C.muncii și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției O.I.M. nr. 131/1970, fiind reglementată expres atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Nu trebuie omise, în acest context nici dispozițiile Convenției O.I.M nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art. 1), iar negocierea poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajări și /sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Invocarea de către tribunal a Deciziei nr. 36/2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii prin care au fost interpretate prevederilor art. 13 din Legii nr. 138/1999 nu poate fi reținută de Curte câtă vreme instanțele au de examinat legalitatea unor operațiuni de plată din anul 2008.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, după caz.
Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite.
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii, iar potrivit art. 14, alin. (3) din același act normativ nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală.”
în speță, reclamantul Președintele Consiliului Județean Constanța a făcut dovada că a efectuat cheltuielile privind drepturile salariale către personalul bugetar în baza contractului colectiv de munca, înregistrat la autoritatea publica competentă, act juridic care prin necontestarea sa a dobândit putere de lege pentru părțile contractante și a căror respectare in condițiile nedeclarării nulității acestora este garantată de art. 41 alin. (5) din Constituția României.
Curtea constată că actele administrative emise de către autoritatea publica pârâtă prin care aceasta a stabilit că la nivelul Consiliului Județean Constanța s-au efectuat, pentru anul 2008, plăți nelegale aferente acordării sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de baza, sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază, indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza, sporului de reprezentare pentru acoperirea și a unei părți și cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază, primei de vacanță pentru personalul contractual, alocației de sărbători, decontărilor cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă și a normei de hrană, nu au corespondență în probele administrate de părți motiv pentru care hotărârea tribunalului este nelegală.
Și aceasta pentru că actele bilaterale prin care au fost stabilite drepturile salariale și sporurile acordate funcționarilor publici și personalului contractual din Consiliul Județean Constanța au fost cenzurate în mod nelegal de către Curtea de Conturi prin Decizia nr. 36/2009, măsurile de la pct. 2 fiind dispuse cu încălcarea principiului pacta sunt servanda și principiul liberei negocieri a contractului colectiv de muncă între partenerii sociali, fiind nesocotite dispozițiile Legii. nr. 130/1996, ale C.muncii și ale Legii nr. 188/1999.
Reținând considerentele expuse mai sus Curtea, în temeiul art. 312 C.proc.civ., va admite recursurile declarate de reclamanți și intervenientul accesoriu urmând a modifica în parte hotărârea recurată în sensul admiterii în parte a cererii principale și cererii de intervenție accesorie.
Pe cale de consecință se va dispune anularea încheierii nr. VI-25/04.02.2010 a Curții de Conturi în sensul admiterii contestației formulată de Consiliul Județean Constanța și anularea în parte a Deciziei nr. 36/25.11.2009 a Camerei de Conturi a Județului Constanța în ceea ce privește măsurile de la punctul 2 de stabilire și recuperare a prejudiciului pentru sporurile și drepturile acordate în anul 2008 personalului propriu în baza contractului/acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Județean Constanța.
Vor fi menținute dispozițiile din hotărârea recurată referitoare la respingerea cererilor privind anularea procesului verbal FN din 26.10.2009 și suspendarea executării Deciziei nr. 36/25.11.2009. Și aceasta pentru că procesul verbal FN din 26.10.2009 reprezintă o operațiune materială, iar nu un act administrativ ce poate fi anulat.
Cum actele administrative contestate au fost apreciate ca nelegale, văzând dispozițiile art. 274 C.proc.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, cum intervenientul a făcut dovada lor, acestea fiind reale, necesare și rezonabile, este îndreptățit a obține restituirea.
| ← T.V.A. Deductibilitate. Facturi emise de societăţi... | Contestaţie în anulare. Condiţii de admisibilitate → |
|---|
