CSJ. Decizia nr. 1884/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1884/2003
Dosar nr. 1074/2001
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 8078 din 8 noiembrie 1999, reclamanta SC N.S. SRL a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. F.A.36 din 11 august 1999, încheiat cu pârâtele SC C.C.P. SRL şi SC M.P.T. SRL, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor avansate, în valoare de 50.965.000 lei, cu daune-interese şi cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că pârâtele nu i-au pus la dispoziţie spaţiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere, deşi a achitat avansul, respectiv, chiria, pe lunile octombrie şi noiembrie, întreţinerea pe luna octombrie 1999, garanţia prevăzută de art. 6.5 din contract, cât şi contravaloarea avizului sanitar de funcţionare.
Pârâta SC C.C.P. SRL a depus cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 7.469 dolari S.U.A., în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune-interese.
Se susţine că reclamanta-pârâtă a renunţat la spaţiul închiriat, în mod expres, prin scrisoarea din 14 septembrie 1999, cât şi tacit, prin neprezentarea sa pentru a prelua în primire spaţiul, astfel că se aplică art. 8.15 din contract, potrivit căruia renunţarea la spaţiul închiriat, înainte de expirarea contractului, se face numai cu acordul scris al locatorului, în caz contrar se vor plăti daune.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2834 din 4 mai 2000, a admis acţiunea reclamantei şi a respins cererea reconvenţională. S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. F.A.36 din 11 august 1999 şi au fost obligate pârâtele la plata sumei de 50.965.000 lei, contravaloare facturi achitate în avans, garanţie contractuală şi contravaloare aviz sanitar, cât şi la plata sumei de 3.795.300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a luat act că s-a renunţat la cererea de daune-interese.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, între părţi, s-a încheiat contractul de închiriere pentru un spaţiu comercial, iar pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţie spaţiul, la data convenită; durata contractului, respectiv, data începerii contractului şi a încetării acestuia au fost considerate de esenţa contractului de locaţiune, astfel că nerespectarea de către pârâte a obligaţiei de punere la dispoziţia reclamantei a contractului, la data convenită, este de natură a atrage sancţiunea rezilierii, prevăzută de art. 1021 C. civ., mai ales că sunt întrunite şi celelalte două condiţii, neexecutarea obligaţiei este culpabilă şi debitoarele au fost puse în întârziere.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâtele, susţinând că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că nu şi-au executat obligaţiile ce le reveneau în baza contractului de închiriere, întrucât inaugurarea complexului comercial P.2 a avut loc la 22 octombrie 1999, în intervalul de timp avut în vedere de către părţi la momentul încheierii contractului.
Se mai arată că interpretarea corectă a art. 5 pct. 3 alin. ultim din contract, potrivit căruia diferenţa de chirie, aferentă zilelor lunii octombrie 1999, anterioară deschiderii complexului comercial P.2, va fi recuperată în a treia lună de contract, este un argument pentru a considera data de începere a derulării contractului ca fiind 2 octombrie 1999.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 2974 din 20 octombrie 2000, a admis apelul pârâtelor, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea ca nefondată.
S-a apreciat că data de 2 octombrie 1999 nu a fost un termen ferm, părţile stabilind, prin art. 5.3 alin. (2) şi (3), posibilitatea compensării chiriei, respectiv, regularizării în luna decembrie.
În aceste condiţii, renunţarea din 14 septembrie 1999 apare ca fiind unilaterală şi nu se poate dispune rezilierea contractului din culpa pârâtelor.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, arătând că au fost interpretate eronat clauzele contractului, că data începerii contractului este fermă şi clauza privind diferenţele de chirie pentru octombrie, anterior deschiderii complexului, ce se vor recupera în decembrie, nu reprezintă o derogare de la termenul de începere a locaţiunii.
Se consideră că art. 5.3 nu poate fi interpretat ca o renunţare la termenul de începere a locaţiunii sau la dreptul de a cere rezoluţiunea.
Acest articol ar fi operat dacă reclamanta, creditoare a obligaţiei neexecutate în termen, nu ar fi optat pentru rezoluţiunea contractului, astfel cum rezultă din notificarea trimisă.
Recursul reclamantei este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Se constată că părţile au stabilit, prin contract, durata acestuia şi data de începere la 2 octombrie 1999.
Această clauză, stipulată în art. 3.1. din contract, este menţionată la condiţiile de valabilitate ale contractului, ceea ce înseamnă că părţile au considerat de esenţa contractului durata acestuia şi nu se poate interpreta altfel clauza de la art. 3.1., indiferent de menţiunile subsecvente, respectiv, de la art. 5.3., care stabilesc modul în care se vor soluţiona diferenţele de chirie pentru luna octombrie.
Pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţia reclamantei spaţiul, la data de 2 octombrie 1999, inaugurarea magazinului având loc abia la 22 octombrie 1999.
În aceste condiţii, creditorul obligaţiei poate cere rezoluţiunea contractului, mai ales că acesta îşi îndeplinise obligaţia de plată a chiriei în avans, încă din august 1999.
Faptul că reclamanta a încunoştiinţat pârâtele de intenţia de rezoluţiune şi le-a notificat, această intenţie, prin executorul judecătoresc, înainte de data de 2 octombrie 1999, nu schimbă în nici un fel situaţia reală, aceea că reclamanta a plătit chiria anticipat, iar pârâtele nu i-au pus la dispoziţie spaţiul la data convenită, ci doar demonstrează opţiunea firească a reclamantei, în aceste condiţii, pentru rezoluţiune, conform art. 1020 - 1021 C. civ. şi diligenţa sa, pentru a lămuri situaţia juridică a acestui contract, cât şi încercarea de a-şi recupera banii avansaţi pentru un serviciu, care nu va fi prestat la timpul pe care reclamanta scontase.
Legea ocroteşte creditorul care şi-a executat el, însuşi, obligaţiile şi sancţionează debitorul care nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Pretenţia pârâtei SC C.C.P. SRL, de a fi desdăunată, în condiţiile art. 8.15. din contract, evidenţiază reaua credinţă a acesteia, care ignoră faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract şi încearcă să opună reclamantei apărarea, potrivit căreia aceasta ar fi în culpă, întrucât a renunţat la contract, înainte de expirarea contractului.
Culpa este a pârâtelor, care nu şi-au îndeplinit obligaţia de predare a spaţiului la data convenită şi nu a reclamantei, că a înţeles mai devreme că se va întâmpla acest lucru.
Interpretând eronat contractul părţilor şi aplicând greşit dispoziţiile art. 1020 - 1021 C. civ., instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală, care va fi modificată, potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în care se încadrează motivele recurentei.
Urmează a fi respins, ca nefondat, apelul pârâtei şi se va menţine sentinţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC N.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 2974 din 20 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o modifică, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul pârâtei, SC C.C.P. SRL Corbeanca, împotriva sentinţei civile nr. 2834 din 4 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1882/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1887/2003. Comercial → |
|---|
