ICCJ. Decizia nr. 652/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia NR.652
Dosar nr.1326/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Deliberând asuprarecursului de faţă;
Prin acţiunea întregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială sub nr. 5893/2000 reclamanta MUNICIPIUL BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâta S.C. S.C.E. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 74.278,96 dolari SUA în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii reprezentând debit la cotă de profit şi penalităţi de întârziere calculate conform contractului de asociere nr. 223 din 11 august 1994 şi evacuarea din spaţiul situat însector 2, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.6244/16 octombrie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a respins acţiunea ca nefondată, motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau prin asociereaintervenită, respectiv punerea la dispoziţia asociatului a spaţiului, neexistând un proces-verbal de predare – primire.
Prin Decizia civilă nr. 449/16 martie 2001 pronunţată în dosarul nr.138/2001 Curtea de Apel Bucureşt, secţia comercială a respins apelul, ca nefondat.
Prin Decizia nr. 5906/15 octombrie 2002 pronunţată în dosarul nr.4646/2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială a admis recursul reclamantului MUNICIPIUL BUCUREŞTIPrimar General împotriva deciziei nr. 449/16 martie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V comercială, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza instanţei de apel, pentru soluţionare.
În considerentele deciziei de casare se reţine că, instanţa nu a analizat decât primul capăt de cerere, nefiind făcută vreo referire la evacuarea din spaţiu pentru lipsa titlului, aspect necenzurat de instanţa de apel. A fost aplicat greşit şi principiul potrivit căruia sarcina probei incumbă reclamantei. Aceasta a făcut dovada raportului juridic cu contractul de asociere în care se prevede la art. 2 că asociata pârâtă preia bunul în starea în care se găseştela datasemnăriicontractului,iar la art. 19 că acest contract intră în vigoare la 1 august 1994 necondiţionat de închieirea unui proces-verbal de predare – primire.
Cauza a fost înregistrată la rolul Curţii de Apel, secţia a VI-a comercială sub nr. 200/2003.
La data de 17 martie 2003, reclamantul a depus cerere precizatoare a cunatumului pretenţiilor în sensul căsolicită obligarea intimatei la plata sumei de 105.066.21 dolari SUAdin care: 8.710 dolari SUAreprezentând cotă de profit datorată pentru perioada 1 august 1994 – 9 iulie 1999 şi 96.356,21 dolari SUAreprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 1 august 1994 – 31 martie 2003.
În raport cu dispoziţiile deciziei de casare, Curtea a încuviinţat apelantei proba cu interogatoriul intimatei care deşi legal citată nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a răspuns la interogatoriu astfel că se va face aplicarea art. 225 C. proc. civ.
În motivarea apelului apelanta a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă că şi-a îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţia pârâtei spaţiul în cauză, că pârâta a dat dovadă de pasivitate prin neprezentare la instanţă necontestând pretenţiile şi fără a invedera că Primăria Municipiului Bucureşti nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale.
După rejudecarea apelului, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi ţinând seama de dispoziţiile deciziei de casare,Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială prin Decizia nr.26/A din 24 aprilie 2003, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului materialla acţiune privind cota de profit şipenalităţile aferente perioadei1 august 1994 – 17 iulie 1997 şi a admis acţiunea şi a obligat pârâta la 4.315 dolari SUAreprezentând cota de profit datorată pentru perioada august 1997 –iulie 1999, respectiv 71.220,42 dolari SUArespectiv penalităţi de întârziere aferente perioadei august 1997 – martie 2003, ambele în echivalent, în lei din ziua plăţii.
Prin aceeaşi decizie, s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti,pentru lipsă de titlu.
Curtea de apel a reţinut:
Reclamantul a făcut dovada raportului juridic cu contractul de asociere încheiat la 11 august 1994, la art.2 prevăzându-se că asociatul preia bunul în starea în care se găseşte la data semnării contractului, iar la art.19 stipulându-se că acest contrat intră în vigoare la data semnării, fără a se menţiona necesitatea încheierii unui proces-verbal de predare-primire. Pretenţiile formulate de reclamantă sunt întemeiate în parte, faţă de prevederile contractului de asociere care la art.8 dispune că asociatul se obligă să exploateze întregul bunşi să plăteascălunar consiliului 3 % din încasările realizate din exploatarea bunului, dar nu mai puţin de 250 dolariSUA pe lună.
