Contestaţie în anulare. Condiţii de admisibilitate
Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 317 C.proc.civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii. În speţă, nu se poate susţine că, procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat recursul nu a fost legal îndeplinită. Nu numai că partea a avut cunoştinţă de proces, dar a şi fost reprezentată prin avocat, care a depus întâmpinare. Curtea consideră că problema ridicată în contestaţia în anulare reprezintă o problemă de reprezentare a părţii şi nu de citare. Ori, contestatoarea nu se poate apăra invocând propria turpitudine, atâta timp cât administratorul social cunoştea situaţia societăţii şi cu toate acestea a înţeles să reprezinte societatea în recurs, angajând avocat în acest sens. Faţă de cele arătate, instanţa constată că în cauză contestatoarea a fost legal citată la judecarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. De asemenea, art. 318 C.proc.civ. prevede că „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” Din modul de redactare a textului rezultă că o contestaţie în anulare specială pe motivul nepronunţării asupra motivelor de casare sau modificare poate fi urmată doar de către cel care face recurs. Doar o astfel de parte ar avea interes să invoce nepronunţarea asupra unor motive de recurs şi doar în situaţia în care recursul a fost respins sau admis în parte. Se constată însă că, deşi invocă dispoziţiile art. 318 C.proc.civ., contestatoarea nu susţine în fapt nepronunţarea pe anumite motive de recurs, ci afirmă că instanţa de recurs nu şi-a exercitat rolul activ prevăzut de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C.proc.civ., situaţie ce nu se circumscrie motivelor de contestaţie în anulare arătate.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 69 din 26 ianuarie 2011
Prin cererea înregistrată sub nr. 987/36/20.08.2010 la Curtea de Apel Constanța, M.V. - fost administrator al SC O. SRL - a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 418/23.06.2010 a Curții de Apel Constanța, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 318 C.proc.civ.
în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că potrivit certificatului constatator depus la dosar, SC O. SRL figurează ca „societate în lichidare”. Această situație era cunoscută de DGFP Tulcea care trebuia să aducă la cunoștința instanței acest aspect pentru a se urma procedura prevăzută de Legea insolvenței nr. 85/2006.
în cauză, calitatea de intimat o putea avea numai lichidatorul SC O. SRL deoarece, din momentul dizolvării, administratorului societății îi este interzis prin lege să facă orice acte de administrare sau de dispoziție, reprezentarea în proces fiind asigurată numai de lichidator, singurul care putea angaja avocat și nu asociatul.
Prin faxul înaintat la Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2916/88/2008 cu termen de judecată la data de 28.10.2009 s-a făcut cunoscut instanței că societatea se află în faliment, nu realizează venituri, iar fostul administrator nu mai avea banii necesari pentru plata onorariului de expertiză, precum și faptul că trebuia introdus în cauză lichidatorul judiciar al societății contestatoare, cerere în privința căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
Din această perspectivă, instanța de recurs nu era limitată doar la cenzurarea motivelor de recurs făcute de DGFP Tulcea, ci trebuia să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul adus la cunoștință Tribunalului Tulcea prin faxul menționat.
Potrivit dispozițiilor art. 318 C.proc.civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație… când instanța respinge recursul … a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare” ori instanța de recurs nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (5) C.proc.civ.
Solicită să se aibă în vedere faptul că nu a intrat în posesia hotărârii pronunțate de instanța de recurs urmând ca în termen legal să completeze motivele contestației în anulare.
în dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a depus la dosar certificat constatator emis de ORC Tulcea, relații de pe portalul Ecris de la Tribunalul Tulcea.
în ședința publică din 24.11.2010, apărătorul ales al contestatoarei, av. C.N. a depus la dosar motivele contestației în anulare și dovada comunicării acestora către intimați.
în aceeași ședință instanța a pus în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar mandat din partea lichidatorului cu privire la exercitarea contestației în anulare, acordând în acest sens termen de judecată la data de 19.01.2011.
în ședința din 19.01.2011 apărătorul contestatoarei a depus la dosar sentința de deschidere a procedurii pronunțată de Tribunalul Tulcea și împuternicirea avocațială nr. 69/16.12.2010 semnată de CII F.M.S. A precizat că are calitate de contestatore SC O. SRL.
în termenul de amânare a pronunțării apărătorul contestatoarei a depus la dosar cerere din partea CII F.M.S. în calitate de lichidator judiciar al SC O. SRL prin care a arătat că își însușește contestația în anulare formulată pentru societate de fostul administrator.
Prin motivele depuse la data de 24.11.2010 contestatoarea a arătat că în situația în care pricina ar fi fost soluționată cu respectarea procedurii de chemare în judecată a reprezentantului real al SC O. SRL, respectiv prin lichidator CII F.M.S. , aceasta ar fi avut posibilitatea să depună concluzii pe fond, să asigure efectiv dreptul la apărare al societății, argumentând în favoarea acesteia faptul că problema de drept ridicată din oficiu de instanță în privința corectei interpretări a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 trebuia pusă în dezbaterea contradictorie a părților, că motivarea instanței cu privire la aplicabilitatea acestui text este străină de natura cauzei, ceea ce echivalează cu o nemotivare, respectiv cu o necercetare a fondului cauzei.
