CSJ. Decizia nr. 1430/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1430/2003
Dosar nr. 6722/2001
Şedinţa publică din 6 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 noiembrie 1999, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâţii SC K.C. SRL, L.C. şi K.L., solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să dispună obligarea acestora, în solidar, la încetarea actelor de concurenţă neloială, prin deturnarea clientelei, în condiţiile art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991, privind produsele Hermes; obligarea la plata profitului nerealizat în perioada 2 august 1999 – 31 octombrie 1999, până la încetarea faptelor de concurenţă neloială, respectiv, suma de 101.272.927 lei; obligarea publicării în presa centrală şi locală a faptului că societatea pârâtă a încetat să comercializeze produse Hermes, cu obligarea pârâţilor la daune morale, în sumă de 150.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor, reclamanta a precizat că pârâţii, persoane fizice, au fost angajaţii societăţii, având ca atribuţii distribuirea produselor abrazive Hermes, dar, începând cu luna septembrie 1999, şi-au dar demisia şi au continuat, prin intermediul societăţii pârâte, comercializarea aceloraşi produse către aceiaşi beneficiari, exploatând relaţiile comerciale ale societăţii la care au fost angajaţi, prin deturnarea clientelei, scăzând cifra de afaceri în comparaţie cu cea a pârâtei, care a crescut simţitor.
Încălcând şi clauza de confidenţialitate inserată în contractul de muncă, pârâtul L.C. se face vinovat, alături de ceilalţi pârâţi, de fapta prevăzută de art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 18 ianuarie 2001, Tribunalul Harghita a respins acţiunea, ca nefondată.
În motivarea soluţiei date, s-a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit cărora, din momentul în care societatea pârâtă a început să comercializeze produsele Hermes, cifra de afaceri a reclamantei a scăzut.
S-a reţinut că practicarea unui procent de adaos comercial mai scăzut de către firma pârâtă nu constituie concurenţă neloială, în sensul Legii nr. 11/1991, reclamanta nedovedind că aceasta sau cei doi pârâţi ar fi comis vreun act sau fapt contrar uzanţelor cinstite din activitatea comercială, iar din declaraţiile făcute de clienţii care au colaborat cu reclamanta, rezultă că ei au solicitat să fie aprovizionaţi cu produse abrazive marca Hermes, fiind mulţumiţi de serviciile pârâţilor, persoane fizice.
Concluzionând, instanţa de fond arată că apariţia pe piaţă a unei alte societăţi comerciale, care, eventual, practică preţuri mai mici, nu poate fi calificată a fi concurenţă neloială.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta a promovat apel, criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, ce a condus pronunţarea soluţiei atacate.
Se susţine că, prin expertiza efectuată, s-a dovedit deturnarea clientului, cât şi modul de deturnare, prin practicarea unor preţuri mai mici, instanţa de fond ignorând faptul că deturnarea clientelei este o activitate de rezultat. De asemenea, nu s-a luat în consideraţie încălcarea clauzei de confidenţialitate de către pârâtul L.C.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 240 din 21 mai 2001, a respins apelul ca nefondat.
În considerentele soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească manoperele de captare a clientelei, practicarea unui adaos mai mic la vânzarea unor produse, atâta timp cât apelanta nu este distribuitor unic, nu duce la concluzia că s-au comis fapte de concurenţă neloială.
De asemenea, s-a înlăturat şi critica privind încălcarea clauzei de confidenţialitate, motivând că nu s-a făcut dovada divulgării unor secrete de profesie, ci, dimpotrivă, această persoană vizată şi-a folosit experienţa dobândită la noul loc de muncă, nefiind întrunite elementele constitutive ale concurenţei neloiale, prevăzute de art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991.
Cu petiţia înregistrată la data de 9 iulie 2001, reclamanta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspectele de nelegalitate şi netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât nu răspunde criticilor formulate în apel, reluând motivarea instanţei de fond, potrivit căreia actele de concurenţă trebuie să fie temeinic dovedite, iar în vederea stabilirii răspunderii, pentru deturnarea clientelei, este necesară dovada intenţiei clare pentru acest lucru.
Or, prin probele administrate, susţine recurenta, s-a făcut dovada deturnării clientelei, respectiv, concluziile raportului de expertiză, prin care s-a stabilit modalitatea acestei deturnări respectiv, practicarea unor preţuri mai mici.
De asemenea, se consideră că instanţa a schimbat natura şi înţelesul clauzei de confidenţialitate, apreciind că experienţa obţinută a fost fructificată la noul loc de muncă.
Prin referirea făcută la dispoziţiile art. 5 lit. i) din Legea nr. 11/1991, recurenta consideră că s-a dat o hotărâre cu încălcarea legii, acţiunea promovată având ca temei legal art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991, temeiul legal, invocat în promovarea acţiunii, constituie contravenţie, respectiv, deturnarea clientelei unui comerciant, prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă, în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant.
Art. 9 din acelaşi act normativ stabileşte, imperativ, că cel prejudiciat se poate adresa instanţei competente cu o acţiune în răspundere civilă.
