ICCJ. Decizia nr. 4644/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4644/2003
Dosar nr. 1059/2002
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.C. V. S.A. Deva a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. T.S.C. S.R.L. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 40.867.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a unui spaţiu comercial şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvenţionalăprin care a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 42.980.630 lei chirie plătită din eroare de la data la care a încetat contractul de închiriere.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa nr. 626 din 24 aprilie 2001 a admis acţiunea principală aşa cum a fost formulată cu motivarea că pârâta a refuzat nejustificat să achite contravaloarea folosinţei spaţiului câtă vreme, acesta a fost preluat de noii proprietari după data de 31 decembrie 2000.
Pentru aceleaşi considerente a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă pentru restituirea chiriei plătită din eroare.
Apelurile declarate împotriva sentinţei, de pârâta S.C. T.S.C. S.R.L. Deva şi de intervenienţii D.O. şi D.D., au fost admise iar sentinţa nr. 625 din 24 aprilie 2001 a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii principale.
Au fost admise în principiu şi cererile de intervenţie formulate de persoanele fizice în interesul pârâtei cu aceleaşi consecinţe în ce priveşte soluţia ce viza atât cererea reconvenţională cât şi acţiunea principală.
Prin aceeaşi decizie cu nr. 821/2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. T.S.C. S.R.L. Deva, iar reclamanta a fost obligată la restituirea sumei 42.980.630 lei chirie nedatorată şi la 5.275.000 lei şi respectiv 1.608.780 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut din analiza criticilor aduse sentinţei că părţile au stipulat clauza încetării de drept a contractului de închiriere în ipoteza în care se schimbă proprietarul. Această clauză a devenit aplicabilă după perfectarea în luna mai 2000 a contractului de vânzare – cumpărare. De la această datăreclamanta nu mai avea calitatea de proprietar sau posesor de bună - credinţă şi nici dreptul de a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului.
Pe cale de consecinţă, a mai reţinut instanţa de apel, chiria care s-a plătit după data vânzării spaţiului nu mai era datoratăastfel că a dispus restituirea acesteia.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, reclamanta S.C. V. S.A. Deva.
Recurenta a invocat în drept motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susţinut că instanţa a dat o interpretare greşită clauzelor contractului de vânzare – cumpărare atunci când a reţinut că în urma vânzăriispaţiului, S.C. V. S.A. Deva nu mai avea calitatea de proprietar şi nici pe cea de posesor de bună – credinţă pentru a pretinde despăgubiri. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, a mai susţinut recurenta, clauza de predare a bunului la 31 decembrie 2000 stipulată în contractele de vânzare – cumpărare nu-şi mai avea rostul. Concluzia recurentei a fost aceea că prin soluţiapronunţată s-a conferit pârâtei folosinţa gratuită a spaţiului. Obligarea la restituirea sumelor în cererea reconvenţională este de asemenea greşită în opinia recurentei întrucât din actele dosarului rezultă că intimataa plătit cu bună credinţă chiria după vânzare, mai puţin suma care a fost cerută prin acţiunea principală.
Faţă de motivele invocate, recurenta a solicitat menţinerea soluţiei pronunţată de prima instanţă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Raporturile juridice s-au stabilit între recurentă şi intimata S.C. T.S.C. S.R.L. prin contractul de închiriere şi actul adiţional la acesta încheiat la data de 10 aprilie 2000 prin care s-a stipulat la pct. 8 că, schimbarea proprietarului spaţiului închiriat atrage încetarea de plin drept a contractului de închiriere.
Întrucât spaţiul a fost înstrăinat prin contracte de vânzare – cumpărare încheiate de reclamantă cu terţe persoane la data de 15 mai 2000, rezultă că data încetării contractului de închiriere este 15 mai 2000 aşa cum corect s-a reţinut de instanţa de apel.
Este adevărat că în contractele de vânzare cumpărare s-a stipulat o clauză potrivit căreia luarea în stăpânire de fapt va avea loc la data de 31 decembrie 2000 iar stăpânirea de drept la data semnării şi autentificării actului, numai că cei doi cumpărători (intervenienţi în cauză) au confirmat că „au intrat în posesie" la data semnării contractului de vânzare aşa cum rezultă din întâmpinarea de la fond.
Aşadar, schimbarea proprietarului spaţiului este neîndoielnicăşi ca urmare clauza privind încetarea contractului de închiriere a operat deplin drept.
Susţinerea recurentei potrivit căreia stipularea unui termen pentru predarea spaţiului în contractele de vânzare – cumpărare o îndreptăţeşte la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, urmează să fie înlăturată întrucât această clauză nu-i este opozabilă fostului chiriaş aşa încât nici o prerogativă a dreptului de proprietate nu mai putea fi exercitată câtă vreme predarea spaţiului a fost anterioară termenului stipulat, executarea înaintea termenului conform art. 1023 C. civ. fiind perfect valabilă.
De altfel nici nu poate fi vorba de un prejudiciu încercat de reclamantă ca urmare a lipsei de folosinţă pe care o invocă de vreme ce spaţiul a fost vândut, contractele de vânzare – cumpărare fiind perfectate la data semnării lor, dată în raport de care drepturile derivând din calitatea de proprietar au încetat.
În consecinţă întrucâtnu sunt motive pentru modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel, conform art. 312C. proc. civ. recursul va fi respins. Conform art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 7.500.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. V. S.A. Deva împotriva deciziei nr. 821 A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenta la 7.500.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă S.C. T.S.C. S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4641/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4645/2003. Comercial → |
|---|
