CSJ. Decizia nr. 660/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 660/2003Dosar nr. 7549/200.
Şedinţa publică din 6 februarie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2527 din 22 decembrie 2000 Tribunalul Cluj a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Dej împotriva pârâtei B.A. Bucureşti S.A., sucursala judeţeană Cluj, pentru plata sumei de 132.610.594 lei reprezentând chirie pentru anii 1998, 1999 şi 2000.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 831 din 12 iulie 2001 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul reclamantei şi a modificat sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 132.610.594 lei reprezentând chirie restantă plus suma de 11.152.000 lei cheltuieli de judecată.
Intimata a fost obligată la plata sumei de 4.850.818 lei cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, întrucât din probele dosarului rezultă că pârâta a deţinut spaţiul închiriat anterior încheierii contractului, a efectuat plăţi parţiale în contul chiriei şi a refuzat nejustificat diferenţa pretinsă stabilită la începutul fiecărui an, în raport cu rata inflaţiei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs susţinând că în mod eronat s-a apreciat că folosinţa spaţiului a fost anterioară contractului de închiriere. Precizează că în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2000 nu a mai folosit spaţiul în cauză.
Recurenta mai susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 969 C. civ. în ce priveşte obligarea la plata chiriei solicitate cu titlu de chirie restantă. Consideră că stabilirea unui alt cuantum al chiriei se putea face numai prin încheierea unui act adiţional şi susţine că şi-a achitat obligaţiile contractuale.
Recursul este neîntemeiat.
Referitor la folosinţa spaţiului, critica recurentei nu este întemeiată întrucât împrejurarea că pârâta folosea spaţiul în discuţie anterior datei de 4 iunie 1998 când s-a încheiat procesul verbal de predare-primire, rezultă din actele dosarului respectiv din adresa pârâtei prin care solicita acordul reclamantei pentru efectuarea unor lucrări de recompartimentare a spaţiului.
Susţinerea recurentei privind nefolosirea spaţiului în primele 2 luni ale anului 2000 nu poate fi reţinută în lipsa dovezilor din care să rezulte că a predat reclamantei spaţiul la finele anului 1999.
Critica recurentei referitoare la stabilirea cuantumului chiriei prin încheierea unui act adiţional la contract nu poate fi reţinută deoarece conform art. 5 din contractul de închiriere la finele fiecărui an de închiriere chiria se renegociază în funcţie de rata inflaţiei, situaţie care s-a întâmplat în speţă, reclamanta aplicând indicele de inflaţie, iar pârâta a achitat această chirie pe o perioadă de 6 luni, ceea ce presupune existenţa acordului de voinţă pentru cuantumul majorat, iar ulterior a refuzat plata.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.B. Cluj împotriva deciziei nr. 831 din 12 iulie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 657/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 666/2003. Comercial → |
|---|
