CSJ. Decizia nr. 3079/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3079/2003
Dosar nr. 9065/2001
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 noiembrie 2000, reclamanta SC T.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC D.N. SRL, solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 633.257.758 lei contravaloare produse livrate, precum şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1280 din 20 februarie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 42.352.875 lei, reprezentând contravaloare marfă; 21.297.163 lei penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată în sumă de 21.871.720 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada livrării produselor fapt necontestat de pârâta beneficiară, care a făcut dovada achitării debitului, mai puţin un rest de 42.352.875 lei.
De asemenea, s-au acordat şi penalităţi de întârziere în plată, pârâta acceptând facturile emise în vederea încasării preţului, facturi ce aveau inserate clauză penală cu procentul ce urma a fi aplicat.
Împotriva acestei sentinţe, părţile au declarat apel, criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2001, a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa atacată şi a admis în parte acţiunea, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 83.038.875 lei, rest neachitat din contravaloarea produselor livrate, fiind respinsă cererea pentru plata de penalităţi de întârziere în plată.
A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 742.884 lei.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa a reţinut că, din actele dosarului, rezultă neachitarea de către pârâtă a sumei de 83.038.875 lei, iar privitor la cererea de penalităţi, a reţinut că acestea nu se datorează, în lipsa unei clauzei penale.
Prin recursul declarat împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a susţinut, că este netemeinică şi nelegală, întrucât:
- debitul real este de 175.352.872 lei, conform fişei clientei pârâte în care sunt evidenţiate ordinele de plată;
- greşit s-a respins cererea privind penalităţile de întârziere, întrucât raporturile contractuale trebuiesc considerate ca existente în temeiul facturilor emise de vânzător, acceptate de pârâta cumpărătoare.
Recursul este nefondat.
Susţinerile recurentei, în sensul că, din preţul produselor livrate pârâtei, a rămas neachitată suma de 175.352.872 lei, nu poate fi primită, întrucât instanţa de apel şi-a întemeiat reţinerea, privind plata de către pârâtă a sumei de 507.000.000 lei, din totalul de 590.038.875 lei, pe ordinele de plată depuse la dosar, necontestate de reclamantă.
Fişa clientului, care a fost invocată de reclamantă, arată situaţia debitului, plăţile efectuate, dar este un act unilateral şi cât timp nu s-a contestat încasarea sumelor din ordinele de plată invocate de pârâtă, nu constituie probe concludente.
Criticile recurentei, privind neacordarea penalităţilor, sunt nefondate.
Între părţile în litigiu nu s-au încheiat raporturi contractuale sub forma înscrisului unic, în care să se înscrie o clauză penală privind sancţionarea părţii în culpă pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.
Faptul că, în facturi, vânzătoarea a înscris o menţiune, în sensul că, pentru întârziere în plată, se aplică penalităţi de 0,05% pe zi întârziere, nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părţilor exprimat de persoane ce sunt îndreptăţite, în condiţiile legii, să angajeze părţile contractante.
Semnarea facturilor de către conducătorul auto, certifică numai primirea produselor şi nimic mai mult.
Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.I. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 1271 din 24 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 12.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3077/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3080/2003. Comercial → |
|---|
