CSJ. Decizia nr. 399/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 399.
Dosar nr. 1175/200.
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 martie 1998 reclamanta S.C. A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâţii I.Ş. Braşov şi G.Ş.E. Braşov solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata sumei de 88.773.600 lei contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate în baza contractului de construcţii nr. 1812 din 8 noiembrie 1996 şi la plata penalităţilor de întârziere, de la data notificării până la plata integrală a debitului.
Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 840 din 28 septembrie 1998 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâte la plata sumei de 153.330.556 lei contravaloare lucrări neachitate, 19.479.438 lei penalităţi de întârziere în plată precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 11.241.200 lei.
În justificarea soluţiei pronunţate instanţa de fond a invocat inclusiv concluziile raportului de expertiză şi prevederile contractului încheiat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtele motivând că instanţa a acordat reclamantei mai mult decât a cerut; nu a lămurit împrejurările cauzei; a administrat şi a apreciat greşit probele, admiţând o expertiză contabilă deşi în raport de obiective se impunea efectuarea unei expertize tehnice de către un specialist în construcţii.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 514 din 9 noiembrie 1999 a admis apelurile promovate, a schimbat în totalitate hotărârea pronunţată la fond şi a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea soluţiei date instanţa de apel a reţinut că lucrările de zugrăveli interioare şi exterioare precum şi reparaţiile la parchet nu sunt datorate întrucât nu au fost prevăzute în contract, iar executarea lor a fost determinată de culpa exclusivă a antreprenorului care ar fi provocat deteriorările prin străpungeri practicate în hidroizolaţii şi prin neluarea măsurilor de protecţie.
Pe de altă parte, potrivit expertizei efectuate însuşită de instanţă, antreprenorul a inclus greşit în preţul pretins suma de 112.134.107 lei reprezentând contravaloarea unor materiale procurate chiar de beneficiar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticile vizând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-11 C. proc. civ., recurs admis de Curtea Supremă de Justiţie care prin Decizia civilă nr. 5169 din 27 octombrie 2000 a casat soluţia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare cu indicaţia de a se stabili limitele judecăţii în apel şi în raport de acesta refacerea probei cu expertiză.
Respectând indicaţiile instanţei supreme, Curtea de Apel în apel după casare a pus în discuţia părţilor obiectul acţiunii şi limitele judecăţii în apel, ordonând şi o nouă expertiză.
De comun acord părţile au stabilit că judecata în apel se limitează la cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii unor lucrări la acoperişul clădirii G.Ş.E. Braşov plus penalităţi de întârziere începând cu 24 septembrie 1997 precum şi la motivele de apel invocate de pârâtă, deoarece obiectul apelului îl reprezintă hotărârea primei instanţe.
Instanţa a respins cererea reclamantei intimate în considerarea dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., să-şi lărgească obiectul cererii de chemare în judecată şi cu privire la alte lucrări decât cele efectuate la acoperiş şi care au format obiectul contractului încheiat, şi a reţinut în rejudecare drept obiectiv al expertizei care este contravaloarea lucrărilor efectuate la acoperişul clădirii, dacă suma cuvenită a fost achitată şi calculul penalităţilor de întârziere.
Prin Decizia civilă nr. 5 din 13 februarie 2002 Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul ca nefondat.
Astfel în motivarea soluţiei date, instanţa de control judiciar a reţinut că valoarea lucrărilor efectuate la acoperişul clădirii G.Ş.E. a fost de 454.504.401 lei, iar penalităţile de întârziere sunt în sumă de 1.113.600 lei.
Beneficiarul a cumpărat personal materiale de construcţii utilizate la repararea acoperişului în sumă de 318.936.075 lei.
Apelanta a plătit reclamantei-intimate suma totală de 493.671.972 lei pentru acoperiş, 454.534.401 lei penalităţi de 1.113.600 lei, cât şi zugrăveli.
