CSJ. Decizia nr. 1148/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1148/2003
Dosar nr. 8153/2001
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 28 decembrie 2000, Tribunalul Argeş a admis acţiunea reclamantei S.C. T. S.A., sucursala E. Piteşti, şi a obligat pe pârâta S.C. T. 2000 S.A. Piteşti la plata sumei de 1.041.234.714 lei, plus 3.865.270.295 lei majorări de întârziere şi 114.828.260 lei cheltuieli de judecată, respingând acţiunea faţă de pârâtele S.C. A.C. 2000 S.A. Piteşti, S.C. S. 2000 S.A. Piteşti şi S.C. P. 2000 S.A. Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 473 din 13 septembrie 2001, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul pârâtei .
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, pârâta a declarat recurs susţinând, în esenţă, că nu i s-a pus în vedere să depună taxa legală de timbru, iar, pe fond, în mod greşit a fost obligată la plata sumelor reţinute în sarcina sa.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea criticilor formulate în recurs, în raport de lucrările dosarului, se constată că nu sunt îndeplinite nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii ce se atacă .
În speţă, pârâta a fost citată să depună taxa de timbru, legal datorată, în apel.
Cum pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor legale de a timbra corespunzător apelul său, corect instanţa a făcut aplicaţiunea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a anulat, ca insuficient timbrat, apelul pârâtei .
În această situaţie, cum apelul pârâtei a fost soluţionat pe excepţia insuficientei timbrări, criticile pe care aceasta le face modului de soluţionare a cauzei pe fondul său, nu pot fi primite direct în recurs, omisso medio, instanţa de apel nu a păşit la examinarea lor.
În consecinţă, recursul pârâtei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. T. 2000 S.A. Piteşti împotriva deciziei nr. 473 din 3 septembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1146/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1149/2003. Comercial → |
---|