Daune cominatorii. Transformarea contractului de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare. Facilităţi acordate întreprinderilor mici şi mijlocii. Domeniul de aplicare
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 133/1999 completate cu dispoziţiile art. 4 din H. G. nr. 244/2001 stabilesc stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii producătoare de bunuri materiale sau servicii.
Totodată, se prevede, prin art. 12 din Legea nr. 133/1999, accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la activele disponibile, prevăzute de art. 13 al aceleiaşi legi, utilizarea lor fiind restrânsă în baza contractului de închiriere, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune.
(Secţia comercială, decizia nr. 706 din 7 februarie 2003)
- Extras -
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 60 din 23 ianuarie 2001, a admis acţiunea reclamantei SC „L.l.” SRL şi a obligat pe pârâta SNP „P” SA să transforme contractul de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare şi să plătească suma de un milion de lei pe zi de întârziere, daune cominatorii, calculate până la încheierea contractului.
Instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 12(1) din Legea nr. 133/1999, în sensul că regiile autonome şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat sunt obligate, la cererea întreprinderilor mici sau mijlocii care au închiriat un spaţiu comercial, să transforme contractul de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare şi să perfecteze vânzarea în termen de 90 de zile de la depunerea cererii.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia nr. 536 din 18 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, apreciind că reclamanta, care deţinea spaţiul încă din anul 1997, era îndreptăţită să solicite transformarea contractului de închiriere în contract de leasing, în timp ce pârâta încearcă să blocheze aplicarea actului normativ.
împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., criticând hotărârile, pentru greşita aplicare a legii, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Legea 133/1999, în sensul că nu au fost dovedite condiţiile pentru aplicarea legii, iar stabilirea listei bunurilor disponibile era atributul exclusiv al consiliului de administraţie.
Recursul este fondat.
Dispoziţiile art. 4 din Legea 133/1999 completate cu dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 244/2001 stabilesc stimularea întreprinzătorilor privaţi care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei bunurilor materiale şi a serviciilor, exceptate fiind societăţile comerciale cu peste 250 angajaţi, care au cifră de afaceri de peste 8 milioane euro, societăţile bancare şi de asigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori mobiliare, cele cu activitate exclusivă de comerţ exterior şi cele a căror activitate principală o constituie cumpărarea şi revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile.
Legiuitorul a înţeles astfel să limiteze domeniul de aplicare al actului normativ menţionat şi să ofere reale facilităţi întreprinderilor mici şi mijlocii, producătoare de bunuri materiale sau servicii, lăsând dreptul comun în materie aplicabil celorlalte unităţi juridice.
Pe de altă parte, art. 12 din Legea 133/1999 prevede accesul la activele disponibile ale întreprinderilor mici şi mijlocii utilizate în baza contractului de închiriere, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune. Activele disponibile sunt definite de art. 13 din lege, ca acelea neutilizate, dar stabilite prin liste transmise camerelor de comerţ de către titularii dreptului de proprietate.
în actul constitutiv, obiectul principal de activitate al societăţii îl constituie comerţul cu ridicata al aparatelor de uz gospodăresc şi al aparatelor de radio şi televiziune, situaţie în care excepţia prevăzută de pct. 2 al Normelor metodologice este deplin aplicabilă.
Atributul societăţii comerciale de a întocmi listele lunare cu activele disponibile este exclusiv al acesteia, iar fără elemente probatorii peremptorii, răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă este inacceptabilă.
De altfel, din verificarea probelor administrate, rezultă că pârâta a făcut dovada că s-a supus
dispoziţiilor art. 13 din Legea 133/1999, întocmind listele activelor disponibile şi anunţându-le prin intermediul presei locale.
în consecinţă, în temeiul art. 312 C. pr. civ., recursul a fost admis iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
| ← Daune-interese. Actualizarea preţului, convenit la data... | Contract de asigurare. Despăgubiri. Cuantum → |
|---|
