CSJ. Decizia nr. 1887/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1887/2003
Dosar nr. 2957/2001
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.A. SA Piteşti a chemat în judecată pe pârâţii R.A. R. Piteşti şi Consiliul Local al municipiului Piteşti, solicitând anularea H.C.L. din 11 noiembrie 1999, dată de Consiliul Local al municipiului Piteşti, şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial situat în Piteşti, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 10.000.000 lei pe zi întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 277/C din 31 martie 2000, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat Hotărârea Consiliului Local din 11 noiembrie 1999 şi a obligat pârâţii să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare privind spaţiul din litigiu, cu 10.000.000 lei daune cominatorii pe zi întârziere de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la încheierea contractului menţionat.
S-a luat act că reclamanta renunţă la cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanta a dobândit folosinţa imobilului prin contractul de închiriere nr. 472/1996 şi actul adiţional nr. 1721/1996, până la 01 iulie 2001, iar în baza HG nr. 505/1998, a solicitat primei pârâte vânzarea spaţiului, însă, pârâţii nejustificat au respins cererea de vânzare, întrucât, potrivit actului normativ, trebuie să respecte dispoziţiile legale privind vânzarea spaţiului comercial, fiind îndeplinite condiţiile legale.
Nemulţumiţi de această soluţie, pârâţii au declarat apel.
Prin Decizia nr. 614 A-C din 20 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul pârâtului, Consiliul Local Piteşti, şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S.A. SA Piteşti faţă de pârâtul, Consiliul Local Piteşti, şi au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de SC A.C. SA Piteşti şi A.D.P. Piteşti, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Potrivit menţiunilor din preambulul deciziei nr. 289/R-C din 25 octombrie 2000, pronunţată de această curte de apel în dosarul nr. 4697/2000, întrucât sentinţa este susceptibilă şi de apel şi de recurs, cu compunere diferită, conform legii, a completelor de judecată, s-a reţinut şi s-a judecat în acel dosar parte din recursul declarat de pârâtul, Consiliul Local al municipiului Piteşti, şi s-au disjuns apelurile A.D.P. Piteşti şi SC A.C. SA Piteşti şi parte din recursul declarat de Consiliul Local, care a fost caracterizată ca apel, dispunându-se formarea unui nou dosar în apel, în care s-a fixat termen de judecată.
Ca urmare, s-a format în apel dosarul nr. 5254/2000.
Cu ocazia dezbaterilor de astăzi, s-a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a calităţii procesuale pasive a apelantei A.D.P.
Examinându-se aceste excepţii, se constată că nu sunt întemeiate şi se resping, întrucât există identitate atât între reclamantă şi cel îndreptăţit în raportul juridic dedus judecăţii, aceasta având calitatea de locatar al fostei R.A. R. Piteşti, aşa cum rezultă din actul adiţional la contractul de închiriere nr. 472 din 26 iunie 1996, cât şi între A.D.P. Piteşti şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, aceasta luând naştere în baza H.C.L. nr. 324 din 23 decembrie 1999 şi nr. 21 din 3 februarie 2000, prin divizarea R.A. R. Piteşti de la care, prin protocolul din 22 iunie 2000, a preluat administrarea fondului locativ şi a spaţiilor cu altă destinaţie situate în municipiul Piteşti.
Referitor la apelul declarat de pârâtul, Consiliul Local al municipiului Piteşti, se constată că este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat în istoricul cauzei făcut mai sus, acesta critică sentinţa sub aspectul obligării sale, în solidar cu fosta R.A. R. Piteşti, la încheierea cu reclamanta a contractului de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial în litigiu, cu consecinţa plăţii daunelor cominatorii.
Potrivit art. 1 şi 2 din HG nr. 505/1998, spaţiile comerciale aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, constituite din fondurile statului, altele decât cele reglementate prin Legea nr. 85/1992, cu modificările ulterioare, se vând comercianţilor, persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, de locaţie de gestiune sau de asociere.
Pe de altă parte, pct. 2 şi 3 din Normele metodologice, privind vânzarea către actualii deţinători a spaţiilor comerciale menţionate, prevăd că vânzarea se face prin negociere directă, la iniţiativa comerciantului, care trebuie să depună o cerere scrisă la sediul vânzătorului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei Hotărâri de Guvern.
În speţă, se constată că spaţiul comercial în litigiu nu se află în administrarea Consiliului Local Piteşti, ci a fostei R.A. R. Piteşti, care a încheiat cu SC I.P.P. SRL Piteşti un act adiţional la contractul aflat la dosar, prin care, printre altele, acest contract s-a completat cu al doilea locatar, reclamanta intimată.
Consiliul Local, nefiind, deci, administratorul spaţiului, nu putea, legal, dispune obligarea acestuia la vânzare, către actualul deţinător, aşa cum, fără temei s-a procedat, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de menţionata Hotărâre de Guvern.
Că fosta R.A. R. Piteşti şi nu Consiliul Local are în administrare spaţiul în litigiu o recunoaşte chiar intimata-reclamantă în cuprinsul acţiunii.
De asemenea, din înscrisul aflat la dosarul nr. 8846/1999, rezultă că aceasta, fiind în deplină cunoştinţă de cauză asupra spectrului menţionat, a adresat cererea de cumpărare, conform menţionatelor Norme metodologice, la R.A. R. Piteşti şi nu Consiliului Local.
