ICCJ. Decizia nr. 485/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 485.
Dosar nr. 5051/2001
Şedinţa publică din 4 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. E. S.A. Bucureşti, sucursala de distribuţie Reşiţa, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. P. S.A. Reşiţa, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să-i plătească suma de 49.907.260 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea pricinii.
Prin sentinţa civilă nr. 1425 din 8 noiembrie 2000, Tribunalul Caraş Severin, secţia civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 24.953.626 lei cu titlu de despăgubiri şi suma de 3.254.718 lei cheltuieli de judecată aferente pretenţiilor admise.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta şi, prin Decizia civilă nr. 316/A din 29 martie 2001, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, le-a respins, ca neîntemeiate, respingând totodată şi cererea formulată în apel de către reclamantă, pentru dobânzi.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în mod justificat prima instanţă şi-a însuşit concluziile expertizei efectuate în cauză referitor la existenţa unei culpe comune a părţilor în producerea pagubei, neconsultându-se una pe cealaltă la pozarea cablurilor şi efectuarea săpăturilor în zonă, precum şi semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor, diminuând corespunzător suma despăgubirilor.
În ce priveşte cererea nouă formulată de reclamantă în apel referitor la plata dobânzilor, a reţinut că dobânzile pentru o atare creanţă de daune născută dintr-un delict supus legii comerciale curg de la data când hotărârea a rămas definitivă, dobândind autoritate de lucru judecat, deoarece numai de atunci creanţa devine lichidă şi exigibilă.
În contra deciziei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., şi solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri ca fiind nelegale şi netemeinice şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei şi obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată în apel şi în recurs.
Recurenta-pârâtă arată astfel, în esenţă, reiterând motive pe care le-a mai exprimat şi în apel, că greşit s-a reţinut culpa comună a părţilor, deoarece aceasta aparţine numai reclamantei, care a pozat un cablu de alimentare cu energie electrică în canalul termic aparţinând societăţii sale fără a avea avizul său, iar printre documentele existente la dosarul cauzei nu există nici un proces verbal de contravenţie, din care să rezulte că societatea sa ar fi executat lucrări de construcţie fără autorizaţie.
De asemenea, mai arată că în situaţia în care intimata-reclamantă ar fi pichetat pozarea cablurilor în momentul amplasării acestora în canalul său pozat cu o conductă de apă, prin plantarea deasupra lor a unor însemne prin care să înştiinţeze asupra existenţei cablurilor electrice, nu s-ar fi ajuns la această situaţie.
Totodată, susţine că dacă avaria s-ar fi produs încă de la începutul lucrărilor de săpături, în luna februarie 1999, deci după un an de la data la care i-a pus în vedere reclamantei să procedeze la scoaterea cablului de energie electrică, aceasta ar fi trebuit să ceară sistarea lucrărilor, întrucât, ca urmare a ruperii cablurilor electrice zona respectivă ar fi fost afectată, rămânând fără curent electric.
Recursul nu este fondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată următoarele:
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate, de către expertul tehnic B.G., cât şi un supliment de expertiză, care au concluzionat că distrugerile produse de către pârâtă la cablurile electrice de forţă din zona Cămine, Punct termic (PT) 33, din municipiul Reşiţa, ca urmare a lucrărilor de săpături pe care aceasta le-a efectuat în luna februarie 1999, deşi constatate doar la 21 mai 1999, sunt în mod indubitabil reale.
Raportul de expertiză a mai stabilit valoarea prejudiciului suferit de reclamantă, datorat refacerii şi remedierii celor 12 cabluri de forţă, proprietatea sa, ce au fost distruse de către pârâtă, aceasta fiind cea prevăzută în devizul de lucrări nr. 4/1999, la care adăugându-se şi T.V.A., a rezultat suma de 49.907.252 lei.
De asemenea, suplimentul la raportul de expertiză tehnică a avut în vedere şi observaţiile făcute de reclamantă la raportul de expertiză întocmit de expert, legate de aspectul considerat esenţial, ce nu a fost reţinut de expert iniţial şi care nu poate fi probat de pârâtă, şi anume faptul că pârâta a început şi a executat în întregime lucrarea fără autorizaţie de construcţie, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 50/1991, republicate şi fără avizele de săpătură de la utilizatorii gospodăriilor subterane (R., G.M., E.S.A.).
A avut în vedere şi că la data producerii avariei nu s-a întocmit un document tehnic din care să reiasă toate aspectele şi toate consecinţele tehnice şi economice, dar acestea au fost stabilite prin expertiză, concluzionându-se că, nici una din părţi nu a dovedit tot interesul şi toate diligenţele pentru prevenirea producerii pagubelor determinată de ruperea celor 12 cabluri.
Totodată, s-a mai concluzionat şi că ambele părţi au încălcat prevederile actelor normative aplicabile în materie, neconsultându-se una pe cealaltă, atât la pozarea cablurilor cât şi la efectuarea de săpături în zona vizată, împrejurare în care s-a apreciat că just este ca toate pagubele produse prin ruperea cablurilor să fie suportate egal de fiecare parte.
Astfel fiind se reţine că, în raport de probele administrate, cărora li s-a dat o justă interpretare, soluţia pronunţată în cauză este corectă atât sub aspectul despăgubirilor acordate, cât şi al respingerii cererii noi formulate de reclamantă în apel şi al acordării cheltuielilor de judecată la instanţa de fond şi cum în recurs pârâta nu a formulat nici un motiv întemeiat de desfiinţare sau modificare a deciziei pronunţate de curtea de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi temeinică şi se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. P. S.A. Reşiţa împotriva deciziei nr. 316 din 29 martie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 468/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 485/2001. Comercial → |
|---|
