CSJ. Decizia nr. 3073/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3073/2003

Dosar nr. 8143/2001

Şedinţa publică din 17 iunie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A. SA Fălticeni a chemat în judecată SC S.M.I. SRL pentru a se dispune evacuarea acesteia din spaţiul comercial, proprietatea reclamantei, pentru neplata chiriei şi obligarea la plata sumei de 43.127.900 lei cu titlu de chirie.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 71.000.000 lei contravaloarea investiţiilor făcute la spaţiul primit în folosinţă şi compensarea datoriilor.

Tribunalul Suceava, prin sentinţa 263 din 16 martie 2000, a admis în parte acţiunea şi cererea reconvenţională, a dispus evacuarea pârâtei pe care a obligat-o la 13.127.000 lei chirie restantă pentru octombrie - decembrie 1998, iar în cererea reconvenţională a fost obligată reclamanta la plata sumei de 51.448.638 lei, reprezentând contravaloarea investiţiilor la spaţiul, proprietatea reclamantei.

S-a reţinut, potrivit acţiunii, că pârâta nu a plătit chiria timp de 3 luni şi s-a dispus în consecinţă evacuarea, întrucât, pentru diferenţa de sumă pretinsă, nu s-a putut face dovada.

Pentru cererea reconvenţională s-a avut în vedere expertiza efectuată.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, care, prin Decizia 383 din 20 septembrie 2001, a reţinut că, în mod corect, s-a admis cererea reconvenţională, avându-se în vedere expertiza de la fond, care a identificat lucrările, spre deosebire de expertiza efectuată în apel, care nu a mai găsit lucrările făcute de pârâtă, ele fiind desfiinţate de noul deţinător al spaţiului şi, deci, nu s-a schimbat cu nimic situaţia de fapt, reţinută de prima instanţă.

S-a respins apărarea reclamantei că n-a fost înştiinţată de efectuarea lucrărilor, cu motivarea că părţile erau asociaţi, lucrările s-au desfăşurat pe o perioadă mare, astfel că reclamanta neobiectând, şi-a dat acordul tacit.

În apel, s-a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, de către noul deţinător al spaţiului în litigiu, SC T.O. SA Suceava, care a susţinut că, la data cumpărării spaţiului, nu erau făcute lucrări de investiţii de către pârâtă, singurele investiţii fiind efectuate doar de intervenientă, cerere respinsă implicit, odată cu respingerea recursului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA Fălticeni, care, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., a susţinut că nu a existat acord tacit la efectuarea lucrărilor de către pârâtă, şi că, în mod greşit, s-a înlăturat expertiza din apel, care a constatat lucrări executate de pârâtă în valoare mult mai mică decât a pretins reprezentantul acesteia la efectuarea expertizei, neputând demonstra cu alte lucrări de valoare mai mare.

Recurenta critică prima expertiză care s-a efectuat fără a fi convocată.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că în contractul de asociere încheiat de părţi la 16 iunie 1997 şi în baza căruia reclamanta a predat cu chirie spaţiul, proprietatea sa, pârâtei, la art. 4.3 se arată că pârâta va solicita reclamantei acordul scris pentru executarea lucrărilor de amenajare, investiţii, reparaţii şi că nu s-a făcut dovada scrisă în acest sens.

Tocmai în considerarea acestei clauze contractuale şi pentru respectarea ei, pârâta a cerut acordul reclamantei şi aceasta l-a dat prin adresa nr. 524 din 26 februarie 1998.

Cu alte cuvinte, nu este vorba de un acord tacit, cum greşit a reţinut instanţa de apel şi cum contestă recurenta, ci de un acord expres, care face inutile orice comentarii.

În legătură cu expertizele efectuate, corect instanţa de apel a înlăturat-o pe aceea din apel, care, la data când a fost făcută, nu a mai putut identifica decât parţial lucrările şi la o valoare mult mai mică, întrucât spaţiul a fost modificat de noul proprietar SC T.O. SA, care l-a dobândit, prin cumpărare, de la reclamantă.

Acesta este considerentul pentru care instanţa de apel a avut în vedere exclusiv prima expertiză, la data efectuării căreia, lucrările făcute de pârâtă existau, ele fiind arătate în anexele raportului, iar constatările expertizei s-au făcut în prezenţa reclamantei, prin director B.D., şi nu cum se pretinde în recurs, că nu ar fi fost convocată.

De altfel recurenta, la instanţa de fond, deşi i s-a comunicat raportul de expertiză în vederea eventualelor obiecţiuni, nu l-a contestat şi nu s-a prezentat la judecată.

Susţinerile recurentei privind neprezentarea actelor de către pârâtă pentru compararea lucrărilor făcute de aceasta cu cele făcute de intervenientă, sunt infirmate de încheierea din 13 septembrie 2001, în care se arată că intervenienta nu a depus actele în dovedirea lucrărilor făcute, ceea ce este logic, pentru că compararea se putea face doar în prezenţa actelor ambelor părţi.

Afirmaţia că pârâta nu a dovedit efectuarea unor lucrări în valoare mai mare se înlătură cu motivarea arătată, dar şi prin faptul că dovezile se găsesc la expertiza de la fond.

În consecinţă, hotărârea instanţei de apel este corectă, instanţa s-a pronunţat pe toate mijloacele de apărare ale reclamantei şi, de altfel, recurenta nu nominalizează vreunul din cele două motive invocate ca mijloace de apărare sau probe, instanţa nu s-a pronunţat nici cu privire la care este actul juridic a cărei natură sau înţeles a fost schimbat, urmând a se respinge recursul.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 5.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Fălticeni, împotriva deciziei nr. 383 din 20 septembrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta la cheltuieli de judecată către intimata, SC S.M.I. SRL Suceava, de 5.000.000 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3073/2003. Comercial