CSJ. Decizia nr. 568/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 568Dosar nr. 5084/2001
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 septembrie 1999, reclamanta S.C. A.E. S.R.L. Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. R.C. S.A. Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 2.719.404.644 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii şi, de asemenea, o cerere de chemare în garanţie a R.A.D.E.T. Bucureşti.
Reclamanta a depus precizări în sensul că obiectul pricinii deduse judecăţii se regăseşte în dispoziţiile cap. 7 din contractul încheiat.
Prin sentinţa civilă nr. 4830 din 11 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamantă şi cererea de chemare în garanţie.
A obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 50.459.046 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada cuantumului sumei solicitate în conformitate cu dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 648 din 10 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că nici în instanţa de apel nu s-au produs dovezi din conţinutul cărora să rezulte data la care s-au efectuat plăţile, modul de recalculare a acestora având în vedere cursul de vânzare SEK şi nici cât reprezintă majorările de întârziere prin recalcularea puţului prin diferenţele de curs valutar.
A mai reţinut şi că reclamanta, prin precizările la acţiune a considerat pe de-o parte că scadenţa celor două facturi era la 15 decembrie 1996, iar prin motivele de apel că facturile erau din 1997 şi 1999, fără a lămuri cum de acestea puteau fi scadente anterior, respectiv din anul 1996.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, arătând în esenţă că pârâta nu a susţinut niciodată că nu a primit marfa, ci că pentru factura nr. 32305 din 8 ianuarie 1997 în valoare de 151.958.857 lei nu a avut resurse pecuniare, iar pentru factura nr. 1357 din 29 iulie 1999 în valoare de 2.567.445.787 lei că nu este de acord cu aplicarea dispoziţiilor cap. 7 art. 7.2 şi art. 7.3. din contract. În această împrejurare, consideră că pârâta ar fi trebuit să fie de acord să achite contravaloarea produselor primite şi necontestate din anul 1996.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Într-adevăr, în speţă, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe care, au pronunţat în cauză, reclamanta, deşi i s-a cerut să-şi precizeze acţiunea şi deşi a parcurs şi faza devolutivă a apelului, nu a reuşit să formeze convingerea instanţelor asupra temeiniciei pretenţiilor sale.
Prin precizările depuse la dosar în ce priveşte obiectul acţiunii, reclamanta a făcut trimitere la clauzele contractului BS/1 din 14 iunie 1996, respectiv la dispoziţiile cap. 7 art. 7.2. şi art. 7.3, care nu sunt în măsură să lămurească asupra cuantumului pretenţiilor şi nici dacă aceste pretenţii reprezintă contravaloarea materialelor cuprinse în facturi sau diferenţe de curs valutar.
Totodată, referindu-se la refuzul pârâtei de a se conforma cap. 7 art. 7.2 şi art. 7.3, în ce priveşte decontarea facturilor nr. 32305 din 8 ianuarie 1997 şi nr. 1357 din 29 iulie 1999, reclamanta susţine că ele privesc un rest de plată neîncasat la data de 15 decembrie 1996, situaţie care creează confuzie şi imposibilitatea de a stabili obiectul acţiunii reclamantei.
În această împrejurare, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada cuantumului sumei solicitate şi nici dovezi privind temeinicia pretenţiilor formulate astfel cum impun dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.
În consecinţă, reţinându-se şi că recurenta – reclamantă nu a formulat nici o critică în condiţiile art. 304 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.A.P. ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 648 din 10 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 57/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 562/2001. Comercial → |
|---|
