ICCJ. Decizia nr. 466/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 466.
Dosar nr. 4467/2001
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. C. S.R.L. a solicitat prin acţiune obligarea pârâtei R.A.D.P. Alba la plata sumei de 67.133.560 lei debit neîncasat la un număr de 3 facturi şi la 53.283.580 lei penalităţi de întârziere cu motivarea că a prestat servicii pentru pârâtă şi că facturile emise pentru decontarea costului prestaţiilor nu au fost achitate.
Tribunalul Alba prin sentinţa nr. 586 din 20 iunie 2000 a admis primul capăt de cerere şi a obligat-o pe pârâtă la plata prestaţiilor. A motivat că pârâta prin întâmpinare nu a contestat suma de 67.133.560 lei şi nici nu a făcut dovada plăţii.
Capătul de cerere pentru plata penalităţilor a fost respins cu motivarea că între părţile în proces nu există convenţie care să conţină o clauză penală, iar reactualizarea sumei care a fost cerută de reclamantă nu poate fi admisă pentru acelaşi motiv şi anume lipsa clauzei pentru plata daunelor – interese stipulate pentru neexecutarea obligaţiei.
Apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei fondului a fost admis prin Decizia nr. 931/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia care a schimbat în parte sentinţa atacată şi a obligat-o pe pârâtă şi la plata sumei de 109.296.760 lei daune – interese. Prin aceeaşi decizie au fost majorate cheltuielile de judecată la 16.499.044 lei şi a fost menţinută partea din sentinţă care priveşte obligarea pârâtei la plata preţului de 67.133.580 lei.
Instanţa de apel a reţinut că o astfel de clauză care priveşte indexarea sumei datorată în raport de rata inflaţiei este subînţeleasă în raporturile comerciale câtă vreme inflaţia galopantă i-a produs creditorului un prejudiciu real.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta S.C. D.P.L. S.A. Alba – Iulia care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în argumentarea căruia a susţinut:
- raporturile juridice dintre părţile în proces s-au stabilit în conformitate cu contractul nr. 24/1996 care nu conţine clauză penală referitoare la plata penalităţilor de întârziere sau actualizarea conform unui indice de inflaţie;
- neplata la termen s-a datorat cercetărilor penale efectuate pentru fals şi uz de fals, printre cei învinuiţi fiind şi administratorul reclamantei;
- s-au utilizat în calculul ratei inflaţiei indici mai mari decât cei oficiali;
- pe perioada în discuţie cuprinsă între data scadenţei şi data plăţii, suma actualizată conform indicelui de inflaţie este de 46.478.537 lei în loc de 109.296.760 lei.
În sprijinul motivelor invocate a depus nota nr. 8062/2002 a D.S. privind indicii legali de inflaţie.
Intimata prin întâmpinare a invocat dispoziţiile art. 43 C. com. şi a susţinut că pentru datoriile ajunse la scadenţă este în drept să solicite rata inflaţiei indiferent de stipularea unei clauze în contract, că suma acordată cuprinde în realitate dobânda comercială.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Este adevărat astfel cum susţine recurenta că raporturile juridice s-au stabilit pe baza unui contract în care nu s-a stipulat clauza penală care să sancţioneze întârzierea în plată.
Din acest punct de vedere corect nu s-au acordat penalităţi de întârziere aşa cum s-au solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă.
Actualizarea sumei ce a constituit debit, poate fi cerută în materie comercială, clauza de prevedere pentru armonizare a intereselor patrimoniale ale părţilor fiind subînţeleasă.
Cu alte cuvinte creditorul, în condiţiile deprecierii monedei naţionale, dacă plata nu a fost făcută la scadenţă are dreptul să ceară plata actualizată care să reprezinte acoperirea integrală a sumelor stabilite prin acordul de voinţă întrucât devalorizarea monedei de plată nu poate să fie repercutată asupra creditorului.
Critica privind modul de determinare a sumei reactualizate este întemeiată în raport de înscrisul prezentat în recurs prin care D.G. a transmis indicii inflaţiei pentru perioada în litigiu pe care recurenta i-a avut în vedere în calculul din dosarul de recurs prin care reactualizarea sumei datorate reprezintă 46.476.537 lei.
Prin urmare, greşit instanţa de apel a acordat pe de o parte suma reactualizată cuprinsă în cele trei facturi dar şi aceleaşi sume actualizate interpretând eronat calculul din anexa 3 la raportul de expertiză.
Având în vedere că nu au fost formulate critici în legătură cu aspectele procedurale ce ţin de momentul solicitării actualizării sumei pretinse cu indicele de inflaţie şi că motivele invocate pentru depăşirea termenului scadent nu sunt de natură să justifice neachitarea facturilor, în conformitate cu art. 304 alin. (9) raportat la art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite iar Decizia va fi modificată în sensul obligării pârâtei la 46.478.537 lei actualizare debit iar conform art. 274 C. proc. civ. stabileşte cheltuielile de judecată la 7.461.660 lei în sarcina acesteia. Restul dispoziţiilor deciziei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. D.P.L. S.A. Alba – Iulia, împotriva deciziei nr. 931/A din 17 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 46.478.537 lei actualizare debit şi stabileşte cheltuieli de judecată în sumă de 7.461.660 lei, în sarcina acesteia.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 463/2001. Comercial → |
|---|
