ICCJ. Decizia nr. 500/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 500.
Dosar nr. 7580/2001
Şedinţa publică din 11 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8512 din 19 decembrie 2000 Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea principală ca nefondată, formulată de reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. S.A. Bucureşti, a luat act că se renunţă la judecarea cererii reconvenţionale, conform art. 246 C. proc. civ.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, în fond după casare a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2926/1996 între părţi s-a stabilit vânzarea unei cote indivize de 43,31% deţinută de reclamantă pentru bl. G2B, tronsoane 2 şi 3 în Bucureşti.
Preţul vânzării s-a stabilit de comun acord la 1.725.279.917 lei fără alte adăugiri. Din actele depuse de reclamantă a rezultat că aceasta nu şi-a respectat obligaţia asumată prin contract, respectiv de a pune la dispoziţia pârâtei spaţiile aflate la parterul şi mezaninul blocului, care face obiectul contractului şi prin urmare pârâta nu a plătit preţul convenit de părţi, în raport de acest considerent.
Cu privire la penalităţi, tribunalul a reţinut că cererea reclamantei fiind respinsă, pe cale de consecinţă, pârâta nu datorează nici penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia V comercială, prin Decizia nr. 1068 din 25 iunie 2001 a respins ca nefondat apelul Municipiului Bucureşti.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut cu altă argumentare respingerea acţiunii reclamantei, faţă de motivarea instanţei de fond.
Astfel, s-a reţinut că nota din finalul contractului, nefiind inclusă în termenii acestuia este lipsită de efecte juridice, aşa încât reclamanta nu poate solicita obligarea pârâtei la plata în dolari, atâta timp cât în contract s-a stabilit un preţ fix în lei.
S-au înlăturat apărările pârâtei cu privire la nepredarea bunului, întrucât această predare se făcuse deja odată cu încheierea contractului de asociere nr. 4879, având ca obiect efectuarea unor lucrări de construcţii de către pârâta asociată.
De altfel, mai reţine Curtea de Apel Bucureşti, aşa cum confirmă şi reclamanta că suma de 1.725.279.914 lei a fost achitată la data de 22 iunie 2000.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa a motivat respingerea acestora, în considerarea împrejurării că procentul de penalitate nu este specificat în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, clauza penală fiind astfel informă şi neaplicabilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Recurenta şi-a precizat temeiul în drept al recursului, arătând că acesta este formulat în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile formulate vizează nelegalitatea şi netemeinicia deciziei sub următoarele aspecte.
- în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nota din finalul contractului este lipsită de efecte juridice, nefiind trecută în termenii contractului, întrucât, susţine recurenta NOTA face parte integrantă din contractul de vânzare cumpărare, reprezintă o clauză de consolidare în valută ulterioară a preţului, iar potrivit dispoziţiilor art. 970 şi art. 981 C. civ. rezultă că într-un contract clauzele obişnuite se subînţeleg, deşi nu sunt expres prevăzute, ceea ce este aplicabil şi în speţă.
Cu privire la penalităţile de întârziere, recurenta arată că la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri de guvern, care stabileau cuantumul penalităţilor, astfel cum au fost calculate de către acesta, aşa încât susţinerea pârâtei în sensul lipsei temeiului legal al acestora nu se justifică.
Pentru aceste motive, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Critica formulată de reclamantă în temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită, având în vedere că potrivit acestui text, ar fi trebuit ca reclamanta să argumenteze că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau că a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Ori în cauză, instanţa de apel a reţinut corect că potrivit art. 3 din contractul de vânzare cumpărare nr. 2926 din 12 decembrie 1996, preţul a fost stabilit în lei şi nu în dolari. Nota adăugată la contractul în cauză, ulterior încheierii acestuia, este lipsită de efecte juridice, astfel încât nu poate fi solicitată plata preţului în dolari.
Inserarea acestei clauze, de consolidare valutară a preţului, nefiind inclusă în termenii contractului nu poate infirma ceea ce părţile au stipulat prin actul semnat şi parafat şi anume plata unui preţ fix, în lei.
Susţinerea recurentei în sensul că este îndreptăţită la repararea prejudiciului prin neplata preţului corespunzător ratei inflaţiei, chiar dacă această clauză nu a fost prevăzută expres, este de asemenea nefondată, raportat la împrejurarea că recurenta reclamantă nu a formulat nici la judecata în fond şi nici în apel o astfel de cerere, obiectul precizat dedus judecăţii reprezentându-l „preţ vânzare neachitat" şi „penalităţi pentru plata cu întârziere a preţului".
Invocarea dispoziţiilor art. 970 şi art. 981 C. civ. de către recurentă nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, câtă vreme prin art. 3 din contract preţul a fost fixat în lei, ori înlocuirea acestuia cu altă monedă nu poate constitui o clauză subînţeleasă.
Critica deciziei formulate în apel, referitoare la penalităţile pretinse prin acţiune, este de asemenea nefondată.
Instanţa de control judiciar în mod corect a reţinut că în lipsa convenirii asupra unui procent al acestora, pe zi de întârziere, clauza penală este informă şi neaplicabilă, astfel că textele legale invocate de recurentă cu privire la clauza penală nu pot fi reţinute ca aplicabile în cauză.
Prin urmare, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea, în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., Curtea va dispune şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanţei de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar general, împotriva deciziei nr. 1068 din 25 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.023.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 486/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 499/2001. Comercial → |
|---|