În aceste condiţii, a reţinut instanţa de apel, pârâtele nu datorează nici o sumă, mai mult achitând şi alte lucrări decât cele efectuate la acoperiş şi care nu privesc de fapt obiectul acţiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen şi legal timbrat, S.C. A.P. SRL, criticile vizând aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât cauza a fost dezbătută la data de 7 februarie 2002 cu toate că termenul de judecată era fixat pentru 14 februarie 2002.
Pe de altă parte apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit raportul juridic dedus judecăţii considerând că prima instanţă nu a fost investită şi cu pretenţiile legate de executarea lucrărilor de zugrăvire şi de reparare a parchetului, prin acţiunea promovată solicitând contravaloarea lucrărilor efectuate la acoperişul G.Ş.E. Braşov şi recepţionate la data de 11 iulie 1997 făcând referire la investiţia în ansamblul ei.
După efectuarea expertizei s-a procedat la timbrarea acţiunii conform sumei rezultate astfel că, nu se poate reţine concluzia instanţei de apel potrivit căreia instanţa de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
De asemenea recurenta consideră că instanţa de apel a acceptat fără nici o cenzură concluziile expertizei contabile privind scăderea unor sume datorate în condiţiile legii şi în concordanţă cu înţelegerea părţilor, ignorând şi faptul că pârâţii au recunoscut în faţa instanţei de fond, debitul în sumă de 60.000.000 lei.
Se mai susţine că instanţa de apel nu a dat curs îndrumărilor date de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia de casare cu trimitere.
Recursul este nefondat.
Prin admiterea recursului în cadrul primului ciclu procesual, instanţa supremă a trimis cauza spre rejudecare în vederea limitelor judecăţii în apel şi în raport de aceasta a refacerii probei ca expertiză.
Respectând întocmai indicaţiile date în apel după rejudecare, s-a stabilit în condiţiile art. 292-294 C. proc. civ. limitele judecăţii, instanţa de apel având în vedere numai cererea formulată iniţial funcţie de care a stabilit şi obiecţiunile raportului de expertiză respectiv, care este contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă la acoperişul clădirii dacă suma cuvenită a fost achitată de către beneficiar, dacă a existat întârziere la plata acestei sume şi funcţie de aceasta care este cuantumul penalităţilor de întârziere.
Critica recurentei potrivit căreia nu s-au dat curs îndrumărilor date de instanţa de recurs nu poate fi reţinute, nefiind precizat ce anume nu a fost respectat, în dezvoltarea acestuia făcându-se referire la concluziile raportului de expertiză.
Cu privire la încălcarea dreptului la apărare, critica formulată urmează a fi înlăturată având în vedere că aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice de la 24 ianuarie 2002, părţile au fost prezente având termen în cunoştinţă pentru data de 7 februarie 2002 când au avut loc dezbaterile, instanţa la cererea intimatei respectiv recurentei amânând pronunţarea în vederea depunerii notelor scrise, la data de 13 februarie 2002.
Cu privire la celelalte critici formulate Curtea reţine netemeinicia acestora, având în vedere că pe toată durata judecăţii nu a formulat nici o modificare a acţiunii şi abia în calea de atac a apelului solicitând şi contravaloarea altor lucrări, iar pe de altă parte din ansamblul probator administrat nu rezultă că şi-a majorat câtimea pretenţiilor.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit lucrările efectiv realizate în raport de contractul încheiat având în vedere modul de achiziţionare a materialelor, rezultând fără putinţă de tăgadă că ce s-a executat suplimentar a fost în afara contractului şi din culpa exclusivă a reclamantei-recurente.
Pe tot parcursul soluţionării cauzei intimata a recunoscut sumele pe care le-a şi achitat astfel că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea principiului disponibilităţii.
Faţă de cele arătate în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., şi văzând şi art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.P. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 5 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât G.Ş.E. Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3987/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3993/2003. Comercial → |
|---|
