Contract de asigurare. Despăgubiri. Cuantum
| Comentarii |
|
După ce a acceptat gradul de uzură, într-un anumit procent şi a încasat prima de asigurare la această uzură, asigurătorul nu mai poate ataca evaluarea pe baza unor date teoretice, ca starea medie de întreţinere a bunurilor, gradul de întrebuinţare etc., după producerea riscului asigurat.
(Secţia comercială, decizia nr. 2408 din 18 aprilie 2003)
- Extras -
Reclamantul R.C. a chemat în judecată pe pârâta SC „A" SA, solicitând plata sumei reprezentând diferenţa între suma acordată cu titlu de despăgubire şi suma reală cu care trebuia despăgubit, conform contractului de asigurare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 574/C din 27 aprilie 2001, a admis acţiunea.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 521/A-C din 24 septembrie 2001 a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa, respingând acţiunea.
Instanţa de apel a considerat că precizarea făcută de reclamant, în sensul că a solicitat dobânzi în loc de penalităţi, reprezintă o modificare a obiectului acţiunii. Pe de altă parte, stabilirea valorii autovehiculului la data producerii riscului asigurat este aceea care rezultă din scăderea uzurii, potrivit
H.G.nr. 1054/1999.
Reclamantul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ., susţinând că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 970 C. civ. privind executarea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate deşi achitase prima de asigurare în raport cu coeficientul de uzură de 7% şi s-a avut în vedere un coeficient de uzură mult mai mare. Totodată, instanţa a schimbat înţelesul art. 48 şi art. 56 din contractul de asigurare, care prevedeau cuantumul despăgubirilor în raport cu paguba suferită şi suma asigurată.
Recursul este fondat.
Contractul de asigurare, prevăzut de art. 1635 C. civ. şi 422 C. com. este unul din contractele aleatorii, ale cărui efecte depind de un eveniment incert. Asigurarea este un contract prin care asigurătorul se asigură să despăgubească pe asigurat de pierderile sau daunele pe care acesta le-ar suferi din oarecare întâmplări fortuite ori de forţă majoră”.
în situaţia asigurărilor de bunuri, asiguratul e dator să nu declare o valoare mai mare decât cea reală, şi chiar dacă o face, asigurarea este valabilă până la concurenţa valorii reale a bunurilor.
Asigurătorul, însă, are îndatorirea de a plăti asiguratului dauna pricinuită iar despăgubirea reprezintă dauna reală încercată de asigurat.
în ipoteza în care bunul asigurat a fost evaluat, dovada valorii bunului este considerată acceptată de asigurător, fără ca acesta să mai poată să atace evaluarea.
Contractul de asigurare încheiat între părţi prevedea o anumită valoare de asigurare pentru autoturism, uzura fiind considerată în procent de 7%.
în limita acestei sume asigurătorul era obligat la dezdăunare.
Acceptând gradul de uzură de 7% şi încasând prima de asigurare la această uzură, asigurătorul, după producerea evenimentului (furtului), nu mai poate ataca evaluarea pe baza unor date teoretice: starea medie de întreţinere, gradul de întrebuinţare sau potrivit unor tabele.
De altfel, prin expertiza întocmită s-a stabilit fără echivoc valoarea bunului asigurat, iar despăgubirea trebuia să reprezinte dauna reală, riscul suportându-l asigurătorul.
Art. 21 şi 48 din Regulamentul de asigurare prevede ca despăgubirea să nu depăşească valoarea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat.
Dar clauza privind despăgubirea, ca să nu depăşească 90% din valoarea de nou a autovehiculului este în contradicţie cu dispoziţiile menţionate şi principiile generale de drept şi echitate, astfel încât nu poate fi lăsată să-şi producă efectele.
Inechitatea ar rezulta fără putinţă de tăgadă când asiguratul va plăti primele de asigurare pentru o anumită valoare a bunului, iar asigurătorul îl va despăgubi în limita unei evaluări ulterioare, pentru o valoare mai mică decât cea asigurată, fără a ţine cont de prejudiciul real.
în consecinţă recursul a fost admis şi decizia a fost modificată prin respingerea apelului declarat împotriva sentinţei civile.
| ← Daune cominatorii. Transformarea contractului de închiriere în... | Competenţă materială. Creanţe bancare neperformante → |
|---|
