CSJ. Decizia nr. 1987/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1987/2003
Dosar nr. 9240/2001
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 215/2001, a obligat pârâta SC A.N. SRL la plata sumei de 2076,62 dolari S.U.A., rate scadente şi 5.040.475 lei dobândă legală pe perioada 1 noiembrie 2000 - 17 aprilie 2001, către SC A.S.R. SA, sucursala Tulcea.
Prin Decizia civilă nr. 909 din 25 octombrie 2001, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea ca nefondată, reţinând, în esenţă, că „obligaţia ce s-a creat în sarcina pârâtei, a constat în plata sumei de 776,86 dolari S.U.A.", nefiind, în speţă, operante regulile novaţiei prin cedare de debitor.
Contra deciziei a declarat recurs reclamanta, pe temeiurile din art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., susţinând că:
- între părţi a intervenit novaţia ca un mod de transformare a obligaţiei, care include un alt rest de plată, dar care a „fost comunicat eronat de către vânzătorul SC R.A. SA" ş.
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui act (nr. 2.2 P/2373 din 29 octombrie 1999) emis de SC R.A. SA, iar „printr-un simplu calcul matematic reiese că suma reală, rămasă de plătit, este de 4.610,13 dolari S.U.A.".
2. Recursul este nefondat.
2.1. Prin contractul nr. 005486 din 19 septembrie 1996, SC R.A. SA Craiova, prin SC A.G. SA Tulcea, a vândut lui S.E., cu plata în rate, un autoturism marca „C.", cu preţul de 11.400 dolari S.U.A, plus dobânda de 10% pe an.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 9 septembrie 1999, cumpărătorul S.E. vinde acest autoturism pârâtei S. A.N. SRL cu preţul de 138.500.000 lei, plus restul de rate neachitate, în sumă de 776,86 dolari S.U.A., primului vânzător (constructor).
Recurenta pretinde că suma datorată este 4.610,13 dolari S.U.A. şi că suma de 776,86 dolari S.U.A. a fost greşit consemnată în cel de-al doilea act de vânzare-cumpărare, datorită unor înregistrări eronate în calculatorul SC R.A. SA, astfel că a introdus acţiunea pe temeiul novaţiei, contra cumpărătorului subsecvent SC A.N. SRL.
2.2. Preţul, ca element esenţial al contractului de vânzare-cumpărare, a fost determinat prin cele două elemente componente, respectiv, suma de 138.500.000 lei şi suma de 776,86 dolari S.U.A.
Determinarea acestuia s-a făcut de către vânzător şi cumpărătoare, cu confirmarea primului vânzător SC R.A. SA şi SC A.S.R. SA Tulcea, care au semnat contractul de vânzare-cumpărare din 9 septembrie 1999.
Drept consecinţă, actele adiţionale, anterioare la primul contract, nu pot produce efectele juridice pretinse de reclamantă, în sarcina pârâtei SC A.N. SRL.
Aşadar, novaţia, reglementată de dispoziţiile art. 1128 şi urm. C. civ., a operat prin schimbare de debitor faţă de creditorul-reclamant pentru suma de 776,86 dolari S.U.A., cât au transmis părţile din primul contract, devenite părţi şi în cel de-al doilea în care apare un nou subiect, respectiv, pârâta SC A.N. SRL, în calitate de cumpărătoare.
În consecinţă, acţiunea recursorie a asiguratului, subrogat în drepturile primului vânzător, satisfăcut integral cu preţul achitat, contra celui de-al doilea cumpărător, pentru sume care nu au fost incluse în preţul contractului (2) nu este întemeiată. Asiguratul nu poate pretinde de la cel de-al doilea cumpărător o sumă mai mare decât preţul convenit şi plătit între părţi, care include şi restul de preţ (novat) datorat reclamantei din asigurarea de garantare a plăţii preţului de către primul cumpărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.S.R. SA, sucursala Tulcea, împotriva deciziei nr. 909/COM din 25 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC A.N. SRL Tulcea suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1983/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1998/2003. Comercial → |
---|