CSJ. Decizia nr. 467/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 467/2003
Dosar nr. 4081/2001
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 1204 din 13 martie 2000, reclamanta SC V.A. SRL Constanţa a solicitat obligarea pârâtei S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Petromar SA Constanţa, la preluarea cantităţii de 167.034 sticle de apă minerală Biborţeni şi Perla, îmbuteliate la sticle de 1,5 l, la preţul de la data preluării.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta, la data de 5 februarie 1998, un contract în baza căruia reclamanta avea obligaţia de a livra pârâtei, eşalonat, cantitatea de 940.000 de sticle cu apă minerală la 1,5 l fiecare.
Reclamanta susţine că, la 23 februarie 1999, a fost reînnoit contractul, cu mărirea cantităţii de sticle la 1.230.000, dar pârâta nu a mai preluat 167.037 sticle din contractul pe anul 1998 şi 416.104 sticle pe anul 1999.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1535 din 2 iunie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, reţinând că, între părţi, s-a încheiat un contract de livrare de apă minerală în sticle, dar reclamanta a dovedit doar existenţa contractului, nu şi îndeplinirea propriilor sale obligaţii de transport şi livrare la beneficiar a mărfii, de asemenea, nu s-a probat refuzul expres al pârâtei de a primi marfa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că, în mod greşit, s-a apreciat ca nedovedită acţiunea şi că se impunea administrarea probei cu martori pentru lămurirea îndeplinirii obligaţiilor de expediere a mărfurilor.
Curtea de Apel Constanţa a încuviinţat şi administrat proba testimonială, fiind audiaţi patru martori.
Prin Decizia civilă nr. 250 din 22 martie 2001, instanţa de apel a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea, a admis în parte acţiunea, şi a obligat pe pârâtă să preia cantitatea de 167.034 sticle apă minerală Biborţeni şi Perla, la sticle de 1,5 l, restantă pe anul 1998, precum şi 416.104 sticle, restanţă din contractul pe anul 1999, la preţul convenit.
S-a considerat că, din probele administrate cu acte şi cu martori, rezultă că livrarea trebuia făcută la depozitul cumpărătorului, dar pârâta beneficiară nu a făcut comenzi cu termene precise pentru a evita refuzurile şi nu a luat măsuri pentru asigurarea spaţiilor de depozitare a mărfurilor.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a făcut dovada executării obligaţiilor contractuale de livrare a mărfurilor la sediul beneficiarului, dar acesta este în culpă pentru nepreluarea mărfurilor.
Acţiunea a fost admisă în parte considerându-se neîntemeiată cererea de preluare a mărfii la preţul actualizat, întrucât, în cauză, nu s-a formulat o cerere de daune.
Decizia a fost atacată cu recurs de către ambele părţi.
Reclamanta susţine că Decizia este motivată contradictoriu, reţinându-se că pârâta a refuzat nejustificat preluarea cantităţilor de apă, dar, totuşi, trebuie suportată diferenţa de preţ.
Pe de altă parte, conform art. 1075 C. civ. pentru neexecutarea culpabilă a contractului nu poate fi sancţionată cealaltă parte. Motivele de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Pârâta critică Decizia, arătând că nu s-a dovedit refuzul de a primi marfa şi că au fost interpretate eronat depoziţiile martorilor concluzionându-se asupra culpei pârâtei în neîndeplinirea obligaţiilor asumate în cele două contracte.
Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel nu a motivat contradictoriu. Simpla menţiune adăugată în acţiune ulterior, ca preluarea să se facă la preţul actualizat, nu reprezintă o cerere de daune, cum trebuia să formuleze reclamanta pentru a solicita diferenţa dintre preţul stabilit în contract şi cel actualizat, la care putea cere executarea obligaţiei.
Cum reclamanta nu a făcut nici un calcul şi nu a indicat vreo valoare prin acţiune şi nu a pretins această diferenţă ca despăgubire, corect instanţa de apel care a admis acţiunea nu a dispus ca preluarea cantităţii de apă minerală să se facă la valoarea actualizată.
De altfel, o asemenea cerere trebuia şi timbrată la valoare, ceea ce nu s-a făcut.
Aceasta nu înseamnă că este sancţionată reclamanta pentru culpa pârâtei, întrucât aspecte procedurale au determinat instanţa de apel să nu dispună preluarea mărfurilor la preţul actualizat şi nu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1075 C. civ.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei, acesta trebuia timbrat cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar.
Recurenta a fost citată cu această menţiune, însă, nu s-a conformat.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Sancţiunea neachitării acestor taxe este cea prevăzută de art. 20 alin. (3) din aceeaşi lege, iar cea a neachitării timbrului judiciar de dispoziţiile art. 9 din OG nr. 32/1995 şi constă în anularea cererii.
Urmează a se anula, ca netimbrat, recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.A. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 250 din 22 martie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Petromar Constanţa, împotriva aceleiaşi decizii, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 466/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4670/2003. Comercial → |
|---|
