CSJ. Decizia nr. 2436/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2436/2003
Dosar nr. 171/2002
Şedinţa publică din 22 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. În baza contractului de concesiune nr. 10 din 3 ianuarie 1995, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumelor de:
- 81.555 dolari S.U.A. garanţie nerestituită,
- 1.822 dolari S.U.A. redevenţă pe luna decembrie 1995,
- 81.555 dolari S.U.A. dobândă aferentă garanţiei nerestituite şi
- 55 milioane lei cheltuieli arbitrale, în urma sentinţei arbitrale nr. 134 din 20 noiembrie 1997.
Pârâta R.A. A.Z.L., prin cererea reconvenţională din 22 decembrie 1998, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 115.461 dolari S.U.A., reprezentând daune-interese, prin nerestituirea terenului în perioada 2 decembrie 1995 – 20 ianuarie 1998, „provenind din redevenţa neobţinută pe 1996, 1997 şi trimestrul I/1998".
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1019 din 24 aprilie 2001, a obligat pârâta la plata sumei de 81.555 dolari S.U.A., reprezentând garanţie bancară nerestituită şi la 27.885.258 lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte capete de acţiune şi cererea reconvenţională.
Prin Decizia civilă nr. 935 din 8 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, a fost respins recursul pârâtei R.A. A.Z.L., s-a admis apelul reclamantei şi i s-a acordat celelalte sume: 1.812 dolari S.U.A., redevenţă pe decembrie 1995; 10.085,69 dolari S.U.A., dobândă aferentă garanţiei, precum şi 55 milioane lei, reprezentând cheltuieli de judecată arbitrale.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că pârâta nu a dovedit prejudiciul şi daunele-interese pretinse, că dobânda aferentă garanţiei a fost calculată pe perioada 1 aprilie 1997 - 30 aprilie 1999, conform clauzelor 8.4 şi 8.6 din contractul părţilor, iar suma de 55 milioane lei s-a dovedit că se datorează de pârâta care a căzut în pretenţii.
2. Contra deciziei a declarat recurs pârâta, pe temeiurile din art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ.:
- nu i s-a încuviinţat, în apel, efectuarea expertizei financiar-contabile, probă cerută pentru prima dată, pentru a dovedi daunele-interese;
- nu se poate cere cota de redevenţă pe o lună, cât timp ea se „calculează şi se datorează pe un an".
- nu se datorează dobânzi aferente garanţiei nerestituite, deoarece exigibilitatea creanţei se naşte la „momentul desocotirii părţilor şi efectuării formalităţilor de predare – primire a terenului", conform clauzelor 4.2.8 şi 8.4 din contract, ia.
- în pofida calculului făcut de pârâtă asupra daunelor-interese, pe perioada de la rezilierea contractului şi până la primirea terenului, suma determinată, de 107.957,59 dolari S.U.A., nu i-a fost acordată.
3. Recursul este nefondat.
3.1. Contractul de concesiune nr. 10 din 3 ianuarie 1995, pentru suprafaţa de 3.954,23 mp teren, fără nici-o amenajare, pe o durată de 25 de ani, cu o redevenţă anuală de 21.748 dolari S.U.A., a fost reziliat de la 2 decembrie 1995, la cererea reclamantei.
Prin sentinţa arbitrală nr. 134 din 20 noiembrie 1997, s-a constatat, irevocabil, că, potrivit art. 10.4 din contract, acesta a fost valabil reziliat, începând cu data de 2 decembrie 1995, astfel că reclamanta nu datorează redevenţa, de 135.925 dolari S.U.A., cerută de pârâtă, pe anul 1996, prin acţiunea arbitrală, iar nepredarea cu proces-verbal a terenului nu-i este imputabil concesionarei, fiind „o operaţie comună şi nu exclusivă a acesteia, conform clauzei 10.1.3 din contract".
3.2. Terenul concesionat nu a fost amenajat, rămânând impropriu folosinţei pe toată perioada pentru care pârâta a cerut iniţial redevenţe (1996) în acţiunea arbitrală, şi apoi, în cauza de faţă, daune-interese (contravaloarea lipsei de folosinţă).