De asemenea, intimata s-a obligat să plătească penalităţi în procent de 1 % din cota de aport datorată pentru fiecare zi de întârziere, procent aplicat primelor 30 de zile de la data întârzierii plăţii şi 2 % din cota de aport datorată pentru perioada ce depăşeşte 30 de zile (art. 11 alin.3 din contract). Pretenţiile sunt întremeiate în parte întrucât în privinţa unor sume a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.Astfel, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) şiart. 12 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă pretenţiile referitoare la cota de profit şi penalităţi aferente perioadei 1 august 1994 – 17 iulie 1997 sunt prescrise, acţiunea fiind înregistrată pe rolul instanţei la 11 iulie 2000.
Astfel fiind, în temeiul art. 296 C. proc. civ., art. 1 C. proc. civ.,art. 1 C. com., art. 969, 970, 1073 şi 1066 C. civ., Curtea va admite apelul, va schimba sentinţa, în sensul că va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind cota de profit şi penalităţile aferente perioadei 1 august 1994 – 17 iulie 1997.
În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând soluţia pronunţată în apel pentru netemeinicie şi nelegalitate şi susţinând în esenţă că suma datorată de pârâtănu este de 4.315 dolari SUAci, de 5.815 dolariSUAcalculată, astfel: 250 dolari SUA /lunar conform art.8 din contractul pentru 23 de luni(pentru perioada august 1997 – 9 iulie 1999 data de la care spaţiul comercial a fost dat cu ordin de repartiţie unei alte societăţi) + 65 dolari SUA(datoraţi pentru cele 9 zile din luna iulie 1999).
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5.815 dolari SUAcota de profit, (şi nu de 4.315 dolari SUAcum greşit a stabilit instanţa de apel) invocând, ca temei de drept art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul este fondat, numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La data de 11 august 1994, reclamanta şi pârâta au încheiat un contract de asociere în participaţiune nr.223 având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea şi modernizarea spaţiului situat în Bucureşti, sector 2, pe o perioadă de 5 ani, începând de la data semnării contractului 01 august 1994, aportul părţilor contractante, fiind stabilite în art.7 din contract, şi anume 10 % pentru reclamantă şi 90 % pentru pârâtă.
Potrivit art. 8 alin. 2 din contractul de asociere, pârâta s-a obligat să exploateze spaţiul dat în asociere cu obligaţia de a achita lunar 3 % din încasările realizate din exploatarea bunului, dar nu mai puţin de 250 dolari SUA lunar.
În ce priveşte cunatumul cotei de profit aferente perioadei 01 august 1994- 11 iulie 1997 (acţiunea fiind introdusă la 11 iulie 2000) legal şi temeinic instanţa de apel a constatat că sunt prescrise.
Instanţa de apelavut ca bază de calcul, cererea precizatoare depusă în apel la fila 8, potrivit căreia reclamanta solicita 8.710 dolari SUAreprezentând cota de profit datorată perioadei 01 august 1994- 9 iulie 1999, situaţie, în raport de care din suma de 8.710 se scade suma de 2.645 (suma prescrisă şi aferentă perioadei 01 august 1994- 01 august 1999 rezultă 5.815 dolari SUA.
Având în vedere că pe perioada 01 august 1994- 11 iulie 1997, pretenţiile reclamantei s-au constatat prescrise rezultă că cele 9 zile din luna iulie 1997 prescrise încuantum de 65 dolari SUA se va scădea din suma de 5.815 dolari SUA, astfel că suma datorată de pârâtă este de 5.750conform aceluiaşi calcul depus de recurentă în apel, şi, potrivit căruia se includeau cele 9 zile din luna iulie 1997.
În consecinţă, curtea apreciază că pârâta datorează reclamantei suma de5.750dolari SUA– reprezentând perioada perioadei 01 august 1997- 01 iulie 1999, adică 23 luni şi nu de 4.315 dolari SUAcum greşit a calculat curtea de apel.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul reclamantei, va modifica în parte Decizia recurată, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 5.750dolari SUAreprezentând cota de profit pentru perioada august 1997 – iulie 1999, menţinând celelalte dispoziţiile ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta MUNICIPIUL BUCUREŞTI reprezentat legal prin Primar General Traian Băsescu împotriva deciziei nr. 26 din 24 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, pe care o schimbă, în parte, în sensul că obligă pârâta S.C. S.C.E. S.R.L.către reclamantă la plata sumei de 5.750 $, reprezentând cotă profit datorată pentru perioada august 1997 – iulie 1999.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi18 februarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 650/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 656/2003. Comercial → |
|---|
