Recurs. anulare decizie pentru angajarea răspunderii solidare emisă de a.j.f.p.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1847 din data de 22.09.2017
Recurs. Anulare decizie pentru angajarea răspunderii solidare emisă de A.J.F.P.
- art. 27 alin. 2 lit. b) din O.G. nr. 92/2003
Prin decizia nr. 349 din 06.02.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), în temeiul art. 27 alin. 2 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului în limita sumei de 15.597 lei, pentru debitele înregistrate de debitorul SC (...) SRL, declarat insolvabil, în calitate de administrator al societății.
Criticile formulate de recurent împotriva sentinței atacate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.
Acesta susține că în mod greșit a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 27 alin.2 lit. b) din OG 92/2003, reținând că poate fi angajată răspunderea sa solidară, deși nu este îndeplinită condiția relei credințe.
Analizând aceste critici, instanța de recurs a constatat că nu sunt întemeiate.
Reclamantul a fost numit administrator al societății SC (...) SRL, începând cu data de 01.07.2005, pentru a achita toate obligațiile fiscale ale societății.
Conform prev. art. 27 alin. 2 lit. b) din OG 92/2003, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului.
Din interpretarea art. 27 alin. 2 lit. b) din OG nr. 92/2003, rezultă că pentru angajarea răspunderii administratorului în temeiul acestei dispoziții legale, se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: societatea să se afle în stare de insolvabilitate, administratorul să fi provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea activelor, iar această atitudine a administratorului să fie rezultatul relei credințe.
În speța de față, în perioada relevantă, societatea al cărei administrator este recurentul reclamant a declarat anual, prin bilanț contabil, imobilizări corporale în sumă de 56.716 lei, constând în echipamente tehnologice, aparate și instalații de măsură, mijloace de transport, mobilier, birotică și stocuri în sumă de 132.097 lei, aspect necontestat, deși acestea nu existau în materialitatea lor.
Reaua credință presupune o atitudine asumată de persoana în cauză, care conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale, săvârșește un act sau un fapt contrar legii sau al celorlalte norme de conviețuire socială.
A declara în calitate de administrator, în mod repetat, prin bilanț contabil, că din activul societății fac parte bunuri cu privire la care ulterior se susține că nu există, relevă o atitudine contrară bunei credințe. O atitudine bazată pe buna credință, impune ca în situația în care se cunoaște faptul că societatea deține active doar scriptic, nu și faptic, să se acționeze în sensul clarificării situației reale a activelor, prin întocmirea documentelor ce pot rectifica situația, care să conducă la reflectarea situației reale a activelor în contabilitate.
Or, faptul de a declara ca inexistente active care ani de-a rândul au fost menționate în bilanțul contabil, în mod firesc conduce la ideea că acestea au fost înstrăinate sau ascunse de administrator și reprezintă o atitudine din care rezultă reaua credință.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs a constatat că în mod corect a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 27 alin. 2 lit. b) din OG 92/2003, iar motivele da casare invocate de recurent sunt nefondate.
Decizia nr. 1847 din 22.09.2017
Prin Sentința nr. 2231/CA/29.11.2016, Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată pe reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) și Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), având ca obiect anulare act administrativ. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul (...), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea litigiului în fond și admiterea acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
În motivare, recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Menționează că prin acțiune a solicitat anularea Deciziei nr. 349/06.02.2015 privind angajarea răspunderii sale, în calitate de administrator, în solidar cu S.C. (...) S.R.L. și implicit, anularea Deciziei nr. 19/19.07.2015 privind soluționarea contestației formulată împotriva deciziei indicată mai sus.
Recurentul arată că a fost numit administrator al S.C. (...) S.R.L în data de 06.01.2005, până în 01.10.2006. Scopul numirii în funcția menționată, l-a vizat achitarea obligațiilor fiscale ale societății, între anii 1999 și 2005.
În data de 20.02.2015, i s-a comunicat Decizia nr. 349/06.02.2015 emisă de către DGRFP (...), prin AJFP (...), prin care se arată faptul că SC (...) SRL figurează în evidențele fiscale cu obligații restante la buget în cuantum de 15.597 lei, iar el, în calitate de administrator al acestei societăți, cu rea-credință a ascuns activele societății.
Împotriva Deciziei nr. 349/2015 a formulat în termen legal contestație în conformitate cu dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de Procedură Fiscală.
Menționează că în acțiunea formulată în primă instanță, a menționat că din anul 2005 S.C. (...) S.R.L. nu mai are bunuri în patrimoniu iar imobilul în care era stabilit sediul societății a fost vândut pentru a se plăti obligațiile către stat. De asemenea, societatea nu mai funcționa, nu mai avea angajați și nici producție la data numirii sale ca administrator.
Arată recurentul ca singurul activ corporal existent în firmă la data numirii sale ca administrator, a fost clădirea situată în (...) (sediul societății), imobil care a fost înstrăinat în 2007, cu scopul de a achita datoriile existente la bugetul de stat.
Chiar dacă în bilanțul anual au fost declarate bunuri aparținând societății, acestea existau doar scriptic, nu și faptic. Acest aspect este întărit și de nota de constatare întocmită de executorul fiscal în anul 2013 potrivit căreia nu au putut fi identificate bunuri.
