CSJ. Decizia nr. 657/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 657/2003Dosar nr. 7545/2001
Şedinţa publică din 6 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba la 21 martie 2000, reclamanta S.C. J. SRL a chemat în judecată pârâta S.C. P. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 27.331.280 lei, actualizată în raport de rata inflaţiei, începând cu 1 august 1997, până la achitarea integrală, cu titlul de rest de preţ pentru vânzarea de mărfuri, 25.092.180 lei dobânzi bancare pentru intervalul 1 septembrie 1997 – 31 decembrie 1998, pentru creditul acordat în vederea achiziţionării mărfurilor vândute pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Reţinând, pe baza probelor administrate că pârâta nu a făcut dovada achitării sumei de 27.321.728 lei, în sensul art. 1169 C. civ., tribunalul a obligat pârâta la plata acestei sume, iar potrivit dispoziţiilor art. 43 C. com. a admis şi capătul de cerere pentru plata sumei de 10.983.885 lei cu titlul de dobânzi, prin sentinţa civilă nr. 970 pronunţată la 5 decembrie 2000.
Pârâta a mai fost obligată la 14.882.940 lei cheltuieli de judecată.
Celelalte pretenţii ale reclamantei au fost respinse, cu motivarea că dobânzile bancare sunt în măsură să acopere prejudiciul suferit de reclamantă, astfel că reactualizarea datoriei în raport de rata inflaţiei, nu se justifică, iar creditele bancare contractate pentru activitatea curentă nu sunt o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei de către debitoare.
Apelul declarat de societatea pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 365/A pronunţată în dosarul nr. 1050/2001, la data de 4 mai 2001.
Instanţa de apel, în motivarea deciziei, a reţinut că în cauză, a fost făcută dovada lucrării mărfurilor pe care pârâta le-a achitat parţial, suma neachitată fiind de 27.321.788 lei, dispoziţiile art. 43 C. com. fiind astfel corect aplicate, iar cuantumul dobânzilor a fost corect stabilit, pe baza raportului de expertiză.
Cheltuielile de judecată, au fost calculate conform dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, societatea pârâtă a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă în sensul respingerii acţiunii, iar în subsidiar modificarea ambelor hotărâri în sensul obligării pârâtei la plata dobânzilor în valoare de 10.983.885 lei, şi reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., recurenta pârâtă susţine că între părţi, nu există raporturi comerciale întemeiate pe un contract, recurenta pârâtă a facilitat reclamantei vânzarea unor produse aprovizionate de aceasta în schimbul unui comision, împrejurare rezultată din faptul că facturile emise de reclamantă nu poartă semnătura reprezentantului societăţii pârâte, de unde concluzia că produsele au fost în permanenţă în proprietatea reclamantei, care nu a făcut dovada că pe timpul transportului, produsele au fost însoţite de acte.
Expertiza efectuată în cauză, a stabilit că operaţiunile derulate între părţi au fost defectuos evidenţiate, însă a reţinut şi faptul că s-au plătit cash reprezentantului reclamantei, sume mai mari decât datoria pretinsă de reclamantă.
Cu privire la cererea subsidiară, recurenta pârâtă susţine că reclamanta nu şi-a dovedit dreptul de a pretinde dobânzile bancare în sumă de 10.983.885 lei iar instanţele de fond şi apel au făcut o greşită aplicare a legii, deoarece în lipsa termenului de plată dobânzile puteau fi calculate numai de la data punerii în întârziere formală în speţă, nu există o dovadă a punerii în întârziere.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în condiţiile în care acţiunea reclamantei a fost admisă numai în parte, cheltuielile de judecată trebuiau admise numai proporţional, nu integral.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că Decizia atacată, este legală şi temeinică.
Atât instanţa de apel cât şi prima instanţă, au reţinut pe baza probelor administrate că între părţi s-au stabilit raporturi contractuale simplificate în baza cărora s-au efectuat livrările de mărfuri.
Dealtfel, chiar prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecării în fond a cauzei, pârâta a susţinut că a achitat întreaga sumă datorată prin plăţi efective şi prin compensări, pentru mărfurile care i-au fost vândute şi nici nu a făcut nici o dovadă cu privire la pretinsul depozit, nedepunerea documentelor de însoţire a transporturilor, nefiind relevante faţă de apărările formulate de pârâtă în faţa primei instanţe.
Prevederile art. 43 C. com., au fost de asemenea corect aplicate în cauză, având în vedere raporturile dintre părţi, iar calculul stabilit prin raportul de expertiză, nu a fost contestat de pârâtă, iar în cazul relaţiilor contractuale dovedite în cauză, cuantumul acestora a fost corect stabilit.
În sfârşit, cu privire la cheltuielile de judecată, urmează a se vedea, că instanţa de fond, a aplicat corect prevederile legale, acordând reclamantei cheltuielile de judecată raportat la valoarea pretenţiilor admise, nu la valoarea pretinsă de reclamantă prin nota aflată la dosar, împrejurare care a fost reţinută corect de instanţa de apel.
Aşa fiind, recursul declarat de pârâtă se priveşte ca nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N UMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. P. SRL Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 365/A din 4 mai 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 656/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 660/2003. Comercial → |
|---|