Astfel, prevederile acestui text de lege sunt aplicabile în exclusivitate ipotezei în care contribuabilul persoană juridică este înregistrat ca plătitor TVA și nu altor ipoteze. A face aplicarea prevederilor acestui text și la ipoteza în care contribuabilul nu a fost niciodată plătitor de TVA, sub motiv că de la acest text există o excepție, dar fără a fi arătată prin ce text de lege este reglementată, excepție bazată pe o adăugire la lege, pe o creație normativă a completului de judecată.
Pentru anul 2001 plafonul a fost sub 1,5 miliarde lei, iar societatea nu a fost înscrisă ca plătitor de TVA și faptul că nu era plătitor de TVA a fost recunoscut în scris de către DGFP Tulcea. Dacă această instituție i-ar fi comunicat că societatea este plătitoare de TVA, evident că s-ar fi conformat și că într-o astfel de situație ar fi fost necesar să facă cerere de scoatere din evidență.
Contribuabilul care nu a fost înscris ca plătitor TVA nu avea interes să facă cerere de scoatere din evidență, pentru că o astfel de cerere trebuia făcută numai de cel care era înscris ca plătitor de TVA.
Punctul de vedere al instanței nu se sprijină pe niciun text de lege și nici nu a ținut cont de faptul că DGFP Tulcea i-a comunicat că societatea nu este plătitoare de TVA, chiar și anterior apariției Legii nr. 345/2002.
Motivarea instanței că era necesară întocmirea unei cereri de scoatere din evidența TVA, chiar și în situația în care societatea nu a fost înscrisă ca plătitor de TVA, bazată pe o excepție creată jurisprudențial și nu de către legislativ, constituie o motivare străină de natura cauzei ceea ce echivalează în fapt cu o nemotivare, cu o necercetare a fondului cauzei.
Analizând decizia contestată sub aspectul motivelor de nulitate invocate, Curtea constată că cererea de contestație în anulare este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 317 C.proc.civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
- când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;”
în speță, contestatoarea susține că nu a fost legal citată la judecarea recursului, întrucât se afla în procedură de lichidare în temeiul Legii nr. 31/1990, situație în care trebuia să fie citată prin lichidator, aspect cunoscut de către recurentă dar neadus la cunoștința instanței de recurs.
Se constată că sesizarea instanței de recurs s-a făcut la data de 18.02.2010, prima citație fiind emisă la data de 12.03.2010 pentru societate prin administrator social M.V. , conform datelor existente în dosarul de fond.
Numirea lichidatorului pentru SC O. SRL s-a dispus prin Sentința civilă nr. 610/17.03.2010, intervenind ulterior sesizării instanței de recurs și emiterii citației, astfel că, în fața instanței de recurs, administratorul social M.V. a depus pentru termenul de judecată din 19.05.2010, o cerere de amânare pentru angajarea unui apărător.
De asemenea, intimata a depus întâmpinare la data de 14.06.2010, prin avocatul angajat, fără a aduce la cunoștința instanței de recurs împrejurarea că societatea nu mai poate fi reprezentată de către administratorul social întrucât, aflându-se în stare de dizolvare, a fost numit lichidator în temeiul Legii nr. 31/1990 pentru efectuarea operațiunilor de lichidare.
Față de cele arătate, nu se poate susține că, procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat recursul nu a fost legal îndeplinită. Nu numai că partea a avut cunoștință de proces, dar a și fost reprezentată prin avocat, care a depus întâmpinare.
Curtea consideră că problema ridicată în contestația în anulare reprezintă o problemă de reprezentare a părții și nu de citare. Ori, contestatoarea nu se poate apăra invocând propria turpitudine, atâta timp cât administratorul social cunoștea situația societății și cu toate acestea a înțeles să reprezinte societatea în recurs, angajând avocat în acest sens.
Față de cele arătate, instanța constată că în cauză contestatoarea a fost legal citată la judecarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
De asemenea, art. 318 C.proc.civ. prevede că „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Din modul de redactare a textului rezultă că o contestație în anulare specială pe motivul nepronunțării asupra motivelor de casare sau modificare poate fi urmată doar de către cel care face recurs. Doar o astfel de parte ar avea interes să invoce nepronunțarea asupra unor motive de recurs și doar în situația în care recursul a fost respins sau admis în parte.
în situația dată, contestatoarea SC O. SRL nu s-ar putea prevala de nepronunțarea instanței pe motivele de recurs întrucât aceste motive nu sunt invocate de societate ci de DGFP Tulcea, neputând în niciun caz să-i profite societății, astfel că interesul de a invoca o atare neregularitate aparține exclusiv recurentei.
Se constată însă că, deși invocă dispozițiile art. 318 C.proc.civ., contestatoarea nu susține în fapt nepronunțarea pe anumite motive de recurs, ci afirmă că instanța de recurs nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (5) C.proc.civ., situație ce nu se circumscrie motivelor de contestație în anulare arătate.
Pentru considerentele expuse, constatând că motivele invocate de contestatoare sunt nefondate, urmează a respinge contestația în anulare ca atare.
← Contestaţie împotriva actului administrativ fiscal emis de... | Contestaţie împotriva măsurilor dispuse prin emiterea actului... → |
---|