CSJ. Decizia nr. 476/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia Nr.476/2003DOSAR Nr.7287/200.

Şedinţa publică din 30 ianuarie 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „I" SA Brăila împotriva deciziei nr.473 din 13 iunie 2001 a Curţii de Apel Galaţi-Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recursul este insuficient timbrat, numai cu 100.000 lei taxă judiciară de timbru şi 3.000 lei timbru judiciar, recurenta fiind legal citată pentru acest termen cu menţiunea de a depune în completare 1.578.818 lei taxă judiciară de timbru şi 27.000 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat, după care, Curtea, luând act că nu mai sunt cereri, rămâne în pronunţare pe excepţie.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa nr.279 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Brăila-Secţia Comercială a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SIF „M." SA în contradictoriu cu pârâta S.C."I." SA Brăila.

Apelul declarat de reclamanta SIF"M." SA Bacău împotriva hotărârii instanţei de fond a fost admis prin Decizia nr.473/A din 13 iunie 2001 a Curţii de Apel Galaţi-Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta S.C. Irmex SA Brăila.

Deoarece recurenta nu a achitat anticipat taxele de timbru, la data declarării căii de atac, pentru termenul din 30 ianuarie 2003 aceasta a fost legal citată cu menţiunea de a timbra recursul cu 1.578.818 lei taxă judiciară de timbru şi 27.000 lei timbru judiciar, la termen constatându-se neconformarea recurentei obligaţiei de timbrare.

Or,prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Acestea sunt datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi ele se plătesc anticipat. În mod excepţional, obligaţia de timbrare se poate împlini până la termenul stabilit de instanţa de judecată, de regulă primul termen.

Potrivit prevederilor art.9 din Ordonanţa nr.32/1995 a Guvernului României, art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea acesteia se anulează ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia transmisă pentru termenul de judecată din 30 ianuarie 2003 când procedura a fost legal îndeplinită, că nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni sau persoane faţă de care operează scutirea legală de obligaţia timbrării, instanţa de judecată urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art.20 pct.1 şi 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.30 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ şi să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului pârâtei S.C. „I."SA Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. „I." SA Brăila împotriva deciziei nr.473 din 13 iunie 2001 a Curţii de Apel Galaţi-Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 476/2003. Comercial