ICCJ. Decizia nr. 4681/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4681
Dosar nr. 6325/2001
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 februarie 2000, reprezentanta C.A. Mangalia a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâta R.A. G. MANGALIA, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 12428 din 9 noiembrie 1999, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că, în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 12428 din 9 noiembrie 1999, pârâta R.A. G. MANGALIA a vândut, terţului S.C. M.I. SRL Mangalia imobilul situat în Mangalia deşi în legătură cu acest spaţiu, reclamanta promovase o acţiune cu nr. 2497 la Judecătoria Mangalia, prin care a solicitat instanţei să se pronunţe cine este proprietarului spaţiului, respectiv reclamanta sau pârâta.
Or, cum, reclamanta în calitate de deţinător al spaţiului, avea conservate oarecare drepturi asupra imobilului vândut şi cum în cauză nu se soluţionase prin hotărâre irevocabilă, acţiunea la care s-a făcut referire mai sus, rezultă că, actul respectiv contractul nr. 12428/1999, nu poate fi opus reclamantei, deoarece lipseşte obiectul contractului acesta aflându-se în posesia reclamantei şi în plus, în speţă au fost nesocotite şi prevederile Legii nr. 7/1996, referitoare la înscrierea imobilului în fişa cadastrală şi intabularea terenului pe numele noului proprietar.
Prin sentinţa nr. 676 din 20 martie 2000, Judecătoria Mangalia a admis excepţia materială a instanţei şi declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Apelul declarat de reclamanta C.A. Mangalia împotriva susmenţionatei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 256 din 11 mai 2000 a Tribunalului Constanţa.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul Constanţa, secţia comercială procedând la soluţionarea pricinii, prin sentinţa nr. 406/C din 27 februarie 2001, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reiterând în fundamentarea acestei soluţii că, reclamanta nu a făcut dovada, existenţei unei cauze de nulitate absolută a contractului nr. 12428/1999, care să lipsească actul juridic de efectele contrare normelor juridice incidente pentru încheierea sa valabilă.
De asemenea prima instanţă, a mai reţinut că lipsa obiectului material ce a făcut obiectul convenţiei atacate nu împiedică titularul dreptului de proprietate să-şi îndeplinească obligaţia de a transmite acest drept cumpărătorului.
Apelul declarat împotriva susmenţionatei sentinţe de reclamanta C.A. Mangalia, a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 622/Com din 2001, pronunţată de Curtea de apel Constanţa, secţia comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, a reţinut în esenţă, că deşi reclamanta a declarat în termen apel, totuşi aceasta nu a mai motivat această cale de atac, situaţie care atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora, neindicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, până cel târziu din prima zi de înfăţişare, atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a invoca apărări şi dovezi, altele decât cele invocate la prima instanţă.
Ţinând cont de cele arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., instanţa de apel, a mai reţinut, că, deşi tribunalul, a pus în discuţia reclamantei, lărgirea cadrului procedural, totuşi, aceasta nu a înţeles să se judece în contradictoriu şi cu cumpărătoarea spaţiului S.C. M.I. SRL, parte în contractul de vânzare – cumpărare a cărei constatare a nulităţii absolute s-a solicitat, astfel, că această situaţie, unită şi cu împrejurarea că, recurenta nu a administrat probe din care să rezulte existenţa unor cauze de nulitate absolută care să lipsească actul juridic (contractul de vânzare – cumpărare) de efectele avute în vedere la încheierea acestuia, duce la concluzia, că, bine instanţa fondului, a respins acţiunea ca nefondată, mai ales şi în contextul în care, reclamanta, nu a probat că se află în posesia imobilului care a făcut obiectul vânzării.
Dar, chiar dacă, pârâta, a reţinut în continuare instanţa de apel, nu se află în posesia bunului, care a făcut obiectul contractului, de vânzare – cumpărare în calitate de titulară a dreptului la proprietate asupra spaţiului, nu putea fi împiedicată să transmită acest drept unei terţe persoane aşa cum s-a întâmplat în speţă, astfel că, în raport de toate cele arătate, greşit reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract în care nu a fost parte.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta C.A. Mangalia invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 299 – 316 C. proc. civ., cu referire specifică la prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 din codul menţionat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta, susţine că, atâta timp cât pe rolul instanţelor, se afla la data pronunţării hotărârii atacate, o altă acţiune promovată de ea împotriva pârâtei, având ca obiect, stabilirea adevăratului proprietar al spaţiului, care a făcut obiectul vânzării, către o terţă persoană, Curtea de apel constată, nu putea să se pronunţe, în prezenta cauză, iar dacă a procedat astfel, a dat o hotărârea nelegală, deoarece, în aceste circumstanţe, contractul de vânzare – cumpărare aspaţiului este nul, şi ca atare apelul său trebuie admis şi nu respins, aşa cum s-a apreciat greşit prin soluţia recurată.
Mai arată recurenta, că aceste susţineri se bazează pe dispoziţiile Codului civil (art. 1295), care, prevăd că, orice act este lovit de nulitate dacă, o terţă persoană, are oarecare drepturi, asupra obiectului supus tranzacţiei.
Ca atare, şi ţinând sema de cele arătate, reclamanta, susţine în concluzie că, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului care a avut ca obiect stabilirea proprietarului, acesta nu putea fi vândut (art. 966 C. civ.) iar dacă totuşi în speţă s-a trecut peste aceste dispoziţii imperative, această situaţie, atrage, nulitatea contractului de vânzare – cumpărare, întrucât obligaţia a fost fondată pe o cauză falsă.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamanta nu a produs nici o probă, care să ateste, că ar fi solicitat pârâtei conform art. 3 pct. 3 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 505/1998, cumpărarea spaţiului în discuţie în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel, că, în acest context, bine instanţele au reţinut că, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor cauze care să atragă nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, încheiat cu privire la acelaşi spaţiu, între pârâta R.A. G. Mangalia în calitate de vânzătoare şi terţul S.C. M.I. SRL Mangalia încalitate de cumpărătoare.
În plus, se mai reţine, că, reclamanta, nu arată în cauză prin criticile formulate, în ce constau greşelile săvârşite de instanţa de apel (mai ales în condiţiile în care apelul nu a fost motivat) pentru a putea fi eventual încadrate în motivele de casare limitativ cuprinse în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., situaţie în care recursul declarat în cauză, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A. Mangalia împotriva deciziei nr. 622/COM din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 424/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 467/2001. Comercial → |
|---|
