CSJ. Decizia nr. 400/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 400.
Dosar nr. 918/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 iulie 1999 reclamanta C.N.C.F. C.F.R., regionala CFR Iaşi, a chemat în judecată S.C. M. SRL Câmpulung Moldovenesc solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 206.429.131,84 lei reprezentând contravaloare chirie spaţiu închiriat, contravaloare chirie obiecte inventar, contravaloare energie electrică, penalităţi de întârziere cu cheltuieli de judecată aferente.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că în baza contractului de închiriere nr. 2373 din 1 octombrie 1998, pârâta a ocupat o suprafaţă de 58,3 mp în staţia CF Câmpulung Moldovenesc, cu obligaţia plăţii chiriei. De asemenea s-au închiriat şi o serie de obiecte de inventar şi i-a predat marfă în scopul vânzării, dar pârâta nu şi-a respectat obligaţia de plată a chiriei şi a preţului mărfii vândute.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a confirmat faptul că a deţinut spaţiul comercial proprietatea reclamantei, însă a contestat sumele pretinse de aceasta.
Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, conform sentinţei civile nr. 483 din 1 iunie 2000.
În motivarea soluţiei date, instanţa de fond a reţinut culpa contractuală a pârâtei, care nu şi-a onorat obligaţiile de plată asumate, obligaţiile derivând din convenţiile încheiate, respectiv contractul de închiriere nr. 2373/1998 şi contractul de vânzare cumpărare nr. 306/1998, motiv pentru care datorează şi penalităţi de întârziere, conform clauzelor penale stipulate.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt care a condus la pronunţarea soluţiei atacate.
Se susţine astfel că, în mod eronat a fost obligată la plata sumei de 1.129.770 lei, întrucât obiectele de inventar, mijloacele fixe şi alte bunuri erau în custodia sa încă înainte de încheierea contractului de închiriere, pe baza unor liste de inventar i-au fost vândute fiindu-i emisă factura din 29 septembrie 1998 şi achitate cu O.P. nr. 48 din 12 noiembrie 1998 în valoare de 5.707.560 lei, astfel că în mod nejustificat reclamanta a continuat să emită facturi pretinzând plata chiriei.
Se contestă şi suma de 1.376.648 lei motivat de faptul că nu s-a procedat la încheierea proceselor verbale de citire a contoarelor. De asemenea se susţine că chiria aferentă lunii ianuarie 2000 a fost achitată integral, iar cu privire la contravaloarea produselor în sumă de 89.164.132 lei se susţine că facturarea mărfii s-a făcut anterior încheierii contractului.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 33 din 12 decembrie 2002 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar, a avut în vedere pe de o parte procesul verbal încheiat la data de 28 ianuarie 2000 şi adresa nr. 9/1999 din care rezultă fără echivoc că datorează suma de 1.129.770 lei contravaloare chirie iar pe de altă parte art. 16 din contract privind imobilizările corporale, listele de inventar fiind semnate de apelantă.
Faptul neîncheierii procesului verbal de citire a contoarului nu exonerează pârâta - apelantă de plata contravalorii energiei electrice consumată, iar mărfurile vândute fac obiectul altui raport obligaţional ce nu are legătură cu contractul de închiriere.
De asemenea instanţa de apel a reţinut că justificat s-au acordat penalităţi de întârziere având în vedere clauza penală stipulată în contractul încheiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie fără a indica temeiul legal în susţinerea acestora.
Astfel recurenta consideră că în mod greşit instanţele nu au avut în vedere expertizele efectuate în cauză din concluziile cărora rezultând netemeinicia pretenţiilor reclamantei, în ce priveşte chiria solicitată pentru lunile ianuarie, februarie, aprilie şi mai 1999.
De asemenea susţine încălcarea clauzelor contractului de furnizare energie – electrică în sensul că nu s-au încheiat procese verbale de citire a contoarului.
Pe de altă parte consideră că nu au fost probate pretenţiile privind pretinsa marfă livrată aceasta nefăcând obiectul contractului de închiriere şi nu se justifică plata penalităţilor de întârziere, cum şi faptul că obiectele de inventare le-a avut primite în custodie pe baza unor fişe de inventar şi sunt eferente cantinei CFR, neavând nici o legătură cu contractul de închiriere a spaţiului comercial din gara Câmpulung Est.
Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Principiului nemijlocirii, unul din principiile generale ale desfăşurării procesului civil constă în obligaţia instanţei de a cerceta direct şi nemediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii, instanţa trebuind să-şi sprijine soluţia adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă şi fapt.
Instanţa de judecată este suverană în aprecierea probelor administrate de părţi, făcând o apreciere a acestora care să conducă la pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
Astfel criticile recurentei referitoare la faptul neînsuşirii de către instanţă a concluziilor primului raport de expertiză nu pot fi reţinute pentru stabilirea adevărului fiind dispusă efectuarea unei noi expertize ce a fost coroborată cu celelalte probe.
Din conţinutul contractului de închiriere rezultă că reclamanta – intimată a predat pe bază de proces verbal de predare - primire spaţiul cu toate accesoriile sale în stare corespunzătoare destinaţiei pentru care a fost închiriat, respectiv bufet şi depozit.
În aceste condiţii susţinerea recurentei potrivit căreia obiectele de inventar au fost primite în custodie fiind aferente cantinei CFR nu poate fi primită faţă de conţinutul convenţiei intervenite.
Nu s-a reţinut concluziile raportului de expertiză privind contravaloarea chiriei restante întrucât aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, în urma verificării comune efectuată la data de 28 ianuarie 2000, cât şi din conţinutul adresei nr. 9/248 din 2 februarie 1999 rezultă fără putinţă de tăgadă că suma real datorată reprezentând restanţă chirie este de 1.129.770 lei.
În ce priveşte contravaloarea energiei electrice se reţine că s-a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 3 din contractul nr. 306/1998 care stabileşte modalitatea de plată a contravalorii energiei electrice consumate cu factură, pe care o întocmeşte unitatea furnizoare pe bază de proces verbal de citire a contoarului şi nicidecum temeiul plăţii.
Art. 4 din acelaşi contract stabileşte obligaţia consumatorului de a achita contravaloarea energiei consumate în termen de 5 zile de la data emiterii facturii, ori recurenta – pârâtă nu a produs dovezi în acest sens astfel că se justifică obligaţia la plata preţului cât şi a penalităţilor de întârziere conform clauzei penale stipulate în convenţia încheiată.
De asemenea faţă de acceptarea facturilor emise în vederea încasării preţului produselor livrate în condiţiile art. 46 C. com. critica recurentei apare nefondată, faptul evacuării din spaţiul închiriat neavând legătură cu raportul obligaţional derivând din livrările de marfă efectuate .
Potrivit art. 16 din contractul de închiriere „imobilizările corporale care se predau spre închiriere vor fi menţinute în evidenţa locatorului, iar în cazul dispariţiei, degradării sau distrugerii acestora, locatarul va plăti o despăgubire egală cu valoarea reactualizată în momentul executării contractului".
Faţă de obiectul contractului şi listele de inventariere depuse la dosar, urmează a fi înlăturate şi criticile potrivit cărora eronat a fost obligată la plata chiriei pentru obiectele de inventar.
Cum contractele încheiate au avut prevăzute clauze privind sancţionarea debitorului obligaţiei neîndeplinite criticile privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere sunt nefondate.
În concluzie Curtea apreciază că soluţiile pronunţate sunt legale şi temeinice situaţie în care văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. M. COM SRL Câmpulung Moldovenesc împotriva deciziei nr. 33 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4000/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 400/2003. Comercial → |
|---|
