CSJ. Decizia nr. 3827/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3827
Dosar nr. 2811/2002
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A. I. C.C.C.F. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta A.N.D. R.A. Bucureşti solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 12.619.457.171 lei reprezentând contravaloare situaţii de lucrări executate în baza contractului nr. 14 (anexa 1) conform facturilor: 21079 din 29 ianuarie 1999; 21102 din 17 martie 1999 şi 21158 din 31 iulie 1999 precum şi la plata sumei de 19.003.621.794 lei cu titlu de dobândă , cuantum ce a fost majorat conform raportului de expertiză efectuat în cauză, la 22.200.025.136 lei, sume generate de executarea cu întârziere a contractului nr. 14/1995 .
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 969, art. 970 şi art. 1066 C. civ.
Reclamanta a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă, conform art. 7201 C. proc. civ., dar pârâta nu a dat curs convocării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, urmare probelor administrate, prin sentinţa nr. 118 din 19 noiembrie 2002 a admis acţiunea formulată şi a obligat pârâta la plata sumei totale de 34.819.482.307 lei, din care 12.619.457.171 lei reprezentând contravaloarea certificatelor intermediare nr. 14/29; 14/30 şi 14/31 şi 22.200.025.136 lei reprezentând dobânda aferentă sumelor din certificatele intermediare şi facturile 21179, 21102 şi 21158/1999.
Sentinţa pronunţată s-a întemeiat pe înscrisurile de la dosar depuse în susţinerea acţiunii, pe răspunsurile pârâtei la interogatoriu şi pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză care a constatat realitatea sumelor consemnate în certificatele intermediare semnate şi ştampilate de B.C.E.O.M., sume la care s-a calculat dobânda contractuală datorată.
Pârâta A.N.D. R.A. a declarat recurs împotriva sentinţei.
Criticile recurentei se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ. şi se rezumă, în esenţă la următoarele aspecte:
1. art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ignorarea de către instanţa de fond a clauzei 53.5 din FIDIC, reclamanta nefăcând dovada consultării dintre inginer - B.C.E.O.M., antreprenor şi beneficiar cum prevede acesta în cazul reclamaţiilor, sumele consemnate în facturi nereprezentând contravaloare lucrări ci dobânzi;
2. art. 304 pct. 10 C. proc. civ., pronunţarea sentinţei strict pe baza concluziilor raportului de expertiză, cu ignorarea obiecţiunilor depuse de regie, a actelor normative pe care le-a invocat şi a interogatoriului formulat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata I.C.C.C.F. Bucureşti a solicitat respingerea recursului, arătând că suma de 12.619.457.171 lei reprezintă dobânzi pentru plăţi efectuate cu întârziere de recurentă de 200 la 341 zile, că pentru orice cerinţă de plată antreprenorul întocmea o „situaţie de plată" iar emiterea certificatului de plată de către consultant devenea obligaţie de plată pentru beneficiar, art. 60.2 modificat nefăcând trimitere la clauza 53.5 din FIDIC.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la primul motiv de recurs
a) În întâmpinarea depusă la instanţa de fond pârâta - recurentă nu a făcut referire şi nu a invocat clauza 53.5 din FIDIC. Despre aceasta ea face vorbire numai în concluziile scrise, depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, pentru termenul la care s-a amânat pronunţarea, când susţinerea nu putea fi luată în considerare de către instanţă decât cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
În aceste condiţii, critica recurentei sprijinită pe ignorarea de către instanţă, a clauzei 53.5 din FIDIC nu poate fi primită, obligativitatea depunerii întâmpinării instituită prin art. 7204 alin. (2) şi art. 118 C. proc. civ. având ca finalitate şi respectarea principiilor susamintite.
În tot cazul, conţinutul clauzelor 60/2 şi 60/10 din contractul nr. 14/1995 încheiat şi executat de către părţi, de pârâtă însă cu întârziere sunt lămuritoare prin ele însele şi nu contravin altor clauze din contract, de vreme ce consultantul BECOM a emis cele trei certificate interimare care certifică sumele datorate de beneficiar antreprenorului şi care reprezintă dovada convenită de părţi a obligaţiilor de plată.
b) Recurenta pârâtă a avut reprezentarea exactă a destinaţiei sumelor solicitate de reclamantă prin acţiune, stabilind corect în întâmpinarea depusă la instanţa de fond că lucrările de reabilitare a DN 1 – tronsonul Comarnic – Braşov ce au făcut obiectul contractului nr. 14/1995 au fost executate de reclamantă în 1997 şi că suma de 12.619.457.171 lei solicitată de aceasta reprezintă în realitate „dobânzi şi sume aferente daunelor interese" pentru întârzierea în plata preţului, suma pe care o şi detaliază.
Prin urmare, chiar recurenta pârâtă a depăşit orice impediment semantic, stabilind şi recunoscând totodată ce reprezintă suma de 12.619.457.171 lei iar răspunsul reclamantei la întâmpinare lămureşte orice neclarităţi din cererea de chemare în judecată aşa încât nici critica cu privire la obiectul acesteia nu poate fi primită.
2.Cu privire la al doilea motiv de recurs.
a) Instanţa de fond s-a pronunţat asupra litigiului cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate iar nu numai a raportului de expertiză, cum greşit susţine recurenta.
Expertiza contabilă a fost o probă necesară care a permis instanţei verificarea de către un specialist a realităţii sumelor de bani pretinse de reclamantă, fiind deci firesc ca soluţia instanţei să se sprijine pe concluziile raportului de expertiză.
Recurenta pârâtă a semnat şi parafat, alături de reclamantă şi expert procesul verbal întocmit de acesta la 12 iunie 2002 cu privire la obiectivele expertizei, fără a formula vreo obiecţiune asupra lor, poziţie care confirmă atitudinea procesuală a acesteia de la termenul din 28 mai 2002 când nu a avut în ce o priveşte obiective de solicitat.
b) La întocmirea raportului de expertiză, astfel cum rezultă din conţinutul acestuia, expertul a avut în vedere prevederile HG nr. 321/1997 şi ale HG nr. 666/1997, afirmaţia recurentei în sens contrar fiind una generală iar nu o critică concretă susceptibilă de verificare.
c) Instanţa de fond, după depunerea raportului de expertiză la dosar la 10 septembrie 2002, a acordat părţilor un nou termen de judecată pentru ca acestea să ia cunoştinţă de raport şi desigur pentru a formula eventuale obiecţiuni.
La termenul acordat, pârâta, deşi prezentă, nu a formulat obiecţiuni, acestea fiind depuse neprocedural la termenul la care cauza s-a soluţionat pe fond, ele constând de fapt în două faze de apreciere generală asupra celor două obiective iar nu în identificarea unor erori cu consecinţe asupra concluziilor şi respectiv asupra soluţiei, nefiind deci în ipoteza art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
d) În ce priveşte interogatoriu pe care recurenta pârâtă l-a depus la fond, acesta nu a fost semnat şi de reprezentantul regiei şi nici ştampilat, iar eventualele răspunsuri nu s-ar fi încadrat nici ele în ipoteza art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece răspunsul reclamantei la întâmpinare a fost edificator pentru instanţă, critica fiind deci neîntemeiată.
3. Curtea, constatând că recurenta nu a formulat şi alte motive în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., pentru considerentele expuse va respinge recursul declarat, menţinând Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.D. ROMÂNIA R.A. împotriva sentinţei civile nr. 118 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 384/2002. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2440/2002. Comercial → |
|---|