Recurentul consideră că atât timp cât societatea nu mai deținea bunuri din anul 2005, excepție făcând clădirea din (...), care a fost vândută în 2007, nu se poate reține reaua sa credință și ca atare, nu se poate antrena răspunderea administratorului în solidar cu cea a firmei debitoare.
În ceea ce privește răspunderea administratorului, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3204/09.06.2009, a apreciat că pentru a fi antrenată răspunderea administratorului unei societăți comerciale, în temeiul dispozițiilor Codului de Procedură Fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile: provocarea insolvabilității societății debitoare prin înstrăinare sau ascundere, cu rea credință a unor bunuri ale societății.
În speța de față, nu se poate vorbi de înstrăinarea și nici de ascunderea cu rea-credință a bunurilor aparținând societății SC (...) SRL, deoarece, așa cum s-a menționat mai sus, firma nu mai deținea bunuri.
Răspunderea administratorului societății comerciale, nu poate fi atrasă prin simpla emitere a unei decizii în temeiul art. 27 Cod Procedură Fiscală, legea instituind posibilitatea angajării acestei răspunderi numai după administrarea dovezilor în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.
Tot Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 1587/27.03.2014, apreciază că pentru atragerea răspunderii administratorului în solidar cu firma, "organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile, imobile aflate în proprietatea acesteia, precum și reaua credință a persoanei obligate solidar";.
Precizează că nu s-a făcut dovada modalității prin care recurentul a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor și cu atât mai mult, nu s-a făcut dovada relei credințe.
În speță, recurentul arată că nu a fost de rea credință, deoarece nu a desfășurat niciuna din activitățile ilicite mai sus indicate, respectiv nu a provocat insolvabilitatea SC (...) SRL ascunzând sau înstrăinând activele societății. Precizează că nu activitatea sa a determinat neachitarea la scadentă a obligațiilor fiscale, ci dificultățile financiare cu care s-a confruntat societatea debitoare.
În drept, recurenta invocă art. 483 și urm. Cod Procedură Civilă, art. 20 din Legea 554/2004.
Intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) și Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...) nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 349 din 06.02.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), în temeiul art. 27 alin. 2 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului în limita sumei de 15.597 lei, pentru debitele înregistrate de debitorul SC (...) SRL, declarat insolvabil, în calitate de administrator al societății.
Criticile formulate de recurent împotriva sentinței atacate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.
Acesta susține că în mod greșit a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 27 alin.2 lit. b) din OG 92/2003, reținând că poate fi angajată răspunderea sa solidară, deși nu este îndeplinită condiția relei credințe.
Analizând aceste critici, instanța de recurs a constatat că nu sunt întemeiate.
Reclamantul a fost numit administrator al societății SC (...) SRL, începând cu data de 01.07.2005, pentru a achita toate obligațiile fiscale ale societății.
Conform prev. art. 27 alin. 2 lit. b) din OG 92/2003, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului.
Din interpretarea art. 27 alin. 2 lit. b) din OG nr. 92/2003, rezultă că pentru angajarea răspunderii administratorului în temeiul acestei dispoziții legale, se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: societatea să se afle în stare de insolvabilitate, administratorul să fi provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea activelor, iar această atitudine a administratorului să fie rezultatul relei credințe.
În speța de față, în perioada relevantă, societatea al cărei administrator este recurentul reclamant a declarat anual, prin bilanț contabil, imobilizări corporale în sumă de 56.716 lei, constând în echipamente tehnologice, aparate și instalații de măsură, mijloace de transport, mobilier, birotică și stocuri în sumă de 132.097 lei, aspect necontestat, deși acestea nu existau în materialitatea lor.
Reaua credință presupune o atitudine asumată de persoana în cauză, care conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale, săvârșește un act sau un fapt contrar legii sau al celorlalte norme de conviețuire socială.
A declara în calitate de administrator, în mod repetat, prin bilanț contabil, că din activul societății fac parte bunuri cu privire la care ulterior se susține că nu există, relevă o atitudine contrară bunei credințe. O atitudine bazată pe buna credință, impune ca în situația în care se cunoaște faptul că societatea deține active doar scriptic, nu și faptic, să se acționeze în sensul clarificării situației reale a activelor, prin întocmirea documentelor ce pot rectifica situația, care să conducă la reflectarea situației reale a activelor în contabilitate.
Or, faptul de a declara ca inexistente active care ani de-a rândul au fost menționate în bilanțul contabil, în mod firesc conduce la ideea că acestea au fost înstrăinate sau ascunse de administrator și reprezintă o atitudine din care rezultă reaua credință.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs a constatat că în mod corect a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 27 alin. 2 lit. b) din OG 92/2003, iar motivele da casare invocate de recurent sunt nefondate.
În consecință, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul (...), împotriva sentinței nr. 2231/CA/29.11.2016 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a menținut-o în totalitate, fără cheltuieli de judecata, nefiind formulată solicitare în acest sens.
| ← Plângere împotriva unei încheieri de respingere a unei cerere... | Recurs. anulare decizie de impunere emisă de a.j.f.p. → |
|---|