Pentru a se determina valoarea acesteia printr-o expertiză de specialitate, aşa cum a cerut pârâta, ea trebuia să dovedească existenţa elementelor răspunderii delictuale cerute de art. 998 C. civ., ceea ce, însă, nu a făcut.
Or, în speţă, nu s-au prezentat înscrisuri din care să rezulte, eventual, efecte de contracte sau alte modalităţi de exploatare a terenului pe această perioadă, care să facă verosimilă cererea pârâtei pentru daune-interese, ţinând seama şi de faptul că, pentru anul 1996, prin hotărârea arbitrală, irevocabilă, i s-a respins o asemenea pretenţie cu titlu de contravaloarea redevenţei.
3.3. Interpretarea clauzei 4.2.8 şi a celei din Cap. 10 pct. 10.1.3 din caietul de sarcini, dată de instanţa arbitrală prin hotărâre irevocabilă, cu privire la obligaţia de predare a terenului, are autoritatea de lucru judecat cerută de art. 1201 C. civ.
Aceasta produce efecte juridice atât în privinţa raportului de cauzalitate cerut în răspunderea delictuală, cât şi asupra cererii de dobânda aferentă garanţiei.
Într-adevăr, conform clauzei 8.4, restituirea garanţiei se face după „deducerea tuturor obligaţiilor către cedent", clauză care, în mod evident, nu vizează obligaţia de predare a terenului, reglementată distinct prin clauza 4.2.8.
Această clauză se referă la „deducerea obligaţiilor", adică la operaţiunea desocotirii datoriilor reciproce, cum ar fi redevenţa şi garanţia bancară sau alte eventuale datorii.
În speţă, nu se contestă efectele imediate ale rezilierii, care privesc repunerea părţilor în situaţia anterioară, ci momentul de la care devine eficace clauza de restituire a garanţiei, adică exigibilitatea acelei creanţe şi, totodată, cuantumul dobânzilor aferente datorate.
Sub acest aspect, instanţa de apel a dat o corectă interpretare clauzelor speciale ale contractului, inserate în art. 8.4 şi 8.6, pârâta datorând dobânda aferentă garanţiei bancare nerestituite începând cu data de 1 ianuarie 1997 şi până la 30 aprilie 1999.
Este justă, deci, concluzia instanţei de apel în interpretarea clauzei 8.6., conform căreia concesionarul avea dreptul de a ridica dobânda aferentă garanţiei depuse, aceasta neputând trece în contul concedentei, cât timp pârâta s-a aflat în „culpă datorită concesionării unui teren necorespunzător şi imposibil de exploatare din cauza viciilor ascunse".
Este, de asemenea, corectă şi interpretarea dată de instanţa de apel clauzei 10.1.3, în corelaţie cu celelalte clauze, în sensul că pârâta nu se poate prevala exclusiv de aceste prevederi, cât timp s-a aflat în pasivitate şi a manifestat dezinteres pentru preluarea terenului şi „organizarea, eventual, a unei noi concesionări".
Referitor la plata redevenţei pe luna decembrie 1995, chiar dacă în contract s-a prevăzut o sumă unică calculată pe an, cu titlu de redevenţă, cât timp aceasta poate fi divizibilă pe lunile anului şi, deci, individualizată şi pe ultima lună (decembrie 1995), adică în afara contractului, ea se datorează.
În sfârşit, este nefondat şi motivul de recurs privind obligarea la plata cheltuielilor de arbitrare pe temeiul faptului că „nu privesc direct litigiul de faţă". Într-adevăr, reclamanta a făcut dovada plăţii sumelor în faţa instanţei arbitrale şi a celor judiciare de control, în total 55 de milioane de lei, care nu i-au fost acordate în acea cauză, în care pârâta a căzut în pretenţii, conform art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta R.A. A.Z.L. Constanţa Sud şi a A.Z.L. Basarabi Constanţa, împotriva deciziei nr. 935/COM din 8 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1432/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1439/2003. Comercial → |
|---|
