CSJ. Decizia nr. 1893/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1893/2003
Dosar nr. 4551/2001
Şedinţa publică din 28 martie 2003
Asupra recursului de faţă constată:
Prin sentinţa civilă nr. 5600 din 18 noiembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 718 /1998, s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC C.R. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC N.P. SRL Bucureşti, care a fost obligată la plata sumei de 28.129.021 lei penalităţi de întârziere şi 8.922.524 lei cheltuieli de judecată.
Sentinţa instanţei de fond a fost schimbată de Curtea de Apel, care a admis apelul formulat de SC N.P. SRL Bucureşti şi, pe fond, a respins acţiunea.
A fost respins apelul formulat de SC C.R. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit adresei nr. 1046 din 27 martie 1998, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea la plata sumei de 28.129.339 lei, reprezentând venit din asociere şi cheltuieli variabile; a sumei de 92.855.621 lei penalităţi, precum şi 92.878 lei, reprezentând contravaloare mijloace fixe.
În raport de precizări s-a efectuat expertiza însuşită de instanţă, din care rezultă că reclamanta a facturat în plus, faţă de serviciile prestate pârâtei şi veniturile datorate, suma de 36.099.959 lei, iar masa tejghea nu a fost predată pârâtei, situaţie faţă de care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă.
Împotriva deciziei nr. 435 din 13 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC C.R. a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa nu a ţinut seama de probele prezentate în susţinerea acţiunii, respectiv, facturile emise conform înţelegerilor dintre părţi, procesul-verbal încheiat de administraţia financiară şi modalitatea de calcul a penalităţilor.
Se mai susţine că, deşi au formulat obiecţiuni la expertiza efectuată, instanţa, în mod nelegal, nu s-a pronunţat pe această cerere.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este întemeiat.
Din actele şi probele dosarului rezultă:
Relaţiile dintre părţi s-au derulat, în baza contractului de asociere nr. 2609, în spaţiul comercial situat la etajul 5 al magazinului C.R.
Potrivit art. 8 din actul adiţional nr. 7355 din 13 decembrie 1995, pârâta-intimată avea obligaţia să achite în contul reclamantei, SC C.R. SA, venitul net aferent asocierii în care erau incluse şi cheltuielile variabile (energie electrică, apă, încălzire).
Prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 68.082.524 lei pentru care s-au emis facturi, iar pârâta a refuzat plata.
S-au mai solicitat obligarea la plata sumei de 92.855.621 lei, conţinând suma pentru tejgheaua lipsă la inventar.
La dosarul de fond, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 28.129.399 lei, reprezentând venit din asociere şi cheltuieli variabile, precum şi la 92.855.621 lei, penalităţi de întârziere şi 92.878 lei contravaloare mijloace fixe.
Prin cererea nr. 2426 din 16 octombrie 2000, reclamanta a solicitat majorarea pretenţiilor la 137.849.725 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la 30 septembrie 2000.
La 14 noiembrie 2000, instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele indicate de părţi şi instanţă.
Expertiza efectuată s-a depus la dosar pentru termenul din 13 februarie 2001, când instanţa a dat termen pentru a se lua cunoştinţă de aceasta.
La următorul termen, respectiv, 27 februarie 2001, recurenta-reclamantă a depus obiecţiuni la raportul de expertiză, susţinând că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite.
Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel avea îndatorirea să examineze şi să se pronunţe asupra obiectului cererii pentru stabilirea unei corecte situaţii de fapt în cauză.
Cu încălcarea principiului dreptului de apărare, instanţa motivează în încheiere că obiecţiunile fiind depuse în instanţă, nu le poate cenzura, dar acordă cuvântul, în fond, părţilor şi soluţionează cauza.
Astfel fiind, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., raportat la art. 313 şi 315 C. proc. civ., Decizia a fost casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru a pune în discuţia părţilor şi a se pronunţa asupra obiecţiunilor formulate de reclamantă-recurentă în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
La rejudecare se vor avea în vedere şi celelalte motive de recurs ca apărări ale părţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta SC C.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 435 din 13 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1892/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1895/2003. Comercial → |
|---|