Din conţinutul textelor arătate, rezultă că deturnarea clientelei constituie faptă de concurenţă neloială numai dacă se realizează prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant şi dacă rezultatul s-a produs.
Pentru stabilirea răspunderii juridice a autorului, este necesară dovada intenţiei sale orientată clar spre deturnarea de la fostul patron a clientelei cu care autorul a stabilit relaţii în perioada anterioară.
Formularea textului legal invocat, art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991, presupune deci, o demonstraţie certă, atât a faptelor şi actelor săvârşite în materialitate lor, cât şi a efectului produs asupra celui care se consideră vătămat.
Recurenta-reclamantă a făcut o asemenea demonstraţie. Astfel, s-a făcut dovada că pârâţii, persoane fizice, au fost angajaţii săi, ocupându-se în exclusivitate, începând cu anul 1995, de comercializarea produselor Hermes.
Pârâtul L.C., în calitate de manager, a semnat o clauză de confidenţialitate şi concurenţă neloială, în sensul că va respecta confidenţialitatea tuturor operaţiilor, documentelor încheiate pentru comercializarea produselor Hermes, inclusiv, „informaţii despre produse, date financiare, intenţii de afaceri, proceduri şi poziţii de piaţă" şi, la fel, s-a angajat că această clauză de confidenţialitate rămâne valabilă şi după încetarea acestui contract.
În aceste condiţii, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pârâţii, persoane fizice, în calitate de agent comercial şi de manager al societăţii recurente, au avut acces la toate datele privind aceste produse, inclusiv, preţurile practicate şi aria de desfacere cu clienţii cumpărători.
Prin probele administrate s-au dovedit manoperele de cooptare a clientelei şi că practicarea unor preţuri mai mici a condus la deturnarea acestora, concluziile raportului de expertiză stabilind că produsele abrazive au fost comercializate încă de la început, în principal, către beneficiarii tradiţionali ai recurentei.
Intenţia deturnării clientelei, prin uzanţe necinstite, rezultă şi din faptul că cei doi pârâţi au trimis oferte de preţ încă din vara anului 1999, când erau angajaţii recurentei-reclamante, iar în aceiaşi perioadă SC K.C. SRL comercializa aceleaşi produse, facturile fiind semnate de pârâtul K.L., asociat al acestei firme şi angajat al SC R. SRL
Acest aspect vine în sprijinul dovezilor privind intenţia de deturnare a clientelei, atâta timp cât partenerii săi tradiţionali au devenit clienţii pârâţilor înaintea desfacerii contractelor de muncă.
Raportul de expertiză a dovedit că, în urma deturnării clientelei, cifra de afaceri rezultată din comercializarea produselor Hermes a scăzut simţitor, în timp ce cifra de afaceri a firmei pârâte a crescut în aceiaşi perioadă de timp.
Susţinerile potrivit cărora, în speţă, s-a produs o orientare spontană a clientelei spre alt comerciant determinat de aprecierea calităţilor personale ale acestora, nu pot fi reţinute, fiind contrazise de probele administrate cauzei.
Faţă de cele arătate, rezultă că, în speţă, s-a făcut dovada intenţiei pârâţilor de deturnare a clientelei, fiind întrunite condiţiile pentru stabilirea răspunderii juridice a autorilor pârâţi.
În aceste condiţii, criticile formulate sunt întemeiate, instanţele interpretând greşit actele deduse judecăţii şi fiind soluţiile date cu încălcarea legii, ce reglementează concurenţa neloială.
Pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi admis, potrivit art. 312 C. proc. civ., Decizia criticată urmând a fi modificată, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei instanţei de fond, cu admiterea pretenţiilor, mai puţin capătul de cerere privind daunele morale, reclamanta nefiind în măsură să facă dovada că, prin practicarea actelor de concurenţă neloială, pârâţii au atins imaginea şi au afectat credibilitatea afacerilor sale comerciale.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, împotriva deciziei nr. 240 din 21 mai 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 20 din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului Harghita, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei SC R. SRL Odorheiul Secuiesc şi obligă, în solidar, pe pârâţii SC K.C. SRL Odorheiu Secuiesc, SC K.C. SRL Odorheiu Secuiesc, K.L. şi L.C. la încetarea tuturor actelor de concurenţă neloială, săvârşite în dauna SC R. SRL Ordoheiul Secuiesc, prin deturnarea clientelei şi prin întrebuinţarea de mijloace publicitare, liste de preţuri, contracte, statute de distribuţie privind produsele Hermes, cât şi la publicarea, pe cheltuiala acestora, într-un ziar de largă circulaţie şi într-unul local, a hotărârii de încetare a comercializării acestor produse.
Mai obligă pârâţii la plata sumei de 101.272.927 lei daune, precum şi la cheltuieli de judecată fond, apel şi recurs, în sumă de 5.312.374 lei.
Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele morale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 143/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1432/2003. Comercial → |
|---|
