CSJ. Decizia nr. 3077/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3077/2003
Dosar nr. 9060/2001
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.V.A. SA Bucureşti a chemat în judecată SC M.S. SRL Târgu Neamţ, în calitate de debitoare, şi A.Gh.V., M.L. şi M.Gh., în calitate de giranţi, pentru a fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 77.682.977 lei, reprezentând credit bancar şi dobânzi luate de debitoare de la SC B.P. SA, în temeiul contractului nr. 42 din 19 ianuarie 1995.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 1198 din 12 septembrie 2000, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinându-se că restituirea creditului, acordat în baza contractului nr. 42/1995, s-a făcut, şi că, deşi plata acestui credit s-a efectuat prin contractarea altui împrumut, acesta nu a mai fost girat de nici o persoană şi nu constituie obiectul acţiunii de faţă.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Bacău, care, prin Decizia civilă nr. 588 din 4 octombrie 2001, a motivat soluţia prin aceea că fiecare din cele 2 contracte de credit încheiate de societatea pârâtă produce obligaţii distincte şi efecte independente, iar încheierea celui de al doilea contract de credit, în scopul de a fi achitat total sau parţial primul, nu are valoarea juridică a unei novaţii obiective, întrucât nici obiectul şi nici cauza juridică a raportului obligaţional nu s-a schimbat.
Se arată, de asemenea, că obligaţia debitorului, născută din primul contract, s-a stins prin plată (sentinţa civilă nr. 1425 din 9 mai 1999 Judecătoria Târgu Neamţ, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă) şi nu prin efectul extinctiv al novaţiei, ca urmare, nici noul contract nu rezultă din primul, fiind unul separat, distinct, pentru o nouă sumă de bani. Un ultim argument l-a constituit acela că stingerea creanţei prin plată s-a făcut anterior cesiunii, de SC B.P. SA către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R.V.A. SA, lichidator al SC B.P. SA, desemnată prin încheierea din 15 februarie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, care, fără să invoce vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a expus situaţia de fapt, evidenţiind scopul încheierii celui de al doilea contract, care, în opinia recurentei, nu a fost analizat şi interpretat în condiţiile art. 977 C. civ., pentru a se vedea care a fost intenţia comună a părţilor contractante, respectiv, acoperirea creditului restant.
Faptul că garanţii, în acest al doilea contract nr. 147 din 25 martie 1996, nu şi-au mai materializat intenţia de a o garanta pe debitoare se explică prin calitatea pe care pârâta M.L. o îndeplinea la data respectivă. Se consideră că cel de al doilea contract nu este de sine stătător, cum a reţinut instanţa, ci accesoriu al primului contract nr. 42/1995, şi, în aceste condiţii, acţiunea trebuia admisă.
Recursul este nefondat.
Deşi nu s-a făcut nici o încadrare în drept a recursului, aşa cum recurenta era obligată, potrivit art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea recursului face posibilă, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Chiar începutul recursului, privind scoaterea din cauză a girantei M.L., face contradictorie susţinerea din partea finală a acestuia, în care se analizează calitatea lui M.L. de girant în cadrul celui de al doilea contract de credit, ca urmare a funcţiei pe care o avea la data respectivă.
Oricum, recurenta, acum, ca şi în apel, a cerut scoaterea din cauză a familiei M., întrucât, între timp, M.Gh. a decedat, solicitând obligarea solidară a celorlalte pârâte.
Instanţa de apel, menţinând hotărârea de fond, prin care s-a respins acţiunea împotriva tuturor pârâţilor, nu avea de ce să se pronunţe special cu privire la M.L.
Solicitându-se scoaterea din cauză a giranţilor M., practic, reclamanta şi-a restrâns acţiunea exclusiv la societatea debitoare, reprezentată prin administrator A.Gh.V., care nu are calitatea de girant nici în contractul nr. 42/1995 şi care nu a semnat nici unul din contracte cu această menţiune.
Deşi instanţa de apel a motivat Decizia, invocând sentinţa civilă nr. 1425/1999, irevocabilă, şi neoperarea în cauză a novaţiei, ca mod de stingere a obligaţiei (art. 1128 C. civ.) recurenta nu critică în drept aceste argumente, nici nu le enunţă, ci invocă neaplicarea dispoziţiilor art. 977 C. civ.
Or, în speţă, efectul interpretării contractului dintre părţi nr. 147/1996 constă în operarea sau nu a novaţiei, ca mod de stingere al primului credit.
Cu alte cuvinte, interpretarea contractului s-a făcut corect de instanţă, dar conţinutul acestuia şi modalitatea în care s-a stins plata din contractul nr. 42/1995 exclud apărarea reclamantei.
Toate aceste motivări şi probe, care au fot menţionate în Decizia instanţei de apel, nu sunt criticate în nici un fel în recurs, iar precizarea făcută din nou de recurentă, că obiectul acţiunii îl constituie contractul de credit nr. 42/1995, nu poate duce decât la concluzia că obligaţia din acest contract fiind stinsă, cererea formulată nu se justifică pentru acest contract.
Faţă de cele arătate, în cauză, nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA Bucureşti – lichidator al SC B.P. SA – B.G.C.P. SA Piatra Neamţ, împotriva deciziei nr. 588 din 4 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3074/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3079/2003. Comercial → |
|---|
