CSJ. Decizia nr. 481/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 481/2003Dosar nr. 7320/2001
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 27 martie 2001 a Tribunalului Bihor a fost admisă acţiunea reclamantei A. S.A. Bihor iar pârâta S.C. V. S.A. din comuna Săcădat a fost obligată la 21.000.000 lei despăgubiri acordate necuvenit, plus cheltuieli de judecată în sumă de 1.980.000 lei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă şi cererea pârâtei de chemare în garanţie formulată împotriva S.C. S.C. S.A. Timişoara şi D.I., care au fost obligaţi în solidar să plătească pârâtei 22.980.000 lei daune, plus cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel chemata în garanţie S.C. S.C. S.A., apel respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 363 din 10 iulie 2001 a Curţii de Apel Oradea.
Nemulţumită de această decizie aceeaşi chemată în garanţie a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate şi respingerea acţiunii formulată împotriva ei.
Recurenta critică Decizia din apel sub aspectul reţinerii unei situaţii de fapt pe care a susţinut-o reclamanta, dar care este contrară celor reţinute de poliţie în actul constatator al accidentului, poliţia fiind singurul organ abilitat, în asemenea situaţii, să facă constatările.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut că procesul verbal de contravenţie încheiat numitului D.I., conducătorul automacaralei ce a avariat linia electrică, nu îi este opozabil S.C. A. S.A., care nu avea calitate să-l atace în justiţie aşa încât aceasta a achitat nedatorat despăgubiri câtă vreme accidentul s-a produs în timpul lucrului macaralei în poziţia "calat", situaţie în care era vorba de un accident profesional, pentru care nu răspundea reclamanta, ele constituind riscuri ale activităţii profesionale şi nicidecum accident de circulaţie.
Această situaţie de fapt instanţele au reţinut-o în temeiul probelor administrate de reclamantă respectiv al notelor explicative a muncitorilor aflaţi la locul producerii pagubei, actul constatator al poliţiei nefiind opozabil reclamantei, terţ faţă de respectiva constatare.
Însăşi poliţia a reţinut în actul constatator că avarierea stâlpului s-a produs în timpul operaţiunii de încărcare-descărcare cu macaraua, operaţiune care nu putea fi efectuată decât în condiţiile în care automacaraua era fixată la sol (calată) şi nicidecum în mişcare, aşa încât corect s-a reţinut că nu era vorba despre un accident de circulaţie ci despre un accident, profesional, situaţie în care reclamanta nu este ţinută la plata despăgubirilor.
În consecinţă, curtea apreciază că soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul va fi respins, critica recurentei fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chemata în garanţie S.C. S. S.A. Timişoara împotriva deciziei nr. 363 din 10 iulie 2001 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 4801/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4812/2003. Comercial → |
---|