Aşa fiind, soluţia care se impunea era aceea de respingere a acţiunii de faţă de către pârâtul menţionat.
Cum prima instanţă a admis-o, se va admite apelul acesteia şi, în temeiul art. 296 C. proc. civ., se va schimba în parte sentinţa, în sensul respingerii acţiunii în ceea ce-l priveşte.
Referitor la apelul declarat de A.D.P. Piteşti, se constată că acesta este nefondat, cu menţiunea că prin critică se priveşte numai împrejurarea că daunele cominatorii nu au fost dovedite de intimata-reclamantă.
În adevăr, daunele cominatorii reprezintă suma de bani pe care debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea în natură a obligaţiei sale.
Aceste daune reprezintă deci, un mijloc juridic de constrângere a debitorului pentru a-şi executa în natură obligaţia şi nu un mijloc de despăgubire a creditorului.
Acordarea lor nu este condiţionată de existenţa vreunui prejudiciu, iar încasarea lor de către creditor nu este decât provizorie, deoarece, pentru a nu se îmbogăţi fără justă cauză, creditorul va trebui să restituie debitorului sumele încasate cu titlu de daune cominatorii, atunci când obligaţia a fost executată.
În această situaţie, cuantumul daunelor cominatorii nu trebuie dovedit, aşa cum, fără temei, se susţine.
Ca urmare, în momentul în care îşi va îndeplini obligaţia de a vinde intimatei-reclamante spaţiul deţinut de aceasta cu chirie (şi al cărei administrator apelanta-pârâtă este ca urmare a divizării R.A. R. Piteşti, aşa cum s-a menţionat mai sus) daunele cominatorii pe care, eventual, le va plăti intimatei trebuie să-i fie restituite de aceasta, nemaiexistând temei pentru deţinerea lor.
Aşa fiind, apelul declarat de A.D.P. Piteşti urmează a fi respins, ca nefondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de SC A.C. SA Piteşti, se constată că acesta este, de asemenea, nefondat, întrucât, în urma divizării R.A. R., spaţiul în litigiu nu a fost preluat de această societate comercială, ci de A.D.P., aşa cum rezultă, fără dubiu, din Hotărârile Consiliului Local aflate la dosar, precum şi din protocolul aflat la dosar şi cum apelanta, însăşi, recunoaşte.
Ca urmare, această apelantă, care nu a fost obligată nici la încheierea cu reclamanta a contractului de vânzare-cumpărare şi nici la plata daunelor cominatorii, nu are nici interes să declare calea de atac a apelului împotriva sentinţei.
Cea care putea invoca motivele de apel ale SC A.C. era A.D.P.-ul Piteşti, care, însă, aşa cum s-a arătat, a criticat sentinţa sub un cu totul alt aspect.
În contra celei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părţile.
Reclamanta şi pârâta A.D.P. au criticat soluţia dată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, însă, nu le-au timbrat, situaţie, în care, Curtea constată că acestea nu s-au conformat dispoziţiilor legale imperative prevăzute expres de art. 20 alin. (1), deşi au fost legal citate reclamanta şi pârâta, motiv faţă de care se va aplica sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi se vor anula, ca netimbrate, recursul reclamantei şi recursul pârâtei A.D.P.
În recursul declarat de pârâta SC A.C. SA Piteşti, se solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, şi constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a ei, invocând, ca temei de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că Decizia pronunţată de curtea de apel este nelegală, deoarece nu rezultă clar lipsa calităţii procesuale pasive a sa şi nu se menţionează cine are obligaţia încheierii contractului de vânzare-cumpărare după divizarea pârâtei R.A. R.
Recursul acestei pârâte este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Pârâta R.A. R. Piteşti a fost reorganizată prin divizarea în baza H.C.L. 324/1999 şi a Hotărârii nr. 2 din 03 februarie 2000, ca urmare a acestei situaţii, s-a încheiat protocolul din 22 iunie 2000, potrivit căruia s-a predat activitatea de administrare a fondului locativ şi a spaţiilor cu alte destinaţii situate în municipiul Piteşti către A.D.P., şi, în calitate de succesoare a R.A. R., a preluat fondul locativ şi spaţiile cu alte destinaţii, aşa încât, în mod legal, s-a constatat că SC A.C. SA Piteşti nu are calitate procesuală, spaţiul aparţinând A.D.P.-ului Piteşti, ce are obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanta.
Mai mult, prin H.C.L. nr. 126 din 13 iunie 2001, depusă în recurs, Consiliul Local Piteşti a aprobat procesele-verbale de negociere pentru vânzarea spaţiului comercial situat în Piteşti, aflat în administraţia A.D.P. şi, în consecinţă, s-a dispus încheierea contractului de vânzare-cumpărare la data de 20 iulie 2001, între A.D.P. Piteşti şi SC S.A. SA, act depus în recurs, încheiat între Consiliul Local Piteşti, prin A.D.P. Piteşti, şi SC S.A. SA Piteşti.
În atare condiţii, criticile formulate de SC A.C. SA sunt nefondate şi, în acelaşi timp, lipsite de interes judiciar, situaţie faţă de care, se va respinge recursul acestei pârâte, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrate, recursurile formulate de reclamanta SC S.A. SA Piteşti şi pârâta A.D.P. Piteşti, împotriva deciziei nr. 614 A-C din 20 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, SC A.C. SA Piteşti, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1884/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1889/2003. Comercial → |
|---|
