CSJ. Decizia nr. 656/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 656/2003
Dosar nr. 7544/2001
Şedinţa publică din 6 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 598 din 29 iunie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta, SC M.G.T.C. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1717 din 10 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Sibiu.
În motivarea deciziei, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa de timbru, de 13.025.086 lei, stabilită potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de 50.000 lei stabilit potrivit OG nr. 32/1995, situaţie în care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, apelul reclamantei a fost anulat ca netimbrat.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurenta susţine că hotărârea s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., încălcându-se dreptul său la apărare prin soluţionarea apelului la primul termen de judecată.
Recursul este neîntemeiat.
Din verificarea actelor dosarului, se constată că apelanta-reclamantă a fost citată cu respectarea prevederilor art. 89 C. proc. civ., citaţia fiind înmânată părţii cu 14 zile înaintea termenului de judecată.
Conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, taxele de timbru se plătesc anticipat.
Constatând că, în speţă, apelanta nu a plătit taxa de timbru datorată, deşi a fost legal citată cu menţiunea de a achita taxa de timbru, în cuantum de 13.025.086 lei, şi timbru judiciar de 50.000 lei, instanţa a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Critica recurentei, referitoare la încălcarea dreptului la apărare, nu poate fi reţinută, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Întrucât, în speţă, apelanta a solicitat acordarea unui nou termen pe motiv că nu au fost respectate normele procedurale, datorită faptului că nu a primit citaţia cu 15 zile înainte de termen, iar instanţa de apel a constatat că citarea s-a făcut, conform art. 89 C. proc. civ., cererea de amânare de soluţionare a cauzei a fost corect respinsă.
Pentru aceste considerente, recursul urmează să fie respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează să fie obligată la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC M.G.T.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 598/A din 29 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenta să plătească intimatei, SC M. SRL Sibiu, suma de 7.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 652/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 657/2003. Comercial → |
---|